Șefii de la Restituirea Proprietăților demisionează. Ponta: „Avem la ANRP o problemă extrem de gravă”

Șefii de la Restituirea Proprietăților demisionează. Ponta: „Avem la ANRP o problemă extrem de gravă
Publicat: 02/03/2015, 14:59

Băeșu a declarat, agenției MEDIAFAX, că în memoriu este precizat că împotriva ANRP există mii de procese în care este solicitată amendarea conducerii instituției cu zeci de mii de euro pentru neemiterea sau neplata în termenul legal de 30 zile a titlurilor de despăgubire, pentru dosare din urmă cu mai mulți ani, existând deja decizii ale instanței în acest sens.

Memoriul este însoțit de demisia sa și a celor doi vicepreședinți. ANRP este condusă din mai 2012 de fostul deputat PSD, George Băeșu, secondat de Sorin Lazăr și de Codruța Selavărdeanu.

MEMORIUL TRIMIS PRIM-MINISTRULUI

„Avem o situație excepțională la ANRP. Cred că suntem singura instituție din România împotriva căreia există mii de procese în cadrul cărora cetățenii cer amendare pentru neplată sau pentru neemiterea de titluri de despăgubire. În condițiile Legii contenciosului administrativ, suntem în situația în care instanțele ne aplică amenzi nu pentru faptul că nu am face bine ce facem, ci pentru că nu facem în 30 de zile. Cu alte cuvinte, ajungem noi, cei care am descoperit mizeria din domeniul retrocedărilor, să plătim pentru că alții au furat cât au putut din acest domeniu, oamenii nemulțumiți au făcut procese în instanță, iar instanțele astăzi amendează pe cei care nu sunt în stare ca, în 30 de zile de când apare o hotărâre, să fie în executare”, a susținut Băeșu.

El a arătat astfel că membrii conducerea ANRP se află în situația de a plăti amenzi de zeci de mii de euro pentru că nu au știut să fie „Supermeni”.

„Ajungem să plătim individual, cei care ne-am asumat să spunem adevărul despre ce s-a întâmplat în România în acest domeniu. Noi suntem plimbați prin toată țara pentru astfel de procese, iar legea astăzi, așa cum e scrisă, este interpretată de unii în sensul că putem fi amendați și în trecut”, a spus Băeșu.

El a precizat că memoriul a fost înaintat premierului alături de demisia sa și a celor doi vicepreședinți, iar șeful Guvernului a cerut ca memoriul să intre în atenția Ministerului Justiției, pentru verificări.

După ședința săptămânală a conducerii PSD, premierul Victor Ponta le-a dat dreptate șefilor ANRP, arătând că „avem o problemă extrem de gravă” întrucât „nu se pot face retrocedări în 30 de zile”. „Ei sunt între ciocan și nicovală. Să facă ceva neverificat și peste ani să răspundă sau să verifice bine. În luna februarie au amenzi de trei ori mai mari ca salariul. Nu se poate să ai presiunea amenzilor din partea instanței”, a comentat premierul.

Întrebat însă ce soluție are în vedere, Ponta a arătat spre ministerele de Finanțe și al Justiției, la care a trimis memoriul lui Băeșu și de la care așeteaptă un răspuns până miercuri, la ședința de Guvern. „Nu știu care-i soluția. Ministrul Justiției și ministrul de Finanțe caută o soluția. Ori găsim o soluție, ori o să perpetuăm un blocaj”, a adăugat premierul.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Adriana Bahmuțeanu și George Restivan sunt ÎMPREUNĂ! Când a venit el pe furiș, în România:...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Cum arată polata construită în Clisura Dunării. Șoseua spectaculoasă din Porțile de Fier, protejată de...
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Bahmu și-a scos asul din mânecă! Vești crunte pentru Honorius. Ce le-a cerut judecătorilor, în...
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ameninţarea de pe piaţa imobiliară. România ar putea ajunge o piaţă de chiriaşi: "Preţurile se...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
S-a stins unul dintre cei mai iubiți cântăreți din România. Ar fi avut concert chiar...
Gabriel Cotabiță a murit la 69 de ani: A fost bolnav, dar nu dădea semne...
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A murit Gabriel Cotabiță! Celebrul artist avea 69 de ani
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Descoperire majoră în lupta cu obezitatea! De ce revin kilogramele după slăbit?