Ministrul elen al Apărării: Grecia are un plan B în cazul în care Germania rămâne „rigidă” în negocierea unui nou acord

Ministrul elen al Apărării: Grecia are un plan B în cazul în care Germania rămâne rigidă în negocierea unui nou acord
Publicat: 10/02/2015, 15:17
Actualizat: 03/09/2019, 11:50

Ministrul elen al Apărării, Panos Kammenos, spune că în situația în care Grecia nu va reuși să ajungă la un nou acord cu zona euro privind datoria sa guvernamentală, statul ar putea apela la sprijin din altă parte, transmite Reuters.

„Ceea ce ne dorim este un acord, însă dacă nu ajungem la nicio înțelegere – sper totuși să nu fie cazul – și dacă vedem că Germania rămâne rigidă și vrea să rupă Europa, atunci vom fi obligați să apelăm la Planul B. Planul B înseamnă găsirea de finanțare în altă parte”, a spus Kammenos într-un interviu televizat.

„Ar putea fi SUA în cel mai bun caz, ar putea fi Rusia, ar putea fi China sau alte state”, a adăugat el.

Kammenos este liderul partidului naționalist Independent Greeks, formațiune aflată în alianță cu partidul de extremă strânga condus de premierul Alexis Tsipras.

Grecia încearcă să negocieze un nou acord privind datoria publică, acord prin care să fie ridicate măsurile de austeritate impuse de Uniunea Europeană și de Fondul Monetar Internațional în schimbul sprijinului financiar acordat în 2010.

Zona euro și în special Germania nu pare dispusă să înlesnească din condițiile impuse Greciei, condiții care se referă la reduceri bugetare și reforme structurale.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Decembrie cu ninsori și crivăț! Meteorologii Accuweather anunță cum va fi vremea luna viitoare, în...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Cum arată polata construită în Clisura Dunării. Șoseua spectaculoasă din Porțile de Fier, protejată de...
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Bahmu și-a scos asul din mânecă! Vești crunte pentru Honorius. Ce le-a cerut judecătorilor, în...
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ameninţarea de pe piaţa imobiliară. România ar putea ajunge o piaţă de chiriaşi: "Preţurile se...
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
Anunț trist despre Regina Camilla. Casa Regală a confirmat vestea
Zborul la Nisa. Subiectul falsificării documentelor aviatice zguduie finalul campaniei electorale. Probleme majore de GDPR
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Galaxiile UFO, ciudățeniile cosmice pe care astronomii le pot vedea abia acum, cu ajutorul Telescopului...