Hellvig, săgeata lui Iohannis în fruntea SRI

Hellvig, săgeata lui Iohannis în fruntea SRI
Publicat: 19/02/2015, 22:19

Potrivit unei declarații a prim-vicepreședintelui liberal, Theodor Atanasiu, PNL a susținut obligativitatea ca, „la conducerea instituțiilor publice să se afle persoane care se bucură de credibilitate, și nu sunt etichetate politic”.

În consecință, liberalii au propus-o, pentru ocuparea locului vacantat prin demisia lui Toni Greblă, pe judecătoarea Mona-Lisa Neagoe, fost președinte al Tribunalului București, actual membru al CSM, personalitate fără culoare politică.

Deși peneliștii au cerut, în acest sens, sprijinul PSD, în ideea de a da un prim semnal de depolitizare a instituțiilor publice, social-democrații lui Ponta, nu numai că nu au fost de acord cu ideea, dar au ales să facă, imediat, o nominalizare politică, în persoana Simonei Maya Teodoriu, ulterior votată și numită la Curte, cu spijinul UDMR.

Prima consecință: Iohannis a răspuns ferm și imediat cu mutarea „Hellvig la șefia SRI”. Dacă Ponta și compania, munciți de griji colaterale, au mizat pe slăbiciunile și fuga din realitate ale președintelui, s-au înșelat copios. Jocul pervers al liderilor PSD, care una se fac că fac, și alta fac, a creat prima consecință importantă. Cu siguranță, ea va fi urmată de alte câteva, una dintre ele fiind nominalizarea șefului SIE.

Evident că, după înțelegerea din Senat – la care au pus umărul aleșii maghiari din interese lesne de „tradus” -, primii care s-au revoltat în privința numirii lui Eduard Hellvig au fost oamenii lui Ponta, care au acuzat inconsecvența președintelui și a PNL, acuzând că „tocmai ei, care susțineau numiri de apolitici în instituțiile publice, l-au propus pe omul de casă al președintelui”.

Inclusiv premierul a lăsat decizia partidului în coadă de pește: „Vom discuta această propunere în grupurile noastre parlamentare și, luni, în BPN”, spus Ponta, în speranța că ar mai putea negocia câte ceva cu președinția, până la votul final.

Eu nu cred că Victor Ponta și ai săi se vor opune numirii lui Hellvig, indiferent dacă vor rămâne cu buza umflată la negocierile de weekend.

În altă ordine de idei, Iohannis l-a propus pe Hellvig pentru a avea un control direct asupra SRI. Actualul președinte nu a dat până acum senzația că e omul care să folosească serviciile în beneficiu propriu. Dar nici acela căruia să-i fie indiferent ce fel de jocuri de culise ar putea face Coldea et comp.

Nu se îndoiește nimeni că partenerul american i-a cerut șefului CSAT calm și ordine în servicii, ca să știe pe ce contează, într-o zonă geopolitică explozivă. Chiar dacă nu mâine – „brusc”, cum ar spune președintele Iohannis -, Coldea e posibil să părăsească șefia militară a serviciului, pentru a estompa explozia de culoare declanșată de declarațiile Elenei Udrea; lipsa de credibilitatea la vârf nu poate crea stabilitate, orice s-ar zice.

Cu o comisie parlamentară – adunătură de pițifelnici extaziați -, serviciul nu va fi nici controlat, nici „lepădat” de păcate, nici credibilizat.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Prima declarație a lui Cosmin Georgescu, după ce tatăl său a câștigat alegerile în România....
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Gabriel Cotabiță ar urma să fie incinerat marți! Ce dezvăluiri a făcut prietenul lui, Iulian...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
FT: Independenţa militară de SUA, o discuţie din ce în ce mai aprinsă în cadrul...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Dispar bancomatele. Schimbare totală pe piața bancară. Cum vei mai retrage bani
Amestecul Rusiei în alegerile din România. Poziţia lui Georgescu față de Ucraina dă de bănuit
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
China anunță că a construit o armă similară cu Steaua Morții din „Războiul Stelelor”