Unde se filmează „Sunt celebru, scoate-mă de aici”: „Am zâmbit în momentul în care problema „Buftea” a apărut pentru prima dată”. Interviu cu producătorul general al show-ului

Publicat: 09/03/2015, 12:28

„Am prezis aceste lucruri încă de la început”, spune Melanie Triebel, producătorul general al Pro TV, întrebată despre controversele generate de show-ul prezentat de Cabral și Bobonete din Africa de Sud, respectiv din Parcul Național Kruger. Prezentat din Africa cel puțin la nivel declarativ, pentru că asta fac cele două gazde ale emisiunii reamintind cu umor că se află departe de România natală. „Nimeni nu m-a crezut: ”, rememorează producătoarea tv replicile pe care le-a auzit atunci când a vorbit despre noul format tv. „Am zâmbit în momentul în care Buftea> a apărut pentru prima dată”, spune Triebel, din Africa. Din 16 februarie, ea se află acolo alături de o echipă internațională de 200 de oameni, câți sunt implicați în realizarea acestui show difuzat până în data de 8 martie, inclusiv, de televiziunea Pro.

Ce este real și ce nu în show, care a fost targetul de audiență stabilit inițail, câți bani primesc pentru participarea la emisiune concurenții, dar și cât din show este live spune chiar Melanie Triebel, producător general Pro TV, într-un interviu acordat gândul.

Melanie Triebel, Head of Production Pro TV. Imagine realizată la filmările show-ului „Sunt celebru, scoate-mă de aici”

Gândul: Cât din durata fiecarui episod transmis la tv este live și care este intervalul în care telespectatorul român aflat în fața TV-ului vede live?

Melanie Triebel, producător general Pro TV: Show-ul Sunt celebru, scoate-mă de aici! începe, în fiecare zi, la 20:30. Timp de două ore, publicul din România stă în fața televizoarelor și urmărește aventurile celebrităților din Africa de Sud, iar acest lucru ne bucură foarte tare, că sunt alături de noi în fiecare seară. În medie, transmitem aproximativ 20 de minute live în fiecare emisiune: Cabral și Bobonete, cele două gazde ale show-ului, au intervenții live din platoul lor, transmisiunile live din tabăra concurenților și vizitele celor doi prezentatori în tabără. Restul materialelor video sunt editate în aceeași zi de către o echipă minunată și pasionată. Fiecare dintre ei se asigură că firul narativ al întâmplărilor din tabără și editarea sunt la calitatea cu care PRO TV și-a obișnuit telespectatorii și, de asemenea, ca publicul să fie surprins și să îi captăm atenția și curiozitatea.

În ce interval și la tip de imagini au acces abonații Voyo?

Suntem fericiți ca atât de multe persoane au urmărit momentele transmise live pe Voyo din tabara concurenților, dar formatul și structura show-ului nu ne permit ca, din momentul în care încep eliminările, să divulgam informații importante înainte de show-ul zilnic, de la 20:30. Abonații au acces la fiecare dintre episoadele care au difuzate până în acest moment.

Care este întârzierea dintre ceea ce se întâmplă propriu-zis în tabară și ceea ce se vede la tv?

Fiecare ediție este construită zilnic, ceea ce înseamnă că echipa de producție trebuie să fie promptă. Acest show se datorează unei echipe de specialiști care vin atât din România, cât și din Africa de Sud, Slovacia și Germania. Fiecare imagine video pe care telespectatorii o văd în show este filmată în aceeași zi: cele două probe (Provocarea junglei și Comoara din cufăr), dar și celelalte activități/ discuții pe care concurenții le au în ziua respectivă. Acest lucru necesită foarte multă muncă și concentrare din partea echipei de producție, dar după prima săptămână a show-ului pot spune că toți s-au obișnuit cu formatul și cu volumul de muncă.
Este foarte dificil pentru toți membrii echipei să facă tot ce pot pentru a livra conținut din ce în ce mai bun, dar când văd cât de mult se bucură de munca lor și cât de mândri sunt de rezultat, chiar și cu mai puțin somn, pot sublinia faptul că aceasta este o experiență grozavă pentru toți cei din spatele camerelor de filmat. Și pentru Pro TV este un mare pas înainte în îmbunătățirea producției tv.

Unde este situată această tabără în care se află concurenții? Este un subiect controversat.

Din păcate, nu putem răspunde la această întrebare.

A mai folosit cineva această tabără înainte? A mai fost un alt show filmat în această locație?

Da, Danemarca și Ungaria au filmat câteva sezoane în aceeași locație înainte să începem filmările pentru Sunt celebru, scoate-mă de aici!

Ați adus vreo modificare formatului original, respectiv ați folosit un alt număr de prezentatori, alt număr de concurenți, alte reguli, alte probe?

Nu. De obicei, în momentul în care se lucrează pe un anumit format, încercăm să-i păstrăm direcțiile. Cum acest proiect este nou pentru publicul din România, este foarte important pentru noi să îi facem pe telespectatori să-i cunoască și înțeleagă regulile și caracteristicile înainte de a începe să modificăm mici aspecte. Ca să fiu sinceră, ador să fiu curajoasă și să rămân la planul inițial al unui format. Din punctul meu de vedere, cea mai bună audiență este chiar audiența, fără a-i supraîncărca pe telespectatori. Când le dai timp să se obișnuiască cu un nou format, se vor bucura de el mai mult. Aceasta este o viziune pe termen lung, iar cea de-a doua săptămână a show-ului ne-a demonstrat că am avut dreptate.

Ce înseamnă vedete de „categoria B și C”, așa cum a fost formularea prezentatorilor vizavi de participanții la acest show?

Din păcate, nu putem răspunde la aceasta întrebare. Este secretul nostru.

Care este obiectivul final al acestui show?

Sunt celebru, scoate-mă de aici! reprezintă un test psihologic pentru cele 12 vedete care au avut curajul să spună DA acestei aventuri. Show-ul este un test real și foarte greu de anduranță, rezistență și putere, în care au șansa să se descopere pe sine, să-și descopere slăbiciunile, dar și punctele forte. Este un joc despre realitate și personalitate.

Pentru prestația lor, concurenții primesc vreo remunerație?

Fiecare celebritate are un contract despre care nu putem da detalii.

Câți oameni au plecat în Africa de Sud pentru acest show?

Avem o echipa incredibilă, din care fac parte mulți specialiști în domeniu. Aproximativ 100 de persoane care au călătorit din România în Africa pentru show-ul Sunt celebru, scoate-mă de aici!. Pe lângă echipa din România, alte 100 de persoane din Africa de Sud, Slovacia și Germania s-au alăturat echipei de producție. Asta înseamnă că avem în jur de 200 de profesioniști care lucrează pentru aceast show, care este unul dintre cele mai complexe produse vreodată. Este foarte important ca aceștia să comunice între ei, să înțeleagă cum lucrează diferite culturi, să trimită toate materialele în România și să fie de fiecare dată punctuali. După primele 11 zile de show, pot spune ca suntem o echipă genială!

Există altcineva care trăiește cu concurenții în tabără?

Nu, cei 12 concurenți traiesc singuri în tabără și, desigur… animalele.

S-a schimbat ceva în format după ce au apărut acuzațiile că ar fi de fapt filmat în Buftea?

Nu, am urmat întocmai planul inițial. Din experiența mea, am prezis aceste lucruri încă de la început. Nimeni nu m-a crezut, „acest lucru nu va funcționa în România”, dar am zâmbit în momentul în care problema „Buftea” a apărut pentru prima dată.

De ce folosiți termenul de junglă, când de fapt, jungla din Africa de Sud este destul de departe?

Tabăra în care locuiesc celebritățile se află de fapt la marginea sălbăticiei în Africa de Sud. Există tot felul de animale care-i vizitează. În două dintre edițiile de până acum, două familii de maimuțe i-au vizitat, de asemenea și șerpi, gândaci, păienjeni, etc.
Întregul mediul înconjurător este diferit în Africa de Sud. Chiar dacă putem vedea ceva vegetație similară cu cea din România, temperatura este complet diferită. În timpul zilei sunt minim 30 de grade, dar noaptea vine cu temperaturi mult mai scăzute și cu ploi uneori. Acesta este motivul pentru care concurenții, dar și Cabral și Bobonete poartă haine ceva mai călduroase în timpul nopții.
În plus, umiditatea este foarte ridicată atât în timpul zilei, cât și în timpul nopții, ceea ce face ca temperaturile să se simtă mult mai ridicate decât sunt de fapt. Filmăm la marginea sălbăticiei, acolo unde jungla începe sau se termină, depinde din ce parte dorești să privești.

Ce recuzită ați folosit pentru crearea taberei?

Doar ceea ce se vede pe ecrane: paturile, cuferele lor, dușul, bucătăria, etc.

Care a fost targetul inițial pentru audiență per ediție?

Acest show înseamnă foarte multă muncă, toți cei 200 de oameni din echipă lucrează în schimburi, pentru a putea să urmărească celebritațile 24 de ore din 24, 7 zile din 7. Suntem 100% dedicați de la început și ne bucurăm în momentul în care încă un show live se încheie, căci acesta este rezultatul nostru zilnic ce confirmă faptul că funcționăm foarte bine ca echipă. Pe lângă asta, este o răsplată foarte mare când vedem că publicul din România apreciază show-ul. Sunt celebru, scoate-mă de aici! este un format complex, din punct de vedere producție, dar și al telespectatorilor, deoarece este complet nou și are multe reguli care trebuie să fie explicate foarte bine. Publicul nostru românesc a înțeles foarte repede și suntem fericiți să le vedem feedback-urile. Am stabilit un target înaintea show-ului și sunt foarte mândră să vă spun că l-am depășit.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un instalator care făcea reparații într-o vilă a găsit 30 de kilograme de monede de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Nu e banc! Cu cât se vinde ciocolata Dubai la Târgul de Crăciun din Sibiu
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Se deschid treptat secțiile în...
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Drumuri blocate, întârzieri pe calea ferată și aeroporturi, după ce vortexul polar a pus stăpânire...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Activitatea stațiilor ITP din toată țara este oprită! Avarie majoră a sistemului informatic RAR
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Doliu în România! A murit o legendă a țării. Era supranumit „Dumnezeu”
Oana Radu, obicei nociv. Ce obișnuia să facă atunci când ajungea la prieteni.
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
Ce faci în weekendul 23-24 noiembrie. Ce nu trebuie să ratezi sub nicio formă când...
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Femeile dorm mai puțin și se trezesc mai des decât bărbații