Iliescu: Nu-i nicio grabă să facem Congres. E nevoie de o perioadă de reflecție

Iliescu: Nu-i nicio grabă să facem Congres. E nevoie de o perioadă de reflecție
Publicat: 04/03/2015, 00:01

„Nu-i nicio grabă (să se organizeze un Congres rapid, n.r.) și e nevoie și de o perioadă de reflecție după rezultatele de la sfârșit de an. Adică e o perioadă în care membrii de partid trebuie să tragă niște concluzii, niște învățăminte și să fie o discuție firească în conducerea de partid, cel mai mare partid al țării, care are responsabilități. Deci un Congres nu e o chestiune oarecare”, a spus Iliescu.

El a arătat că va fi prezent și la Consiliul Național din 20-21 martie, dar și la Congres și a evitat să spună ce sfaturi le va da social-democraților.

„Ei, acum nu voi dezvălui secrete. Mă adaptez”, a spus Iliescu.

Președintele de onoare al social-democraților a mai arătat că nu-și mai permite să meargă la toate ședințele, invocând vârsta sa.

„Am și eu o vârstă. Nu-mi mai pot permite să merg la toate ședințele. Și voi merge selectiv, la cele mai importante. Altminteri suntem în comunicare indirectă sau direct. Dar la reuniuni, la ședințe m-am mai abținut. Timpul pe care îl am vreau să-l folosesc ca să scriu în continuare”, a spus Iliescu.

Ion Iliescu a făcut aceste declarații presei după ce a participat, marți seară, la Ateneul Român, la un concert privat, organizat în cinstea sa de Clubul de la București, la împlinirea vârstei de 85 de ani.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Rezultate parțiale BEC prezidențiale 2024 în țară și în Diaspora. Călin Georgescu, pe primul loc....
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Se schimbă permisele, cu examen auto susținut din nou obligatoriu. Ce șoferi îl vor da
Vești proaste pentru Craciun. Probleme cu carnea de porc
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Românii au taxe mai mici pe muncă decât vecinii lor, dar rămân cu mai puţini...