Minciuna fondurilor europene, varianta Ponta

La finele lui ianuarie 2012 valoarea totală a proiectelor depuse era de peste 243 de miliarde de lei, alocările totale fiind de 82,66 miliarde de lei. Dintre cele aproape 32.000 de proiecte depuse însă, doar 10.085 erau aprobate, în valoare de 63,3 miliarde de lei și doar aproape 8.000 de contracte erau semnate, în valoare de circa 55 de miliarde de lei. Plățile către beneficiari erau însă de doar 13,9 miliarde de lei, iar plățile intermediare de la Comisia Europeană erau de doar circa 4,5 miliade de lei, ceea ce corespundea la acea vreme unui grad de absorbție de doar 5,55%. Dezastrul lăsat în urmă de guvernele Tăriceanu și Boc este evident. Cu tot cu blocarea temporară a unor finanțări pentru nereguli la decontare cu tot.

La finele lunii trecute, situația era următoarea: peste 45.000 de proiecte depuse, în valoare de peste 340 de miliarde de lei, dintre care aproape 19.000 erau aprobate (în valoare de 105 miliarde de lei), peste 15.000 de contracte erau semnate (în valoare de peste 90 de miliarde de lei), plățile interne, de la Guvern către beneficiari erau de 44,8 miliarde de lei iar cele de la Comisia Europeană erau de circa 38 de miliarde de lei, ceea ce a corespuns unui grad de absorbție de aproape 45%. Aparent este bine. De fapt, situația este în continuare dezastruoasă. Deși e beneficiat de un start bun, în materie de proiecte depuse și chiar și aprobate, guvernul Ponta a avut alte priorități.

Concluzia este foarte simplă: statul nu a alocat suficienți bani pentru cofinanțarea proiectelor sau pentru plata lor intermediară până la plata finală de la Comisia Europeană. Cu alegeri locale și parlamentare, cu referendumul pentru demiterea președintelui și perspectiva alegerilor prezidențiale avute în vedere, bugetul alocat atragerii fondurilor europene nu a fost prioritar în fața fondurilor alocate administrațiilor locale, de exemplu. Cum a fost, de altfel, și cazul bugetului de investiții, respectiv de cheltuieli de capital, de doar 17,1 miliarde de lei anul trecut, adică cel mai mic din 2007 până astăzi.

În 2012, 2013 și 2014 Guvernul a efectuat plăți către beneficiari în valoare de 31 de miliarde de lei, o medie de circa 10 miliarde de lei pe an. Și asta poate părea foarte bine. În condițiile în care încă din 2012 erau depuse proiecte în valoare de 76% din totalul fondurilor alocate de UE, diferența față de cele 45 de procente de absorbție de acum este făcută de incapacitatea administrației publice de a verifica și aprobat proiecte, de incapacitatea lor de a ajuta mediul de afaceri să „scrie” corect dosarele și cererile de plată și, în final, pur și simplu de nealocarea de fonduri suficiente de către stat pentru acest capitol.

O dovadă grăitoare în acest sens este faptul că la finele lunii trecute gradul de absorbție la Programul Operațional de Asistență Tehnică, adică a programului european dezvoltat special pentru a îmbunătăți absorbția, pentru a înlesni atragerea rapidă și corectă a fondurilor UE, este de doar 45%, respectiv 77 de milioane de euro absorbite din 170 de milioane de euro alocate. Suntem astfel în situația care ar putea părea ironică dacă nu ar fi tristă că statul român, prin administrația sa, nu a fost capabil să atragă nici măcar fondurile destinate îmbunătățirii atragerii celorlalte fonduri, mult mai generoase.

Suntem deja de un an pe noul buget al UE. Unul prin care România poate benficia de fonduri totale de 43 de miliarde de euro, dintre care 22 de miliarde de euro prin politica europeană de coeziune.

Câte linii de finanțare au fost deschise? Trei? Patru? Din opt. Câte ghiduri ale beneficiarilor au fost lansate? Câte întâlniri cu reprezentanții potențialilor beneficiari au avut loc? Unde este bugetul multianual pentru asigurara cofinanțării de către stat? Unde sunt parteneriatele stat-sistem bancar tocmai pentru a ajuta potențialii beneficiari să dezvolte afaceri locale cu bani europeni?

Se pare că mediul politic și administrația pe care, din păcate, se pare că o controlează majoritar, nu a învățat nimic din experiența dezastruoasă a guvernelor Tăriceanu, Boc, Ungureanu și Ponta de până acum.

Fondurile europene au o mare problemă pentru unii politicieni și pentru unii șefi din administrație: UE nu decontează șpaga. Nici beneficiarii nu vor să dea șpagă, pentru că este dreptul lor să beneficieze de acești bani.

Obișnuiți să lucreze cu banii românilor, sub privirea unor instituții care pornesc controale și ridică semne de întrebare mai degrabă în cadrul unor războaie de putere dintre clanurile politice decât din datorie, majoritatea politicienilor și a șefilor din administrația publică pe care îi susțin nu par interesați să aducă bunăstare țării atât timp cât ei nu își pot încasa cei 15-20% din valoarea proiectului, așa cum e „datina”.

Cei pe care i-am votat, pe care i-am ales să ne reprezinte și să ne conducă, ne vor mai săraci pentru simplul motiv că ei nu pot câștiga destul din îmbogățirea noastră, pentru că „le iese prea puțin” din asta.