Sarcina tinerei a reprezentat o surpriză chiar și pentru mama sa și imediat după ce s-a aflat despre caz a fost sesizată poliția, scrie monitorulsv.ro. Din verificări, s-a stabilit că fata a avut relații sexuale cu un vecin al părinților săi, în vârstă de 46 de ani.
Polițiștii nu vorbesc, deocamdată, de o agresiune sexuală, dar individul riscă să fie pus sub acuzare cel puțin pentru coruperea sexuală a unui minor. Tânăra gravidă a declarat că a păstrat secretul sarcinii de teama apropiaților.
După incidentul de la ora de sport, care a avut loc în 24 februarie, fata nu a mai venit la școală, iar conducerea unității așteaptă lămuriri din partea părinților. Specialiștii de la Direcția de Protecție a Copilului Suceava se vor deplasa în curând la domiciliul familiei tinerei, pentru a stabili cum poate fi ajutată. Aceștia le vor propune părinților ca fata să fie consiliată de un psiholog.