Ce pățesc fumătorii în Statul Islamic: „Fiecare țigară fumată îl jignește pe Allah”

Ce pățesc fumătorii în Statul Islamic: Fiecare țigară fumată îl jignește pe Allah
Publicat: 14/02/2015, 14:01

Fumatul este acceptat de Islam, dar nu și de ISIS, care îl consideră o formă de „sinucidere lentă”, scrie ibtimes.com. Statul Islamic a interzis consumul de țigări în teritoriile ocupate și cei care nu se supun riscă să fie executați. ISIS a interzis vânzarea de țigări și precizează că fumatul dăunează sănătății și finanțelor cetățenilor.

„Fiecare fumător ar trebui să știe că, cu fiecare țigară fumată, într-o stare de vanitate, îl jignește pe Allah”, a declarat Biroul de Predici al ISIS. „La trei zile de la pronunțarea acestei declarații, vânzarea de tutun va fi strict interzisă și cei care vor insista să vândă tutun vor fi pedepsiți potrivit legii Sharia”.

ISIS a ars milioane de pachete de țigări în Irak și Siria, pentru a interzice fumatul. Militanții au confiscat și câteva plantații de marijuana, cărora le-au dat foc. Cei care fumează în continuare riscă să fie biciuiți, închiși sau chiar decapitați. Din această cauză, unii arabi trec granița cu Turcia, pentru a savura în tihnă o banală țigară.

Silviu Bănilă
Silviu Bănilă este editor la GÂNDUL.RO și are o vastă experiență, cu precădere în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Dezvăluiri tulburătoare. Rana fatală a Prințesei Diana, "mică, în locul nepotrivit și foarte rară”, care...
Palatul Buckingham a început să planifice funeraliile Regelui Charles. Ce se va alege de Regina...
FOTO. Imagini incendiare în costum de baie cu una dintre cele mai frumoase femei din...
Avertismentul pensionarilor nemulțumiți de noile decizii: „Ne-au amăgit. Or să primească la vot ce merită”...
Roxana Dobre a tăcut cât a tăcut, dar nu a mai suportat și a spus...
Site-ul unde mii de oameni își caută un partener cu care să își pună capăt...
ŞOC! Fiica lui Năstase: 'Am fost preşul lui dintotdeauna, încă de când a vărsat vin...
Recunoști fetița din imagine? Acum are 39 ani și este adorată de sute de mii...
Poliţia Română a dublat numărul de locuri scoase la concurs. 13.000 de posturi sunt neocupate
Snopit în bătaie de un vecin, Cristian a murit! "Fiecare os din fața lui e...
Un infractor a reușit să se dea drept polițist timp de un an și jumătate....
Știrea momentului în România! Ion Iliescu la 94 de ani a...
Ce reprezintă litera B la o mașină cu transmisie automată. Explicația fiecărui mod
Fondatorul Telegram, Pavel Durov, a fost arestat în Franţa. La 39 de ani, „Mark Zuckerberg...
ASTRONOMII au obținut primele imagini cu STEAUA NORDULUI! Cum arată POLARIS?
Se dă lege pentru cei cu telefoane mobile. Obligație în 5 minute. Sunt amenzi mari
Bicarbonatul de sodiu înlătură mirosurile neplăcute din șifonier
Ce au vrut să mânânce Ed Sheeran și Chris Hemsworth în România. Unde au ținut...
"Ultima misiune pentru Roberta". Ea este polițista de 21 de ani, ucisă de remorca unui...
Câți prieteni are Anamaria Prodan. Ce spune despre oamenii care au dezamăgit-o. “Cel care e...
Misterul scufundării superiahtului miliardarilor, investigat de anchetatori. Ce ipoteze se iau în calcul
BANCUL ZILEI. Bulă merge la o tipă acasă. Dormitorul era plin de jucării de pluș....
De ce pisicile zgârie mobila din casă?