Membrii Statului Islamic au distrus un muzeu și o bibliotecă din Irak. Pagubele sunt imense

Publicat: 27/02/2015, 13:41

Într-o înregistrare difuzată de gruparea teroristă se poate observa cum militanții SI distrug cu ciocanele zeci de statui sau artefacte aflate într-un muzeu din Mosul (Irak).

„Aceste antichități aparțin oamenilor care în trecut s-au închinat la ele în loc să-l slăvească pe Allah. Când Allah ne cere să distrugem aceste statui, acești idoli și aceste antichități, noi trebuie să ne supunem, chiar dacă ele valorează miliarde de dolari”, a declarat un militant SI.

Tot la Mosul, islamiștii SI au devalizat bibliotecile orașulului și au ars mii de cărți rare și manuscrise valoroase. Elijah J. Magnier, șeful departamentului de corespondenți ai cotidianului Al Rai, a dezvăluit pentru The Independent că reprezentanții Bibliotecii Publice din Mosul au raportat că 112.709 cărți și manuscrise, dintre care unele se aflau pe lista de documente rare protejate de UNESCO, au fost distruse de SI.

Ghanim al-Ta’an, directorul Bibliotecii Publice din Mosul, spune că extremiștii SI au demolat clădirea bibliotecii folosind dispozitive explozive.

„Oamenii au încercat să îi oprească pe membrii acestui grup terorist să ardă biblioteca, dar au eșuat”, a declarat o sursă locală pentru IraqiNews.com.

Potrivit altor informații apărute în presa regională, militanții SI au pătruns la început în biblioteca din Mosul și au făcut un „rug” uriaș în holul principal din cărți și texte științifice, în fața privirilor îngrozite ale studenților.

Un profesor de istorie de la Universitatea din Mosul a declarat că militanții SI au provocat pagube substanțiale și în Biblioteca musulmanilor suniți, în biblioteca veche de 265 de ani a Bisericii Latine a fraților dominicani și la Biblioteca Muzeului din Mosul.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Rezultate BEC, se numără voturile. Răsturnare de situație
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Românii au taxe mai mici pe muncă decât vecinii lor, dar rămân cu mai puţini...