Prima pagină » Magazin » O casă din Londra a ars aproape în întregime. Cauza: un borcan gol de Nutella lasat pe pervaz

O casă din Londra a ars aproape în întregime. Cauza: un borcan gol de Nutella lasat pe pervaz

O casă din Londra a ars aproape în întregime. Cauza: un borcan gol de Nutella lasat pe pervaz
Un incendiu a mistuit o casă din Londra, ducând la decesul câinelui familiei care locuia acolo și din primele cercetări, pompierii spun că focul a apărut după ce razele soarelui s-au reflectat într-un borcan gol de cremă de ciocolată Nutella, lăsat nesupravegheat lângă o fereastră.

Specialiștii cred că razele soarelui au fost amplificate de sticla borcanului și s-au reflectat în jaluzele, provocând incendiul bizar din data de 15 februarie, potrivit BBC. Pompierii spun că borcanul respectiv era așezat pe pervazul unuia din dormitoare.

Din nefericire, câinele familiei, rasa Jack Russell, era în casa din Twickenham, Londra, în momentul producerii incendiului și a murit. 

Primul etaj și acoperișul casei au fost distruse în urma accidentului. Declan Murphy, cel care locuia în casa mistuită flăcări, a declarat că, în momentul producerii incendiului, se afla în oraș, pentru a-și sărbători ziua de naștere alături de soția sa și cei doi copii.

Acesta a spus că este „devastat” de moartea câinelui familiei, adăugând că renovarea locuinței afectate de flăcări ar putea dura un an. „Vreau ca alți oameni să conștientizeze pericolul păstrării unor obiecte de sticlă lângă fereastră, astfel încât să nu fie nevoiți să treacă printr-un asemenea incident nefericit”, a precizat Murphy. Pompierii au declarat că razele soarelui au cauzat 125 incendii în ultimii cinci ani și au avertizat că riscul este mare atât iarna, cât și vara. 

Silviu Bănilă este editor la GÂNDUL.RO și are o vastă experiență, cu precădere în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion în anul 2006. Între ... vezi toate articolele