Acuze incredibile după meciul Stelei: ”Nu mai suntem lăsați”

Acuze incredibile după meciul Stelei: ''Nu mai suntem lăsați''

”Cred că pentru arbitru a fost o seară oribilă, nu pentru noi. Cum ne apropiam de careul de 16 metri, găsea el să fluiere ceva. A judecat cu altă unitate de măsură la noi (…) Probabil am câștigat prea multe Cupe și nu mai suntem lăsați acum, dar nu este problemă, o să lăsăm pe altcineva să câștige. Nu vreau să comentez mai multe despre arbitraj, poate doar că a fost foarte slab”, a declarat Budescu după meci.

Sursa precizează că Budescu s-a ”remarcat” în partida cu Steaua doar printr-un cartonaș galben, neavând ocazii periculoase de a marca.

Cupele la care se referă Budescu sunt Cupa României și Supercupa, cucerite în vară în fața Stelei la penaltyuri, acestea fiind primele trofee din istoria Astrei Giurgiu.

În ciuda comentariilor la adresa arbitrilor, Constantin Budescu a avut puterea să recunoască în final: ”Steaua a fost mai bună în meciul acesta”. Totuși, fotbalistul a precizat că, dacă returul va fi arbitrat tot de Radu Petrescu, echipei sale îi va fi ”imposibil” să întoarcă rezultatul în fața Stelei.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Fiica Elenei Lasconi este internată în spital! Candidatul USR a primit această veste chiar îniante...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Călin Georgescu detonează România. Primul anunț oficial după alegeri: Acum urmează...
A murit "bucătăreasa națională". Își pierduse cele două fiice într-un singur an
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Luptele libere, printre cele mai vechi discipline sportive. Când a participat România pentru prima dată...