Trei medici amendați cu 30.000 lei în cazul băiețelului mort de pneumonie, plimbat între spitale

Trei medici amendați cu 30.000 lei în cazul băiețelului mort de pneumonie, plimbat între spitale

Șeful Direcției de Sănătate Publică (DSP)Maramureș, Rareș Pop, a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX că medicii nu au raportat în termen decesul copilului și nu ar fi respectat protocoalele de resuscitare.

„În urma raportului echipei de control în cazul băiețelului de trei ani care a decedat săptămâna trecută s-au aplicat sancțiuni. Medicul curant, directorul medical și managerul de la Spitalul din Vișeu de Sus au fost amendați cu câte 1.000 de lei pentru neraportarea decesului în termen de 24 de ore și pentru că, din documentele medicale analizate, nu reiese ca în foaia de observație clinică generală să se fi consemnat și respectat procoalele de resuscitare cardio-pulmonară. Am trimis dosarul către Colegiul Medicilor pentru a fi analizat în comisiile lor de disciplină de specialitate. Colegiul Medicilor trebuie să vadă dacă a fost vorba de greșeală, de culpă medicală, de nerespectarea protocoalelor”, a spus Pop.

Pe de altă parte, mama micuțului decedat, Rodica Dologa, a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX că procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Vișeu de Sus s-au autosesizat în acest caz și au dispus, vineri, deshumarea cadavrului pentru o nouă autopsie.

„L-au dezgropat, au mai făcut o autopsie și l-au îngropat la loc. Însă procurorul nu a putut să îmi spună nici după a doua autopsie din ce cauză a murit băiețelul meu”, a afirmat Dologa.

DSP Maramureș declanșase ancheta în cazul unui băiețel de trei ani care a murit la spitalul din Vișeu de Sus, unde i s-a pus un diagnostic greșit, inițial copilul ajungând la spitalul din Borșa, unde medicul pediatru era în concediu.

Părinții copilului declarau că, în noaptea de 5 februarie, băiețelul a început să se simtă rău, respirând cu dificultate și sufocându-se în somn. În dimineața următoare, mama a mers cu copilul la medicul de familie din comuna Săcel, care a îndrumat-o spre spitalul din Borșa, unde i s-a spus că medicul pediatru este în concediu. „Mi-au zis: «N-avem pediatru, ce să facem? La ce ați venit, ce o să facem aici?». I-au făcut aerosoli și au sunat la Vișeu să ne aștepte”, afirma Rodica Dologa, mama băiețelului decedat.

În aceste condiții, copilul a fost trimis cu o ambulanță la spitalul din Vișeu de Sus, cu diagnosticul de insuficiență respiratorie. Acolo, băiețelul a fost consultat și i s-a prescris un tratament. În cursul serii însă, copilul a început să se simtă și mai rău, astfel că medicii au decis să cheme o ambulanță de la Baia Mare, de la 120 de kilometri distanță. „Nu i-au luat sânge, i-au făcut trei, patru injecții. L-au dus la raze și au zis că nu are nimic. La autopsie s-a stabilit că are o pată pe plămâni. Copilul a murit la mine în brațe”, mai spunea mama copilului.

„Pe la 13.30 am ajuns la Vișeu și la 19.00 copilul meu era mort. La 16.30 zice doctorul că a sunat la SMURD la Baia Mare, dar salvarea a apărut abia la 19.00, după ce a fost mort copilul”, adăuga Rodica Dologa.

La rândul său, directorul medical al Spitalului Orășenesc Vișeu de Sus, Vlad Birle, a declarat că băiețelul a ajuns prea târziu la spital și că, probabil, dacă ar fi ajuns mai repede ar fi avut șanse.

De asemenea, el spunea că la unitatea medicală nu există medic radiolog, iar radiografia făcută copilului a fost interpretată de pediatru.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Elenei Lasconi după ce CCR a decis renumărarea voturilor de la alegerile...
Elena Lasconi, prima reacție după ce CCR a cerut renumărarea voturilor: 'Este absolut îngrozitor!'
FOTO. Imagini incendiare: așa arată la 63 de ani prima soție a celebrului milionar din...
Orașul tot mai la modă din România unde se găsesc apartamente sub 10.000 de euro....
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” |...
Prietenii lui Călin Georgescu. Cu cine se întâlnește candidatul care a câștigat primul tur al...
BREAKING NEWS | CCR vrea renumărarea voturilor din turul 1! De ce s-a luat această...
Condimentul banal care poate provoca halucinații severe. Majoritatea românilor îl au în bucătărie
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR: "Este evident, se încearcă relansarea...
VIDEO ”Scoateți capacul! Dați-mi fata înapoi!” Imagini zdrobitoare de la mormântul Andreei Cuciuc! Mama sa...
Cât costă un kilogram de carne de porc înainte de Crăciun. Cum explică producătorii prețul...
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Poți să depășești prin dreapta un vehicul care circulă pe banda 2? Care sunt regulile...
CSAT a constatat că TikTok a influenţat alegerile prezidenţiale din România: Un candidat a beneficiat...
ADEVĂRUL despre UNIREA Bucovinei cu România! „Eram în contact cu...
Adevărul despre Călin Georgescu. De ce a venit în România, de fapt
Au apărut secretele unui mare actor român. Nu multă lume îi știa trecutul
Ce semnifică simbolul care apare în videoclipurile lui Călin Georgescu. Este mai mult decât un...
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Elena Viscu, fosta soție a lui CRBL, a vorbit despre perioada grea în care se...
Mihai Bendeac, în stare de șoc: "Eu nu auzisem nimic"
BANCUL ZILEI. Profesoara către Bulă: -Măi puturosule, cum poţi să dormi la mine la oră?
Obiectivul de a menține creșterea temperaturii anuale sub 1,5 grade Celsius, complet compromis