Potrivit reprezentanților Poliției Județene Bacău, o altercație a avut loc în zona centrală a municipiul Bacău, unde cinci tineri au coborât dintr-o mașină și l-au luat la bătaie pe un rival al lor, în vârstă de 20 de ani, transmite corespondentul MEDIAFAX.
În timpul altercației, a fost rănit și un alt tânăr, de 27 de ani, care se afla împreună cu cel vizat de atacatori.
„Cei șapte tineri implicați în altercație au fost despărțiți și imobilizați de echipajele de Poliție deplasate la locul incidentului, la solicitarea unei patrule de siguranță publică, aflată prin zonă. Șase dintre persoanele implicate în conflict au fost reținute, două dintre acestea, precum și cel de-al șaptelea tânăr – față de care nu s-a dispus nicio măsură preventivă -, având nevoie de îngrijiri medicale la Spitalul Județean de Urgență Bacău”, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Bacău, Narcisa Butnaru.
Cei șase tineri reținuți au fost prezentați, joi, în fața instanței cu propunere de arestare preventivă pentru încăierare și tulburarea liniștii și ordinii publice, dar magistrații au decis să îi pună sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.