O nouă „modă” în SUA: cât costă transformarea camerei copilului într-un regat Disney

O nouă modă în SUA: cât costă transformarea camerei copilului într-un regat Disney

În încercarea de a le oferi o copilărie de neuitat celor mici, milionarii Americii sunt dispuși să plătească oricât. Așadar, recent, un nou „trend” în materie de amenajări interioare a luat naștere peste Ocean, determinându-i pe cei mai înstăriți americani să scoată din buzunar zeci de mii de dolari.

70.000 de dolari a costat, spre exemplu, tranformarea unei camere banale a două fetițe într-un veritabil „regat” Disney, scrie dailymail.co.uk.

FOTO: dailymail.co.uk

Când au cerut ajutorul designerului de interior Dahlia Mahmood, părinții Stellei și ai lui Presley nu au ținut cont de bani. Drept urmare, cei doi soți nu s-au dat înapoi de la plata a 6.000 de dolari pentru patul personalizat al micuțelor în vârstă de patru, respectiv doi ani, în vreme ce pentru covor au achitat nu mai puțin de 20.000 de dolari.

FOTO: dailymail.co.uk

„Va fi o explozie de roz, cu inimioare și fundite și coronițe și ciucuri”, a spus Lindsay Dickhout, mama celor două fetițe. „Au toată viața la dispoziție să gândească practic și să fie eficiente în lumea reală. Acum este vorba despre creativitate. Nu mă îngrijorez că s-ar putea transforma în niște ”prințese””, a adăugat ea.

FOTO: dailymail.co.uk

Costurile nu sunt un obstacol pentru clienți, precizează și Dahlia Mahmood. Specializată în decorațiuni interioare pentru camerele copiilor, aceasta spune că au fost și situații în care oamenii au plătit și 3.000 de dolari pentru o lampă cu Cenușăreasa sau 35.000 de dolari pentru un pat ce imita caleașca celebrei prințese.

FOTO: dailymail.co.uk

Una dintre cele mai costisitoare camere amenajate până acum a fost cea pentru o fetiță în vârstă de doi ani, din Virginia. 200.000 de dolari au plătit părinții pentru ca încăperea în care stătea fiica lor să fie reamenajată de Dahlia. Când fetița a împlinit însă patru ani, designerul a fost chemat pentru o nouă reamenajare.

„Fiecare aspect al designului este atent ales pentru detaliile sale și calitățile rezistente în timp”, a explicat Dahlia. „Niciodată nu ne mulțumim cu puțin și nu ne așteptăm ca clienții noștri să fie mulțumiți dacă nici nou nu suntem”, a adăugat ea în cele din urmă.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Dezvăluiri tulburătoare. Rana fatală a Prințesei Diana, "mică, în locul nepotrivit și foarte rară”, care...
Palatul Buckingham a început să planifice funeraliile Regelui Charles. Ce se va alege de Regina...
Fostul vicepreședinte al Parlamentului Republicii Moldova i-a cerut lui Ion Țiriac să îi premieze și...
Avertismentul pensionarilor nemulțumiți de noile decizii: „Ne-au amăgit. Or să primească la vot ce merită”...
Roxana Dobre a tăcut cât a tăcut, dar nu a mai suportat și a spus...
FOTO Povestea lui Oleksandr Budko, soldatul căruia i-au fost amputate picioarele, dar care a devenit...
ŞOC! Fiica lui Năstase: 'Am fost preşul lui dintotdeauna, încă de când a vărsat vin...
Recunoști fetița din imagine? Acum are 39 ani și este adorată de sute de mii...
"Eu sunt cel pe care îl căutaţi!" Autorul masacrului din Germania s-a predat. Atacul cu...
Descoperire șocantă la autopsia lui Filip, băiețelul mort la bazin
Tu ai văzut-o? Melania a dispărut misterios în timpul unei vacanțe în Turcia. Ce spune...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Ce reprezintă litera B la o mașină cu transmisie automată. Explicația fiecărui mod
Taxiurile fără şofer le iau pâinea de la gură taxiurilor clasice: apelare facilă şi preţuri...
Cel mai RAPID ÎNCĂRCĂTOR din lume! Încarcă ORICE TELEFON în mai puțin de...
Noul război ce stă să izbucnească. Au atacat azi dimineață. S-a declarat stare de urgență
Scandal pe locurile de parcare în București. Primăria anunță o restricție, șoferii se revoltă
VIDEO | Momentul frapant când o femeie sare gardul la zoo ca să mângâie un...
"Ultima misiune pentru Roberta". Ea este polițista de 21 de ani, ucisă de remorca unui...
Anamaria Prodan, depre cât de mult îi seamănă copiii. Ce anume îi spunea mama ei...
Mii de reactii controversate după ce Cristina Șișcanu a arătat cum folosește un lubrifiant: “Așa...
BANCUL ZILEI. Bulă merge la o tipă acasă. Dormitorul era plin de jucării de pluș....
Care sunt plajele cu cel mai alb nisip din lume?