Războiul bizar pentru vederea la dormitorul lui Mark Zuckerberg. Șeful Facebook, dat în judecată în SUA de un dezvoltator imobiliar cu origini românești

Publicat: 10/02/2015, 19:18

Mai precis, Zuckerberg i-a promis lui Voskerician că îl pune în legătură cu potențiali clienți imobiliari din Silicon Valley, transmite Bloomberg. În schimbul acestei promisiuni, șeful Facebook a beneficiat de un discount masiv, în valoare de 2,8 milioane de dolari, la o tranzacție imobiliară făcută cu firma lui Voskerician. Mai mult, dezvoltatorul imobiliar susține că înainte s-a angajat să nu construiască nimic în spatele locuinței lui Zuckerberg timp de 14 luni.

„Zuckerberg a spus vreme de 14 luni că nu dorește să aibă un șantier de construcții în spatele casei sale și i-a spus lui Voskerician că îl va prezenta unor persoane bogate dacă, în schimb, Voskerician îl va ajuta să asigure intimitatea reședinței sale”, se arată în documentele depuse la dosar.

Zona în care se află casa (marcată cu săgeată) șefului Facebook.Mark Zuckerberg a cumpărat casa în valoare de 7 milioane de dolari în 2011. Locuința are cinci dormitoare, cinci băi, o piscină și o verandă imensă.

În 2012, Mark Zuckerberg a decis să cumpere proprietăți din vecinătatea casei lui pentru a-și asigura un nivel sporit de intimitate. Cofondatorul Facebook a cumpărat patru proprietăți în valoare de 43,8 milioane de dolari. Dreptul asupra unuia din terenuri a fost achiziționat cu reducere de la Voskerician, care îl administra, pentru 1,7 milioane de dolari, deși prețul cerut era de 4,2 milioane de dolari. În schimbul discount-ului, Zuckerberg s-ar fi angajat să îl recomande pe dezvoltator la prieteni influenți de-ai săi, lucru pe care se pare că nu l-a făcut. Ulterior, Zuckerberg a cumpărat terenul direct de la proprietar, sărind peste Voskerician, cu 4,8 milioane de dolari. În urma acestei acțiuni, dezvoltatorul a pierdut un client important.

Voskerician intenționa să dezvolte pe teren o casă, care ar fi putut fi vândută pentru o sumă uriașă, ținând cont de zona selectă în care se află. Problema era că locuința ar fi fost singura din zonă din care s-ar fi putut vedea fereastra dormitorului lui Zuckerberg.

Casa lui Mark Zuckerberg

Un schimb de e-mailuri între consilierul financiar al șefului Facebook și angajați ai companiei lui Voskerician, depus la dosarul deschis la Curtea Superioară din Santa Clara County, California, arată că Zuckerberg încearcă să se eschiveze. Într-unul din mesajele electronice, Divesh Makan, consilierul financiar al lui Zuckerberg, spune că propunerea lui Voskerician este „obscenă” și că șeful Facebook îl poate ajuta pe acesta doar într-un mod „light”. Mai mult, avocații miliardarului spun că propunerea dezvoltatorului imobiliar este o modalitate de extorcare.

„Zuckerberg și-a construit afacerea pe baza unor cunoscuți și a unor relații și tot ce trebuia să facă erau câteva prezentări, însă l-a înșelat pe clientul meu”, a declarat David Draper, avocatul lui Mircea Voskerician (foto alăturată). David Draper a spus că acel acord nu a fost trecut într-un contract scris, însă a fost auzit de mai multe persoane care au asistat la întâlnirea dintre Zuckerberg și Voskerician.

Potrivit experților, este greu de crezut că Voskerician va câștiga ceva în urma acestui proces, deoarece nu are niciun fel de dovadă că promisiunea făcută de miliardar a existat.

Mircea Voskerician locuiește în Palo Alto, California. Antreprenorul de origine română este căsătorit cu Eva Voskerician și a absolvit Liceul Economic Nr. 1 din București.

Marile procese în care a fost implicat Mark Zuckerberg

Zuckerberg este obișnuit cu procesele, deoarece a fost implicat de-a lungul timpului în unele de anvergură. În 2004, cofondatorul Facebook a fost dat în judecată de Cameron Winklevoss, Tyler Winklevoss și Divya Narendra. Aceștia l-au acuzat pe Zuckerberg că, pe când erau toți studenți la Harvard, le-a furat ideea din spatele Facebook. Procesul a fost respins din considerente tehnice în 2007 și redeschis la o curte din Boston la scurt timp după aceea. În final, acuzațiile au fost retrase după ce Facebook a acceptat să le plătească celor trei 20 milioane de dolari cash și să le transfere 1,2 milioane de acțiuni comune.

Un alt proces important este cel deschis de Eduardo Saverin împotriva lui Zuckerberg. Scopul acestuia a fost ca Saverin să fie acceptat oficial ca și cofondator Facebook, lucru care s-a întâmplat. Alte detalii nu se cunosc, deoarece cele două părți au semnat un contract de confidențialitate.

În iunie 2010, o investigație a fost lansată în Pakistan împotriva lui Zuckerberg și Facebook, după ce rețeaua de socializare a găzduit un concurs numit „Desenează-l pe Mohammed”, organizat de un utilizator din Germania. Autoritățile din statul islamic au determinat Facebook să șteargă concursul. La un moment dat, poliția din Pakistan a cerut Interpol arestarea, sub acuzația de blasfemie, cofondatorilor Facebook (Zuckerberg, Dustin Moskovitz și Chris Hughes).

Tot în 2010, Paul Ceglia, proprietarul unei fabrici de brichete pentru foc din New York, a cerut 84% din Facebook. El susținea că, în schimbul unei sume date lui Zuckerberg, acesta s-a obligat să-i ofere 50% din veniturile site-ului după 1 ianuarie 2004, lucru pe care Zuckerberg nu l-a făcut. Ceglia a fost, în 2012, arestat pentru falsificarea de probe în acest dosar.

Adrian Popa
Adrian Popa este Editor of the Day la Gandul.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Șoc în timpul unei execuții, în SUA. Ce a făcut un bărbat chiar înainte de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Nu e banc! Cu cât se vinde ciocolata Dubai la Târgul de Crăciun din Sibiu
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să...
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
El este Ghiță, tânărul în vârstă de 29 de ani, care și-a pierdut viața într-un...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Doliu în România! A murit o legendă a țării. Era supranumit „Dumnezeu”
Elena Lasconi, o studentă mediocră. Cum arată notele primite de candidata la președinția României
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
9 luni de la moartea Mioarei Roman: "Toate pomenile pentru mama mea le-am făcut singură"....
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Ce întâmplă cu sănătatea oamenilor de peste 50 de ani care folosesc Internetul?