La această ceremonie insolită, Chris Pratt a purtat „lenjerie intimă de dinozaur”. Astfel, la costumul negru elegant, actorul în vârstă de 35 de ani a „asortat” un sutien pe ale cărui cupe au fost cusute două figurine în formă de dinozaur.
Membrii asociației Hasty Pudding Theatricals de la Harvard acordă în fiecare an titlul de femeia, respectiv bărbatul anului, unui artist care s-a remarcat nu numai la Hollywood, ci și pe scena de teatru sau în alte domenii.
Clubul Hasty Pudding de la Harvard, fondat în 1795, reprezintă cea mai veche trupă de teatru de amatori din Statele Unite ale Americii.
Câștigătorii primesc o oală de budincă aurită, o tradiție care datează din 1795, când 21 de studenți de la Harvard au stabilit ca fiecare membru al noului club să aducă „o oală de budincă de cereale” la întâlnirile lor.
Chris Pratt, star al filmului „Gardienii galaxiei/ Guardians of the Galaxy”, a fost onorat printr-o paradă care a avut loc, vineri, în campusul Universității Harvard.
Pe de altă parte, Amy Poehler, colega lui Chris Pratt din distribuția serialului de comedie „Parks and Recreation”, a primit titlul de femeia anului pe 2015 din partea asociației Hasty Pudding Theatricals de la Harvard.
În 2014, aceste distincții au revenit actriței britanice Helen Mirren și actorului american Neil Patrick Harris.
Printre câștigătorii din anii anteriori ai acestui premiu se numără actrițele Marion Cotillard, Meryl Streep, Katharine Hepburn, Elizabeth Taylor, Julia Roberts, Jodie Foster, Meg Ryan, Halle Berry, Catherine Zeta Jones, Charlize Theron, Scarlett Johansson și actorii Kiefer Sutherland, Christophher Walken, Richard Gere, Clint Eastwood, Tom Cruise, Robert De Niro, Harrison Ford, Steven Spielberg, Anthony Hopkins, Bruce Willis și Ben Stiller.
Americanul Chris Pratt a devenit cunoscut grație unor roluri din televiziune, remarcându-se în serialele „O nouă viață/ Everwood” și „Parks and Recreation”. A făcut trecerea spre cinematografie cu roluri secundare în numeroase filme cu succes de public, precum „Wanted”, „Războiul mireselor/ Bride Wars”, „Moneyball: Arta de a învinge/ Moneyball”, „Care-i numărul tău?/ What’s Your Number?”, „Misiunea: 00.30 A.M. / Zero Dark Thirty”, „Filmul 43: Scandalos / Movie 43” și „Ea/ Her”, înainte de a deveni un veritabil star internațional, în 2014, cu rolurile interpretate în superproducțiile „Marea aventură Lego/ The Lego Movie” și „Gardienii galaxiei/ Guardians of the Galaxy”. Chris Pratt va juca în următorul film din franciza „Jurassic Park”, care va fi lansat pe marile ecrane în acest an. În 2014, starul american a ocupat locul al doilea în lista anuală a celor mai sexy bărbați în viață întocmită de revista People.