Directorul FBI a venit la București. Ce i-a spus Comey noului șef al SRI despre John Dillinger

Directorul FBI James Comey a venit marți la București, unde a avut întâlniri cu mai mulți oficiali. La discuțiile de la Președinție și Guvern au asistat șefii serviciilor românești de informații și Însărcinatul cu afaceri al SUA la București, Dean Thompson, precum și vicepremierul cu atribuții pe zona siguranței naționale, Gabriel Oprea. Comey se află la prima vizită în România, de la preluarea mandatului la FBI, în 2013.

La SRI, James Comey s-a întâlnit cu noul director al Serviciului, Eduard Hellvig, unde a ținut și un discurs, felicitându-l pe acesta pentru preluarea funcției și amintind de întâlnirea pe care a avut-o cu generalul Florian Coldea la Washington, la începutul mandatului lui Comey.

„Criminalitatea informatică este una dintre prioritățile cheie ale FBI și știu că este și una dintre prioritățile cheie ale dumneavoastră”, a spus Comey la SRI, vorbind despre importanța de a colabora pentru prinderea infractorilor care acționează în spațiul cibernetic. Comey a vorbit și despre colaborarea cu SRI în domeniul contraspionajului, terorismului și criminalității transfrontaliere.

„Infractori precum John Dillinger puteau să spargă bănci din mai multe state americane în aceeași zi. FBI-ul modern s-a născut ca răspuns la acea amenințare. Schimbarea pe care a adus-o internetul în lumea noastră este infinit mai mare decât cea adusă de John Dillinger. Infracționalitatea cibernetică ne face pe toți vecini, pentru că amenințarea se propagă cu viteza luminii. Pentru a răspunde acesteia trebuie să comprimăm lumea și să devenim cu adevărat o comunitate globală de aplicare a legii”, a mai spus James Comey, în prezența șefilor SRI.

Foto: Octav Ganea // Mediafax

Șeful FBI a arătat că până în prezent, 32 de ofițeri români au absolvit Academia Națională a FBI și că în 2014 au participat la cursurile Academiei FBI de la Budapesta 41 de ofițeri români, la cursuri de aplicare a legii, negociere în situații de criză și supraviețuire tactică și în mediul urban.

Șeful FBI s-a întâlnit cu procurorii șefi Nițu, Kovesi și Hossu. Medalie pentru Albani

James Comey s-a întâlnit și cu procurorul general al României, Tiberiu Nițu, cu procurorul șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, și cu procurorul șef interimar al DIICOT, Giorgiana Hossu. Întâlnirea a avut loc la Parchetul de pe lângă ICCJ.

La finalul întâlnirii, Comey i-a oferit Ioanei Albani, procurorul șef al Serviciului de prevenire și combatere a criminalității informatice din DIICOT, o plachetă „în semn de recunoaștere a contribuției în combaterea criminalității informatice transfrontaliere”.

Comey la MAI, cu Oprea și șefii Poliției

Directorul FBI a avut o întâlnire și la sediul MAI, cu vicepremierul Gabriel Oprea, cu secretarul de stat Ilie Botoș, cu șeful DIPI Gheorghe Nicolae, cu șeful Poliției Române Petre Tobă, cu șeful Poliției de Frontieră Ioan Buda și cu șeful Jandarmeriei Române, Mircea Olaru.

Oprea a menționat „colaborarea foarte bună dintre ofițerii români și agenții FBI prin intermediul task-force-ului operațional din cadrul Direcției de Combatere a Crimei Organizate a Poliției Române și a mulțumit oficialului american pentru sprijinul acordat de către FBI pregătirii și perfecționării polițiștilor români în cadrul Academiilor FBI din Quantico, Virginia și Budapesta”, conform unui comunicat de presă al MAI.

După întâlnire, directorul FBI a vizitat sediul task-force-ului FBI-DCCO, care funcționează din anul 2006 în cadrul Inspectoratului General al Poliției Române. Aici au loc schimburi de informații între polițiștii români și agenții FBI, privind criminalitatea informatică, identificarea victimelor și schimbul de documente probatorii în astfel de cazuri.

Tags:
Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cuvântul „legionar” a fost cel mai căutat pe dexonline, în noaptea alegerilor, la diferență notabilă...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Rezultate provizorii: Călin Georgescu vs. Elena Lasconi în turul II. Diferenţă de 2.742 voturi între...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Breaking News: Marcel Ciolacu a demisionat de la PSD! Primele declarații ale președintelui de partid
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Anunțul RAR pentru cei care vor să facă ITP-ul
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Dezvăluirea momentului despre Călin Georgescu. Dan Diaconescu aruncă bomba. Nu știa nimeni
Călin Georgescu, culisele victoriei. Grupul de interese care l-a susținut, împotriva voinței românilor
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Ce ar fi fost un sunet misterios auzit în apele Antarcticii în anii ’60?