CIA dezvăluie că a cumpărat arme chimice de pe piața neagră, dar tranzacțiile ilegale ar fi avut un scop nobil

CIA dezvăluie că a cumpărat arme chimice de pe piața neagră, dar tranzacțiile ilegale ar fi avut un scop nobil
Publicat: 17/02/2015, 16:57
Actualizat: 17/02/2015, 17:56

Planul de cumpărare de arme, cunoscut sub numele de Operațiunea Avarice, a început în 2005 și a continuat în 2006, iar armata americană l-a considerat un succes pentru neproliferare. Acesta a condus la achiziționarea și distrugerea de către Statele Unite a cel puțin 400 de rachete Borak, una dintre armele chimice fabricate de regimul Baath al lui Saddam Hussein în anii ’80.

Multe rachete erau în stare proastă, iar unele erau goale sau pline cu lichid non-letal, au declarat oficialii. Altele însă conțineau gaz sarin care, în urma analizelor, s-a dovedit a fi mai pur decât se aștepta comunitatea de informații, având în vedere vechimea stocului.

Armele au fost cumpărtate de la o singură sursă irakiană dispusă să își vândă stocurile, au declarat oficialii. Suma de bani pe care Statele Unite au plătit-o pentru achiziționarea acestor rachete nu este cunoscută. Prima tranzacție a avut loc la începutul lui septembrie, când un irakian a oferit o singură rachetă Borak. Ulterior, vânzătorul notifica periodic CIA din Bagdad atunci când avea rachete de vânzare.

Agenția a colaborat cu specialiști în arme chimice și informații militare din cadrul armateim, care zburau cu elicopterul în sud-estul Irakului și se întâlneau cu bărbatul pentru a efectua schimbul.

Multe din aceste rachete au fost distruse prin detonare, au declarat oficialii, în timp ce altele au fost duse la Camp Slayer pentru a fi testate.

Oficialii militari au declarat că având în vedere că vânzătorul a fost o sursă CIA nu îi știu numele și nici dacă era un contrabandist, un fost sau actual oficial irakian sau altceva.

Americanii credeau că armele provin din apropiere de Amarah, un oraș situat în vecinătatea Iranului. Nu este clar dacă rachetele au fost recuperate de la un avanpost folosit de armata irakiană în timpul războiului cu Iranul sau de la depozitele din jurul orașului. Nici CIA, nici militarii nu au reușit să îl convingă pe bărbat să își dezvăluie sursa de aprovizionare, au declarat oficialii.

În cele din urmă, un veteran familiar cu aceste cumpărări a afirmată că „individul a devenit arogant”. Cel puțin o dată el și-a înșelat partenerii vânzând rachete umplute cu altceva decât gaz sarin. În 2006, bărbatul conducea un camion încărcat cu focoase către Bagdad și „i-a sunat pe tipii de la serviciile secrete pentru a le spune că le va preda insurgenților dacă ei nu vin să le ridice”, a declarat veteranul citat. La scurt timp după aceea, relația a început să se răcească, punând capăt tranzacțiilor care au asigurat distrugerea a numeroase arme chimice, a precizat veteranul.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Prima declarație a lui Cosmin Georgescu, după ce tatăl său a câștigat alegerile în România....
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Gabriel Cotabiță ar urma să fie incinerat marți! Ce dezvăluiri a făcut prietenul lui, Iulian...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
FT: Independenţa militară de SUA, o discuţie din ce în ce mai aprinsă în cadrul...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Dispar bancomatele. Schimbare totală pe piața bancară. Cum vei mai retrage bani
Amestecul Rusiei în alegerile din România. Poziţia lui Georgescu față de Ucraina dă de bănuit
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
TikTok „s-a trezit” după alegerile din România și lansează o campanie împotriva dezinformării