Comentariu apărut în New York Times: „Mania anticorupție a României”. Cine îl semnează

Miercuri, 4 martie 2015, New York Times a găzduit în paginile sale de opinii trimise redacției, un articol al lui Patrick Basham, intitulat „Mania anticorupție a României”. gândul vă prezintă mai jos traducerea integrală a textului. Până la publicarea acestui articol, New York Times și Patrick Basham nu au răspuns solicitării unui punct de vedere, adresată de gândul.

„Mania anticorupție a României

Cu bulevardele sale largi și mărginite de copaci și clădiri Belle Epoque, acest oraș era cunoscut odată drept Micul Paris. Astăzi, capitala României aduce aminte mai degrabă aminte de Revoluția Franceză, pentru că este agitată de o domnie a terorii legale.

În noiembrie, liderul Partidului Național Liberal de centru-dreapta, Klaus Iohannis, a fost ales președinte pe o platformă populistă, anticorupție, succedându-i lui Traian Băsescu, din partea Partidului Democrat Liberal, mai conservator.

Doar în perioada recentă, Traian Băsescu a pus umărul la un trend îndelungat anticorupție, care părea relativ inofensiv. Pentru domnul Băsescu, a fost o unealtă politică folositoare, pentru a-și ataca adversarii, precum și o modalitate de a-i liniști pe criticii americani și europeni ai guvernării României. Însă mișcarea sa a venit prea târziu.

O dată cu victoria domnului Iohannis, efortul anticorupție s-a turat la maximum. În timp ce autoritatea executivă se află la prim-ministrul Victor Ponta, care conduce Partidul Social Democrat, președinția poate fi o tribună puternică și agresivă.

Lipsiți de justiție timp de zeci de ani, mai întâi din cauza dictatorilor, apoi a democraților ineficienți, românii au susținut entuziaști cauza anticorupției. După ce un val judiciar care a început sub Băsescu a avut ca rezultat peste o mie de condamnări de politicieni și de oameni de afaceri anul trecut, campania s-a dovedit un subiect cheie în campania electorală.

Populismul rudimentar continuă și astăzi. Rețelele de televiziune acoperă neîncetat orice audiere a autorităților. Cu o rată de condamnare în instanță de peste 90%, o mulțime de politicieni din toate marile partide au fost discreditați.

Națiunea nu mai are spațiu în închisori. Condamnate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, închisorile din București sunt extrem de suprapopulate; ministrul Justiției a anunțat recent că este în căutare de fonduri europene pentru câteva închisori noi. Puține alte lucruri par că se mai construiesc în aceste zile. Oamenii de afaceri cu care am vorbit au devenit foarte precauți față de parteneriatele public-private, pentru că li se pare că astfel de aranjamente pot fi considerate prea ușor drept corupție.

Mita este, de fapt, endemică în viața românească: politica doar oglindește normele sociale. Toată lumea din politică sau afaceri este presupusă vinovată de ceva. Cei mai mulți români recunosc că le pasă puțin de neajunsurile proceselor, fie că este vorba despre dovezile ridicol de slabe ale procurorilor, fie despre tutoratul procurorilor asupra judecătorilor în verdictele date.

Ascensiunea statului procurorilor îi amenință chiar și pe ai lor. În noiembrie, un fost procuror șef, Alina Bica, care fusese numită de domnul Ponta șefa unității guvernamentale de investigare a crimei organizate, a fost ea însăși arestată sub acuzația că a primit mită în timp ce era în funcție. Ea participase anterior în dezvoltarea Codului Penal al României la standarde guvernamentale. În cuvintele domnului Băsescu, „nimeni nu este mai presus de lege”.

Este o practică obișnuită ca suspecții să fie presați să dea nume în schimbul unei posibile clemențe. Este de asemenea o rutină ca membrii familiei să fie arestați, drept monedă de schimb pentru procurori. O măsură orwelliană este folosirea „arestărilor preventive”, pentru a închide anumiți suspecți de nivel înalt, acuzați de infracțiuni de tip „gulere albe”, în ideea de a-i împiedica să mai comită astfel de infracțiuni similare în viitor.

În ciuda dezmințirilor oficiale, toată lumea știe că instanțele nu sunt atât de independente politic pe cât ar trebui să fie. Unii dintre cei arestați, mi s-a spus, au legături cu interesele financiare rusești – ceea ce înseamnă că sunt mai ușor de portretizat ca servind interesele unei puteri străine, pe care mulți români o percep ca pe o amenințare.

Înainte de alegerile din 2012, domnul Ponta a caracterizat DNA ca pe o versiune modernă a temutei poliții secrete a dictatorului comunist Nicolae Ceaușescu. Însă cum opinia publică s-a întors în favoarea DNA, prim-ministrul și-a schimbat melodia.

Un politician pro-piață, domnul Ponta se comportă acum ca o majoretă a trendului anticorupție – găsindu-l drept un instrument util pentru țintirea adversarilor din media, în special patronii de ziare critice. Imediat după ce domnul Ponta s-a contrat cu Adrian Sârbu, patronul Mediafax Group, care publică cel mai important ziar de business din România, domnul Sârbu a fost arestat sub acuzația de evaziune fiscală, spălare de bani și delapidare. El a negat aceste acuzații.

Acuzarea lui Dan Adamescu, patronul ziarului independent România Liberă, este de asemenea îngrijorătoare. Domnul Ponta l-a acuzat pe domnul Adamescu de delapidare din propria companie de asigurări, pentru a sprijini finanțarea campaniei de realegere a domnului Băsescu. Domnul Adamescu a fost găsit vinovat și a primit o sentință de mai mult de patru ani de închisoare.

Motivația aparent politică din spatele cazurilor Sârbu și Adamescu demonstrează cum un efort de a reduce relația dintre bani și politică a servit în schimb la escaladarea reglărilor de conturi și la exagerarea judiciară.

O altă consecință neintenționată a campaniei anticorupție este că a alimentat sentimentul antiamerican. Pentru că Departamentul de Stat și-a exprimat teama că o Românie coruptă ar putea deveni viitoarea Ucraină, cu furia populară față de oligarhia coruptă care duce la dezordine, unii români văd acum grămada de condamnări rapide ca pe o încercare greșită de a impresiona America.

Uniunea Europeană a monitorizat nivelul corupției din România încă de la aderarea din 2007. În timp ce Bruxelles-ul nu a amenințat niciodată cu suspendarea finanțărilor, a existat teama la București că un eșec în avansarea reformei ar putea duce la suspendarea drepturilor de vot ale României.

Ca arbitri ai bunei guvernări, nici SUA, nici UE nu ar trebui să rămână tăcute față de abuzul Guvernului României de puterile procuraturii. Cu siguranță, o Românie mai puțin coruptă ar fi o membră mai bună a UE și un aliat mai de încredere al NATO, însă ar fi o greșeală să accepți pur și simplu volumul de justiție, în locul calității ei, ca pe o măsură de încredere a succesului.

Campania anticorupție a României s-a metastaziat rapid într-o cruciadă neliberală. Apetitul insațiabil al publicului pentru justiție doar exacerbează amenințarea față de viitorul democratic al țării.

Administrațiile americane și europene ar trebui să-i felicite pe români pentru hotărârea descoperită de a eradica corupția, însă acum să încurajeze și o schimbare în abordarea guvernamentală. Dezvoltarea democratică a României ar fi mai bine sprijinită de un proces public în care infracțiunile să fie recunoscute, documentate apoi iertate.

Doar un proces exhaustiv care să răsplătească recunoașterea faptelor cu amnistia va permite românilor să înceteze să mai privească înapoi peste umăr, la figurat și la propriu. Sub supravegherea media internaționale, o comisie de stabilire a adevărului ar constitui o declarație puternică a faptului că România democratică va pedepsi viguros abaterile viitoare de la lege – dar într-o manieră transparentă, nepartizană și judicioasă.”

Cine este Patrick Basham

Patrick Basham este directorul Democracy Institute, o organizație înființată la Washington în 2006. Neavând o anvergură națională, Democracy Institute este unul dintre multele think-tank-uri din capitala SUA. În trecut, Basham a fost asociat însă la Cato Institute, un important think-tank american de dreapta, finanțat de frații miliardari Koch, sponsorii oficiali ai mișcării Tea Party.

Basham a înființat și Centrul de Afaceri Sociale la un think-tank din Canada, Fraser Institute. Din această poziție, Basham a publicat mai multe articole în favoarea industriei tutunului sau a industriei jocurilor de noroc. Un document arată că din această poziție, Basham și Institutul Frasier la care lucra au cerut în 2000 o finanțare de 50.000 de dolari de la gigantul industriei tutunului British American Tobacco, care să continue o altă finanțare oferită de Rothmans. Scopul era înființarea unui centru care să militeze împotriva regularizării pieței de către stat.

Patrick Basham a abordat subiectul România în 2013, când un studiu semnat de el a fost publicat în octombrie 2013, cu ocazia vizitei lui Victor Ponta la Washington. Era intitulat „Tigrul Balcanilor sau scursura Balcanilor? Amenințarea actuală la viitorul economic al României”. În acest studiu, premierul Victor Ponta era comparat cu un „Blair al Balcanilor” și era portretizat drept liderul politic al României, deschis sistemelor libere de piață, care are șansa de a transforma România în „tigrul Balcanilor”.

Un exemplu pozitiv în acest sens, dat în studiul respectiv era abordarea lui Ponta față de proiectul Roșia Montană. La acest subiect, Basham îl citează pe Bogdan Chirieac, drept „un analist politic de frunte” (a leading political analyst), care spune că subiectul Roșia Montană este de fapt o luptă politică. Un alt articol pozitiv despre proiectul Roșia Montană și drumul aprobativ pe care Ponta ar fi bine să îl abordeze a fost publicat în Huffington Post, în noiembrie 2013, în plină perioadă de proteste la București și în toată țara, împotriva acestui proiect minier.

În 2014, chiar pe 2 noiembrie, în ziua alegerilor prezidențiale, Patrick Basham își schimbă însă retorica față de Ponta, devenind critic la adresa sa, iar o prezență constantă în articolele sale despre România devine cazul omului de afaceri Dan Adamescu, considerat o victimă a abuzului justiției și deci, a Guvernului României. Un articol publicat în ediția în limba engleză a Pravda este intitulat „România lui Victor Ponta: Unde s-a dus totul de râpă?” (Victor Ponta’s Romania: Where Did It All Go Wrong?”.

„La acel timp, (vizita lui Ponta în SUA, 2013 – n.r.), limbajul politic al gesturilor lui Ponta sugera că este o persoană care să-și conducă țara la un statut de tigru. (…) Totuși, până acum, acțiunile lui Ponta nu au început să îi sprijine vorbele în ce privește provocările majore economice și politice cu care se confruntă neliniștita sa țară. De fapt, este clar acum, în cazul produsului Ponta, că ceea ce este scris pe etichetă nu este totuna ceea ce se găsește înăuntrul conservei„, scria Patrick Basham, în opinia sa găzduită de ziarul rusesc Pravda, ediția engleză.

Într-un articol găzduit de Carnegie Council, publicat pe 23 ianuarie 2015, Patrick Basham își intitulează opinia „România: pe marginea prăpastiei democratice?” (Romania: On the Edge of a Democratic Cliff) Aici, Victor Ponta este din nou criticat: „Ponta este întruchiparea contemporană a acestei caracteristici predominante a culturii politice din România. Evoluția sa de la un social democrat pro-Vest, pro-piețe, asemănător cu Blair, către un aparent practicant al instrumentelor nedemocratice este pe cât de uimitoare, pe atât de regretabilă. Desigur, Ponta nu este primul uzurpator al promisiunii democratice a națiunii sale. Mai degrabă, este cel mai recent exemplu al tradiției românești”.