Dacia a livrat în primele două luni ale anului trecut 1.848 de mașini noi, potrivit datelor Asociației britanice a producătorilor și dealerilor de mașini (SMMT).
Cota de piață a mărcii românești a urcat la 0,91% în primele două luni din acest an, de la 0,83% în intervalul similar din 2013.
Piața auto britanică a avansat cu 8,2% în ianuarie-februarie față de același interval din 2014, la 241.814 de unități, februarie fiind a 36-a lună consecutivă de creștere.
Mitsubishi este brandul cu cea mai mare creștere pe piața britanică, de 163,2%, la 2.361 unități, în spatele său aflându-se Maserati, cu un avans de 105,9%, la 173 unități, și Jeep, cu o urcare de 93,4%, la 532 unități.
La polul opus s-au situat mărcile Mia, Perodua și Proton, care nu au vândut niciun autoturism în lunile ianuarie-februarie.
Ford Fiesta, cu 12.770 de unități vândute în primele două luni, reprezintă cel mai bine vândut model în Marea Britanie, fiind urmat de Vauxhall Corsa (9.709 unități) și Volkswagen Golf (7.564 unități).
Înmatriculările de mașini noi ale mărcii Renault, parte a grupului cu același nume, care deține și Dacia, au crescut cu 22,7%, la 4.725 de unități în perioada analizată.
La finalul primelor două luni din 2015, Ford era brandul cu cea mare cotă pe piața britanică, de 12,9%, vânzările mărcii situându-se la 31.338 unități.
În Franța, cea mai mare piață a Dacia, înmatriculările de autoturisme noi ale mărcii românești au scăzut cu 15,8% în primele două luni ale anului comparativ cu același interval din 2014, la 15.199 de unități. Dacia are o cotă de 5,42% în Franța.
De asemenea, livrările Dacia în Germania au scăzut cu 11,2% în primele două luni ale anului comparativ cu aceeași perioadă din 2014, la 6.616 unități, cota mărcii românești situându-se la 1,5%.