Un fost șef al CIA lansează un avertisment dur la adresa lui Putin: „De el depinde dacă vom avea pace sau război”

Un fost șef al CIA lansează un avertisment dur la adresa lui Putin: „De el depinde dacă vom avea pace sau război
Publicat: 16/02/2015, 18:30

„Eventualitatea unui război în Europa de Est depinde de ceea ce va face președintele Vladimir Putin, dacă dorește sau nu să recunoască pericolele pe care și le-a asumat, odată cu agresiunea din Ucraina. De el depinde dacă vom avea pace sau război„, a declarat Panetta, într-un interviu acordat Der Spiegel.

Leon Panetta, în vârstă de 76 de ani, a fost șeful cabinetului de la Casa Albă în administrația Bill Clinton. Ulterior, Panetta a fost secretar al Apărării și șeful CIA, sub administrația Barack Obama. Panetta s-a retras în primăvara lui 2013 și editura Penguin Press i-a publicat memoriile, „Worthy Fights”, în octombrie 2014.

Potrivit acestuia, „președintele rus dorește să își extindă influența în zonă, visând la vechea Uniune Sovietică”. „Putin încearcă să prevină intrarea unor țări în NATO și UE și crede că poate manipula occidentul după bunul plac. Este clar că Rusia a mințit, în legătură cu ceea ce se întâmplă în Ucraina. Putin nu a respectat acordurile de încetare a focului”, a spus Panetta.

Ar trebui să primească Ucraina arme de la țările aliate? „Este important să stabilim că NATO va susține ajutorul militar sau de altă natură, dacă Rusia continuă invazia Ucrainei. Aș continua exercițiile militare, atât cu forțele militare americane, cât și cu cele ale NATO. Totodată, aș aduce în discuție apărarea cu rachete și aș livra arme către Ucraina, pentru a-i transmite un mesaj lui Vladimir Putin. Ultimul lucru pe care l-aș lua în calcul ar fi ca SUA să furnizeze energie pentru țările din jurul Rusiei”, a explicat fostul oficial american.

Panetta a declarat că acțiunile pasive nu vor avea niciun efect: „Vladimir Putin nu poate fi abordat altfel decât prin metode ferme”. „Am eșuat în încercarea noastră de a purta o discuția deschisă pe plan diplomatic și militar. Cele mai mari greșeli ale noastre țin de faptul că răspundem la crize în mod eronat și nu reușim să le evităm. Când se ivește o criză, ne întoarcem spre ruși, încercăm să discutăm cu ei, nu privim întreg tabloul. Acum ne ocupăm de Statul Islamic, de alte crize. Trebuie să menținem un canal de comunicare deschis. Noi păstram o comunicare doar cu Medvedev. Am făcut progrese cu el, dar când a venit Vladimir Putin, a căzut cortina de gheață peste noi și acum plătim prețul”, a declarat Leon Panetta.

Acesta a spus că lumea se confruntă cu numeroase amenințări, dincolo de criza rusească. Coreea de Nord. China. Orientul Mijlociu. „Încercăm să rezolvăm fiecare problemă în parte, dar nu analizăm imaginea generală. Trăim într-un mediu tensionat. SUA trebuie să rămână liderul global, deoarece dacă noi nu conducem lumea, altcineva nu o poate face. Barack Obama este conștient de amenințări. El știe că trebuie să se confrunte cu aceste probleme și află cât de important este să ne asigurăm că SUA deține supremația”.

Der Spiegel abordează o altă criză în discuția cu Panetta, și anume cea arabă: „Terorismul de la nivelul lui 11 septembrie 2001 (ziua atentatelor de la New York, în urma cărora au murit 3.000 de oameni), se află într-o fază de metastază. Terorismul s-a extins în Nigeria, Irak, Siria, Somalia, Yemen și Africa de Nord. Trebuie să ne îmbunătățim serviciile de informații, să derulăm operațiuni de contraterorism, să ne folosim de forțele speciale într-un mod cât mai eficient și inteligent, pentru a combate terorismul”.

Jurnaliștii germani l-au abordat pe Panetta, în calitatea sa de fost șef al CIA, în legătură cu scandalul informatorului agenției în serviciile secrete germane, BND. „Nu am cunoștință de așa ceva, dar relația mea cu serviciile secrete germane a fost foarte bună, am colaborat excelent. Când vine vorba de prieteni, trebuie să colaborăm, nu să rivalizăm. Dacă am fi găsit un spion german în CIA, am fi avut aceeași reacție, este de înțeles…„, a conchis Leon Panetta.

Silviu Bănilă
Silviu Bănilă este editor la GÂNDUL.RO și are o vastă experiență, cu precădere în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Simion se pregătește să blocheze alegerile. Reprezentanții AUR au primit ordin să nu semneze procesele...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Referedumul a trecut pragul şi poate fi considerat aproape validat /...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Exclusiv. Călin Georgescu: România e o colonie cu cetățeni sclavi
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Marii producători de mașini, nevoiți să plece de pe cea mai mare piață auto din...