„Aceste bacterii minuscule noi reprezintă exemplul unui substrat al vieții microbiene pe Pământ, despre care nu știm aproape nimic”, a declarat Dr. Jill Banfield, cercetător în cadrul Diviziei de Științe ale Pământului din cadrul Laboratorului Berkeley, potrivit huffingtonpost.com.
„Sunt misterioase. Aceste bacterii sunt prezente în multe medii și joacă un rol important în comunitățile microbiene și în ecosisteme. Pe de altă parte, nu înțelegem pe deplin cum funcționează”.
Pentru studiul lor, savanții au filtrat apa subterană din Rifle, Colorado, până la 0,2 microni. La acest nivel, apa este considerată, de obicei, sterilă, dar s-a dovedit că aceasta conținea microbi incredibili de mici – atât de mici, încât 22,5 milioane de asemenea bacterii ar putea încăpea pe un singur fir de păr uman.
Cercetătorii au înghețat mostra de apă și au transportat-o la Berkeley Lab, unde bacteriile au fost examinate în detaliu. Genele bacteriene au fost eșalonate la JGI (Joint Genome Institute) din cadrul Walnut Creek, California.
„Nu există un consens cu privire la cât de mic ar putea fi un organism viu și cum ar putea arăta diviziunea spațiului pentru o celulă atât de firavă”, a spus Dr. Birgit Luef, cercetător al Universității de Știință și Tehnologie din Trondheim, Norvegia. „Studiul nostru reprezintă un pas semnificativ în vederea stabilirii dimensiunii, formei și structurii interne a celulelor ultra-mici”.