Alături de Dan Tache au mai fost arestați Velțan Aurel, directorul general al SC Carfil SA – sucursala din Brașov condusă de Dan Tache până la numirea sa ca șef al ROMARM, în urmă cu doi ani – și Liliac Daniel, patronul SC Gold Trans Tur SRL din comuna Săcuieni, jud. Dâmbovița. Aceștia sunt acuzați de abuz în serviciu în formă continuată și tentativă la această infracțiune, respectiv complicitate la abuz în serviciu și la tentativă la abuz în serviciu. Mai exact, potrivit comunicatului DNA, în intervalul iulie 2013 – iulie 2014 Dan Tache l-ar fi convins pe Velțan Aurel să încheie fraudulos șase contracte de prestări servicii cu firma lui Liliac Daniel, fără nici un fel de licitație sau altă formă de selecție publică, prejudiciul produs astfel SC Carfil SA fiind calculat la suma de 770.857,26 lei. De asemenea, Velțan Aurel ar mai fi încheiat un contract cu SRL-ul lui Liliac Daniel – tot cu încălcarea procedurilor legale – și pentru achiziționarea a două utilaje în valoare totală de 48.646 lei, contract reziliat însă după declanșarea anchetei DNA și efectuarea unei percheziții la SC Carfil SA. Cei trei inculpați au fost prezentați miercuri unui judecător de drepturi și libertăți de la Tribunalul Brașov cu propunerea arestării preventive pentru 30 de zile. Cei trei, arestați în cursul serii, au contestat măsura impusă de instanță.
Jefuit de 100.000 de euro
Dan Tache, 46 ani, conduce ROMARM din 9 ianuarie 2013, când a fost numit în această funcție de ministrul de atunci al Industriilor, Varujan Vosganian, după ce, vreme de aproape un deceniu, fusese directorul general al SC Carfil SA Brașov. Cu câteva luni înaintea promovării, el a rămas fără 100.000 de euro, după ce câțiva indivizi rămași necunoscuți i-au spart biroul directorial din incinta SC Carfil SA și apoi fișetul în care păstra banii.