„Astăzi (consilierii generali, n.r.) au aprobat exproprierile pentru trei proiecte importante ale Bucureștiului. Este vorba despre proiectul pentru lărgirea șoselei Fabrica de Glucoză (care astăzi a fost introdus pe ordinea de zi a Consiliului pentru a 15-a oară), reabilitarea bulevardului Liviu Rebreanu (introdus a 11-a oară pe ordinea de zi) și proiectul privind Penetrația Splaiul Independenței – Ciurel – Autostrada București-Pitești (a 12-a oară pe ordinea de zi a CGMB). Sper ca de acum înainte aleșii bucureștenilor să colaboreze în interesul comunității, astfel încât proiectele de dezvoltare a orașului să nu mai fie întârziate din motive politicianiste” a declarat, joi, primarul general Sorin Oprescu.
Pentru exproprierile necesare pentru supralărgirea șeselei Fabrica de Glucoză între strada Barbu Văcărescu și Șoseaua Petricani, este prevăzută în proiectul aprobat joi suma de 47.795.266 de lei, anterior fiind prevăzută suma de 125.780.744 de lei.
În acest context, liderul grupului PDL din CGMB, Silviu Văduva, a susținut că proiectul este ilegal, despăgubirile fiind în cuantum de aproximativ 1.000 de euro pe metru pătrat, în timp ce în grila notarială de prețuri acestea erau situate între 435 și 475 de euro pe metru pătrat. Oprescu spunea în schimb că grila notarială a fost modificată.
Conform proiectului aprobat joi, va fi plătită suma de 47.795.266 de lei pentru exproprierea a 28 de proprietăți, ce totalizează o suprafață de 15.588 de metri pătrați de terenuri și 1.504 metri pătrați de contrucții. În proiectul anterior, erau vizate 42 de proprietăți cu o suprafață totală de 43.277 de metri pătrați.
Dintre proprietarii despăgubiți, cei mai mulți bani – peste 19 milioane de lei – îi vor primi Tanți Virginica Dumitrescu și Adrian Ciorobea, care dețin 17 terenuri, cu suprafața totală de 8.047 de metri pătrați.
Numele Virginicăi Dumitrescu a fost legat în presă de preluarea, considerată controversată, a Palatului Ghica, dar și de „bătălia” pentru terenul monumentului istoric Moara lui Assan. Tot despre ea s-a scris, în 2012, în contextul demolării unei vile pe care o deținea pe Șoseaua Kiseleff, reprezentanții societății civile reclamând că respectiva construcție se afla în zonă de protecție a unui monument istoric clasa A.
Editura Adevărul care deține un teren de 2.207 metri pătrați și o contrucție de 382 de metri pătrați în zona afectată va primi o despăgubire de peste 10 milioane de lei.
În cazul proiectului vizând realizarea Penetrației Ciurel, valoarea estimată a exproprierilor este de 22.480.062 de lei (aproximativ 5 milioane de euro), fiind vizate 33 de terenuri care au în total o suprafață de 13.873 de metri pătrați.
Cea mai mare despăgubire, respectiv peste 4,6 milioane de lei, o va primi societatea Ono Development SRL pentru trei terenuri de aproape 3.000 de metri pătrați.
Peste 4 milioane de lei va primi și societatea Business Development Team SRL, pentru patru terenuri în suprafață de 2.517 metri pătrați, și Global Property Invest Team SRL, pentru două terenuri de aproximativ 2.500 de metri pătrați.
Dintre cele patru persoane fizice care vor fi despăgubite pentru exproprierile făcute în cadrul acestui proiect, cea mai mare sumă – peste 2,7 milioane de lei – o va primi Ion Deaconescu, care deține cinci terenuri de peste 1.700 de metri pătrați.
Pentru exproprierile necesare realizării lucrărilor de reabilitare a sistemului rutier și a liniei de tramvai de pe bd. Liviu Rebreanu, Primăria Capitalei va aloca 6,1 milioane de lei (1,36 milioane de euro), fiind vizate 15 imobile deținute de peste 20 de persoane fizice și firme, potrivit proiectului aprobat în ședința de joi a CGMB.
Imobilele în cauză se află între bulevardele Nicolae Grigorescu și 1 Decembrie. Suprafața terenurilor care urmează să fie expropriată este de 3.951 de metri pătrați, construcțiile aflate pe acestea având o suprafață desfășurată de 167 de metri pătrați.
Potrivit documentului, cea mai mare despăgubire, de aproape 2 milioane de lei, o vor primi șase persoane fizice – Alexandrina Iancu, Maria Amalia Ignat, Magdalena Ignat, Dănuț-Dorel Ignat, Geta Alexandru și Florica Radu, care au împreună două terenuri de 1.441 de metri pătrați.
Societatea Astra Properties va primi 1.314.790 de lei pentru un teren de 920 de metri pătrați, iar Biserica Creștină Baptistă „Harul” va primi 534.491 de lei pentru două terenuri cu suprafața totală de 374 metri pătrați.