„Echipa noastră specializată în sancțiuni se află în Europa”, a declarat Victoria Nuland în Congresul Statelor Unite, exprimând preocupare privind reizbucnirea luptelor în regiunea Donețk și în zona orașului Mariupol.
„Un alt convoi rus tocmai a traversat frontiera ucraineană”, a spus Nuland, potrivit Reuters, în fața membrilor Comisiei pentru Afaceri Externe a Camerei Reprezentanților. Potrivit oficialului american, armistițiul din estul Ucrainei, intrat în vigoare pe 15 februarie, a fost încălcat de cel puțin 100 de ori.
„Rusia se va confrunta cu noi sancțiuni dacă armistițiul va fi încălcat sau dacă vor fi ocupate noi teritorii”, a atras atenția Nuland.
Congresmeni republicani și democrați au insistat ca Administrația Barack Obama să trimită armament letal Ucrainei pentru a face față conflictului separatist. Victoria Nuland a dat asigurări că președintele Barack Obama încă analizează această ipoteză.
Anterior, cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a avertizat că Uniunea Europeană va impune noi sancțiuni Rusiei dacă vor exista încălcări grave ale armistițiului „fragil” din estul Ucrainei.
Șansele ca armistițiul din estul Ucrainei să fie respectat sunt din ce în ce mai reduse, Kievul acuzând miercuri insurgenții proruși că au reînceput să ocupe poziții în zona de conflict, după o scurtă retragere a armamentului greu.
Conflictul separatist din estul Ucrainei, izbucnit în martie 2014, s-a soldat pană acum cu cel puțin 6.000 de morți.