Prima cerere oficială pe care a făcut-o Elena Udrea după ce a ajuns în arestul Poliției Capitalei

Prima cerere oficială pe care a făcut-o Elena Udrea după ce a ajuns în arestul Poliției Capitalei
Publicat: 13/02/2015, 16:47

Sursele citate au precizat, pentru MEDIAFAX, că, în virtutea legii donației, Elena Udrea a adresat conducerii Arestului Central al Poliției Capitalei o cerere în care a solicitat să i se permită să-și renoveze celula.

Udrea a menționat că intenționează să văruiască, să vopsească zăbrelele și caloriferele, să schimbe mobilierul și să pună tapet pe pereți.

Conform anchetatorilor, solicitarea Elenei Udrea urmează să fie analizată, săptămâna viitoare, de șeful Arestului Capitalei.

Elena Udrea se află în arest din seara zilei de 10 februarie, când a fost reținută de procurorii DNA, în ziua următoare ea fiind arestată pentru 30 de zile prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, în dosarul Microsoft.

Udrea este acuzată, în dosarul Microsoft, de trei fapte de trafic de influență – în legătură cu încheierea și derularea acordului cadru de licențiere Microsoft din anul 2009, a contractelor subsecvente și a actelor adiționale la acestea, în legătură cu derularea contractului e-România și în legătură cu pretinderea și primirea a 500.000 de euro -, precum și de spălare de bani.

Fostul soț al Elenei Udrea, Dorin Cocoș este acuzat în acest dosar că ar fi pretins și primit 9.000.000 de euro de la Claudiu Florică și Dinu Pescariu, pentru ca, prin intermediul lui Udrea, la acea vreme ministru al Dezvoltării Regionale și Turismului și vicepreședinte PDL, să asigure firmelor susținute de una dintre cele două persoane încheierea și derularea contractului de licențiere Microsoft cu Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale.

Potrivit anchetatorilor, în anul 2010, Dorin Cocoș, în baza înțelegerii cu Udrea, ar fi pretins de la un om de afaceri, administrator al unei societăți cu obiect de activitate IT, suma de circa trei milioane de euro, pentru a debloca plățile aferente contractului e-România.

Udrea mai este acuzată în dosarul Microsoft că a cerut 500.000 de euro de la omul de afaceri Dinu Pescariu, vizat în același dosar, „pentru a-i rezolva problemele din justiție”.

Elena Udrea a solicitat, vineri, conducerii Arestului Poliției Capitalei, să-i permită ca, pe banii ei, să văruiască celula în care a fost închisă, să vopsească gratiile și caloriferele, să schimbe mobilierul și să tapeteze pereții, potrivit unor surse din Poliție.

Sursele citate au precizat, pentru MEDIAFAX, că, în virtutea legii donației, Elena Udrea a adresat conducerii Arestului Central al Poliției Capitalei o cerere în care a solicitat să i se permită să-și renoveze celula.

Udrea a menționat că intenționează să văruiască, să vopsească zăbrelele și caloriferele, să schimbe mobilierul și să pună tapet pe pereți.

Conform anchetatorilor, solicitarea Elenei Udrea urmează să fie analizată, săptămâna viitoare, de șeful Arestului Capitalei.

Elena Udrea se află în arest din seara zilei de 10 februarie, când a fost reținută de procurorii DNA, în ziua următoare ea fiind arestată pentru 30 de zile prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, în dosarul Microsoft.

Udrea este acuzată, în dosarul Microsoft, de trei fapte de trafic de influență – în legătură cu încheierea și derularea acordului cadru de licențiere Microsoft din anul 2009, a contractelor subsecvente și a actelor adiționale la acestea, în legătură cu derularea contractului e-România și în legătură cu pretinderea și primirea a 500.000 de euro -, precum și de spălare de bani.

Fostul soț al Elenei Udrea, Dorin Cocoș este acuzat în acest dosar că ar fi pretins și primit 9.000.000 de euro de la Claudiu Florică și Dinu Pescariu, pentru ca, prin intermediul lui Udrea, la acea vreme ministru al Dezvoltării Regionale și Turismului și vicepreședinte PDL, să asigure firmelor susținute de una dintre cele două persoane încheierea și derularea contractului de licențiere Microsoft cu Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale.

Potrivit anchetatorilor, în anul 2010, Dorin Cocoș, în baza înțelegerii cu Udrea, ar fi pretins de la un om de afaceri, administrator al unei societăți cu obiect de activitate IT, suma de circa trei milioane de euro, pentru a debloca plățile aferente contractului e-România.

Udrea mai este acuzată în dosarul Microsoft că a cerut 500.000 de euro de la omul de afaceri Dinu Pescariu, vizat în același dosar, „pentru a-i rezolva problemele din justiție”.

Andrei Dumitrescu, [email protected]

Andrei Dumitrescu
Andrei Dumitrescu este un jurnalist specializat în realizarea de articole legate, în special, de activitatea Ministerului Afacerilor Interne și toate mai mult
Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Prima declarație a lui Cosmin Georgescu, după ce tatăl său a câștigat alegerile în România....
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Protest în fața universității împotriva lui Călin Georgescu! Peste 400 de tineri au strigat „Nu...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Dezvăluirea serii despre Călin Georgescu. Traian Băsescu a dat șah-mat: E mult peste!
Se întocmesc liste de buncăre şi adăposturi. Toate clădirile sunt inventariate
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Luptele libere, printre cele mai vechi discipline sportive. Când a participat România pentru prima dată...