Un bărbat a corectat de 47.000 de ori aceeași greșeală de pe Wikipedia

Un bărbat a corectat de 47.000 de ori aceeași greșeală de pe Wikipedia
Publicat: 07/02/2015, 22:05

Un bărbat din San Jose, California, a fost etichetat drept unul dintre cei mai „enervanți” și „obsedați” internauți. Motivul? Bryan Henderson a făcut nu mai puțin de 47.000 de corecturi în articolele publicate pe Wikipedia.

Bărbatul în vârstă de 51 de ani, care folosește pseudonimul „Giraffedata”, nu a vânat însă orice greșeală de gramatică, scriere sau punctuație, ci doar folosirea incorectă a expresiei „comprised of”, scrie The Independent. Deși primul sens al acesteia este „a include”, multe persoane o utilizează cu sensul de „a fi compus din”.

Chiar dacă și cea de-a doua variantă este acceptată în vorbirea contemporană, Henderson a făcut tot ce i-a stat în putință pentru a demonstra opusul.

Așadar, din decembrie 2007 și până în prezent, americanul și-a dedicat timpul corectării și editării articolelelor de pe Wikipedia care includ această exprimare.

Pentru a reuși să-și ducă la capăt „misiunea”, bărbatul a pus la punct un soft special cu ajutorul căruia „vânează” respectiva expresie. În fiecare duminică seara, Henderson se apucă de treabă.

„Sunt singurul care se concentrează pe un singur aspect”, a explicat el, referindu-se, desigur, la gramatică.

Chiar și așa, performanța lui nu este nici pe departe la fel de impresionantă orecum cea a unui alt internaut, care a făcut până acum 1,45 de milioane de corecturi pe același site.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Dezvăluiri tulburătoare. Rana fatală a Prințesei Diana, "mică, în locul nepotrivit și foarte rară”, care...
Palatul Buckingham a început să planifice funeraliile Regelui Charles. Ce se va alege de Regina...
FOTO. Imagini incendiare în costum de baie cu una dintre cele mai frumoase femei din...
Avertismentul pensionarilor nemulțumiți de noile decizii: „Ne-au amăgit. Or să primească la vot ce merită”...
Roxana Dobre a tăcut cât a tăcut, dar nu a mai suportat și a spus...
Site-ul unde mii de oameni își caută un partener cu care să își pună capăt...
ŞOC! Fiica lui Năstase: 'Am fost preşul lui dintotdeauna, încă de când a vărsat vin...
Recunoști fetița din imagine? Acum are 39 ani și este adorată de sute de mii...
Cât scot lunar din buzunare chiriașii din cartierul Primăverii sau Kiseleff, pentru un apartament. Capitala...
Snopit în bătaie de un vecin, Cristian a murit! "Fiecare os din fața lui e...
Un infractor a reușit să se dea drept polițist timp de un an și jumătate....
Știrea momentului în România! Ion Iliescu la 94 de ani a...
Ce reprezintă litera B la o mașină cu transmisie automată. Explicația fiecărui mod
Taxiurile fără şofer le iau pâinea de la gură taxiurilor clasice: apelare facilă şi preţuri...
ASTRONOMII au obținut primele imagini cu STEAUA NORDULUI! Cum arată POLARIS?
Se schimbă buletinele. Anunțul făcut de MAI. Se întâmplă din 9 septembrie
Monica Tatoiu a ajuns la o pensie de procuror. Recalcularea i-a adus mai mulți bani...
Ce au vrut să mânânce Ed Sheeran și Chris Hemsworth în România. Unde au ținut...
"Ultima misiune pentru Roberta". Ea este polițista de 21 de ani, ucisă de remorca unui...
Câți prieteni are Anamaria Prodan. Ce spune despre oamenii care au dezamăgit-o. “Cel care e...
Misterul scufundării superiahtului miliardarilor, investigat de anchetatori. Ce ipoteze se iau în calcul
BANCUL ZILEI. Bulă merge la o tipă acasă. Dormitorul era plin de jucării de pluș....
De ce pisicile zgârie mobila din casă?