Prima pagină » Știri » Primarul Ploieștiului, Iulian Bădescu, arestat preventiv pentru 30 de zile. El a leșinat la aflarea sentinței

Primarul Ploieștiului, Iulian Bădescu, arestat preventiv pentru 30 de zile. El a leșinat la aflarea sentinței

Primarul Ploieștiului, Iulian Bădescu, arestat preventiv pentru 30 de zile. El a leșinat la aflarea sentinței
Primarul municipiului Ploiești, Iulian Bădescu, reținut de DNA pentru luare de mită și abuz în serviciu în dosarul finanțării echipei de fotbal Petrolul Ploiești cu fonduri de la Consiliul Local, a fost arestat preventiv, miercuri, de Tribunalul Prahova. La aflarea deciziei, Iulian Bădescu a leșinat în sala de judecată, un echipaj de prim ajutor intervenind în sprijinul său.

Primarul Ploieștiului, Iulian Bădescu, a leșinat, miercuri după-amiază, la Tribunalul Prahova, la scurt timp după ce a aflat că judecătorii au emis un mandat de arestare pentru 30 de zile pe numele său, un echipaj de la Serviciul de Ambulanță Prahova intervenind pentru a-i acorda primul ajutor.

Un echipaj medical de la Serviciul de Ambulanță Prahova a intervinit pentru a-i acorda primul ajutor, în condițiile în care Bădescu nu era conștient.

Anterior, la ieșirea din sala de judecată de la Tribunalul Prahova, primarul Iulian Bădescu a spus că nu poate să creadă ce i se întâmplă și că aceasta este o justiție de tip „sovietic”.

„E incredibil ceea ce se întâmplă. Pe baza unei declarații a lui Dan Capră, a soției sale și a fratelui său precum că mi-ar fi dat Dan Capră 100.000 de euro (…) se consideră că am luat mită. Nu există nicio altă probă. Este o justiție sovietică, nu înțeleg de ce în România de azi se întâmplă aceste lucruri. Eu, ca primar, sunt considerat pericol public, funcția de primar e considerată în acest moment pericol public”, a spus Iulian Bădescu.

Edilul Ploieștiului a adăugat că nu va denunța pe nimeni în fața anchetatorilor.

„Este incredibil. Nu îmi explic cum se întâmplă așa ceva. Probabil că domnii procurori pun presiune și se așteaptă de la mine să spun ceva despre cineva. Nu vor primi așa ceva”, a spus Bădescu.

Decizia de arestare preventivă pentru 30 de zile luată de Tribunalul Prahova în cazul lui Bădescu nu este definitivă și poate fi contestată la Curtea de Apel Ploiești.

Miercuri, primarul municipiului Ploiești, Iulian Bădescu, a fost scos din Spitalul Județean de Urgență, unde fusese internat cu hipertensiune și glicemie crescută, fiind dus cu o ambulanță la Tribunalul Prahova, unde judecătorii au decis cu privire la propunerea de arestare preventivă formulată pe numele său.

Iulian Bădescu, reținut de DNA pentru luare de mită și abuz în serviciu în dosarul finanțării echipei de fotbal Petrolul Ploiești cu fonduri de la Consiliul Local, a ajuns de urgență la spital marți seară, după ce i s-a făcut rău în timp ce era transportat către arestul Poliției Prahova, situat în municipiul Câmpina, la 30 de kilometri de Ploiești.

Inițial, el a fost dus la Spitalul Municipal din Câmpina, iar apoi a fost transferat la Spitalul Județean de Urgență din Ploiești, în condițiile în care Bădescu, în vârstă de 40 de ani, este cunoscut ca un pacient diabetic, dependent de insulină.

Marți dimineață, procurorii DNA au făcut percheziții la Primăria Ploiești și la locuința primarului PSD Iulian Bădescu, în jurul orei 11.00 el fiind adus la DNA pentru audieri în dosarul finanțării echipei de fotbal Petrolul Ploiești cu fonduri de la bugetul local.

Iulian Bădescu a fost scos cu cătușe de la DNA Ploiești, după aproximativ șapte ore de audieri, și dus spre arestul Poliției Prahova, la ieșirea din DNA el negând orice implicare și toate acuzațiile legate de o mită pe care ar fi luat-o din banii alocați echipei Petrolul.

La ieșirea de la DNA, primarul Iulian Bădescu a spus că este nevinovat și a respins toate acuzațiile care i se aduc de către procurori.

„Zice că am negociat cu el (cu Daniel Capră – n.r) atunci când nici nu era în Consiliul de Administrație. Acum nu înțeleg de ce DNA nu privește lucrurile în ansamblu. Nu e nicio dovadă, ci numai un denunț al domniei sale, corelat cu o pretinsă acuzație de abuz în serviciu. În luna august, nu știu când, a zis (Daniel Capră – n.r.) că mi-a dat ceva, după ce a negociat în ianuarie și februarie cu mine, lucru total fals. Sper ca instanța să-și spună cuvântul”, declara Iulian Bădescu.

Potrivit unui comunicat de presă al DNA, procurorii Serviciului teritorial Ploiești al instituției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, până în 4 martie, la ora 16.15, a lui Iulian Bădescu, pentru luare de mită și abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave având ca rezultat obținerea pentru altul a unui folos necuvenit (2 acte materiale).

Conform anchetatorilor, Iulian Bădescu, în calitate de primar al Ploieștiului și ordonator principal de credite, a semnat, în 21 ianuarie 2013, un contract de cooperare încheiat între municipiul Ploiești și Asociația Comunitară „Lupii Galbeni 2012” Ploiești, iar în 28 iunie 2013 a semnat regulamentul privind punerea în aplicare a acestuia, în lipsa vizei de control financiar preventiv propriu, sustrăgând aceste operațiuni controlului de legalitate, regularitate și încadrare în creditele bugetare și a dispus plata sumei de 8.000.000 lei, în trei tranșe, către asociație, deși cunoștea că nu este legală.

„Aceste fapte au avut ca rezultat prejudicierea bugetului local cu suma anterior menționată, precum și obținerea de către Asociația Comunitară «Lupii Galbeni 2012» Ploiești a unui folos necuvenit de aceeași valoare. Prin semnarea contractului și a regulamentului sus menționate, inculpatul Bădescu Iulian și-a îndeplinit defectuos atribuțiile de serviciu prevăzute de Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale și a încălcat dispozițiile din O.G. nr. 119/1999 privind controlul intern și controlul financiar preventiv și pe cele din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale”, se arată în comunicatul citat.

Potrivit aceluiași document, Bădescu i-a pretins unui reprezentant al Asociației Comunitare „Lupii Galbeni 2012” Ploiești, în schimbul derulării contractului de asociere și a regulamentului de aplicare a contractului, precum și a efectuării plăților către asociație, suma de 300.000 euro reprezentând un comision de 10% din valoarea totală a sumelor ce urmau a fi acordate de primărie jucătorilor echipei de fotbal Petrolul Ploiești, ale cărei interese erau reprezentate de Asociația Comunitară, precum și foloase necuvenite constând în contravaloarea transportului și a cazării, în perioadele ianuarie – februarie 2013, respectiv ianuarie – februarie 2014, la două hoteluri din Turcia, unde Iulian Bădescu a însoțit echipa în desfășurarea cantonamentului.

Iulian Bădescu, lider al PSD Ploiești, este la primul mandat de primar, după ce în perioada 2008-2012 a fost senator din partea PDL.

În decembrie 2012, Consiliul Local Ploiești a aprobat alocarea câtorva milioane de euro de la bugetul local, suma finală variind în funcție de performanțele competiționale ale echipei Petrolul. Întrucât echipa a câștigat Cupa României și s-a plasat pe un loc de top în Campionatul Național, suma finală aprobată a fost de trei milioane de euro, bani care să fie folosiți, conform contractului, pentru salariile și premiile jucătorilor și ale staff-ului.

La începutul anului trecut, DNA a deschis o anchetă în acest caz, consilierii locali, dar și primarul Iulian Bădescu fiind chemați pentru audieri în acest dosar, în care investigația nu s-a finalizat.

În luna martie a anului trecut, Asociația „Lupii Galbeni”, ONG prin intermediul căreia echipei de fotbal Petrolul Ploiești i s-a promis alocarea a trei milioane de euro de la bugetul municipiului Ploiești pentru performanțele competiționale obținute de Petrolul a dat în judecată municipiul Ploiești pe motiv că autoritățile locale au achitat doar aproximativ 1,7 milioane de euro din suma promisă, în condițiile în care între autoritățile locale și Asociația „Lupii Galbeni” există un contract cu privire la alocarea banilor. În octombrie 2014, Asociația „Lupii Galbeni” a pierdut procesul intentat municipiului Ploiești la Tribunalul Prahova.

Gruparea Petrolul Ploiești traversează o criză financiară de la sfârșitul anului trecut, acționarii Daniel și Nicolae Capră precum și directorului general al clubului, Marius Bucuroiu, fiind acuzați de evaziune fiscală cu un prejudiciu de 15 milioane de euro.

În 6 februarie, Tribunalul Prahova a admis cererea societății care administrează clubul Petrolul Ploiești de deschidere a procedurii generale a insolvenței, stabilind termen pentru continuarea procesului data de 6 aprilie.

Acționarii Petrolul Ploiești, Daniel și Nicolae Capră, și directorul general al clubului, Marius Bucuroiu, trimiși în judecată în decembrie 2014 sub acuzațiile de constituire de grup infracțional organizat, evaziune fiscală și spălare de bani cu un prejudiciu de 15 milioane de euro, sunt în arest preventiv. Ei au fost plasațí în mai multe rânduri în arest la domiciliu prin decizia Tribunalului Prahova, însă de fiecare dată procurorii au contestat decizia, iar Curtea de Apel Ploiești a mențínut arestul preventiv.

Autor

Citește și