Titlul de cel mai bun fotbalist bulgar al anului a fost câștigat de portarul formației Ludogoreț Razgrad, Vladislav Stoianov, care i-a devansat pe coechipierul său Svetoslav Diakov și pe atacantul Dimităr Berbatov (AS Monaco).
Stoianov, în vârstă de 27 de ani, a primit și titlul de cel mai bun portar din campionatul intern. Cel mai bun mijlocaș a fost ales Svetoslav Diakov, iar cel mai bun antrenor a fost desemnat Georgi Dermnendjiev, ambii contribuind la eventul realizat de Ludogoreț Razgrad, campionat – Cupa Bulgariei.
Titlul pentru cel mai bun atacant i-a revenit lui Martin Kamburov (Lokomotiv Plovdiv), revelația anului a fost ales Bojidar Kraev (Levski Sofia), iar formația Beroe Stara Zagora a primit premiul fair-play.