Primul anunț despre starea de sănătate a actorului Harrison Ford, după ce s-a prăbușit cu avionul pe care îl pilota

Publicat: 06/03/2015, 10:01

Harrison Ford a fost nevoit să efectueze o aterizare de urgență pe un teren de golf, marți, după ce avionul pe care îl pilota, un model cu două locuri, vechi, din Al Doilea Război Mondial, s-a confruntat cu o serie de probleme de ordin mecanic.

Potrivit presei americane, actorul a fost transportat la spital după ce avionul său s-a prăbușit pe terenul unui club de golf – Penmar Golf Course -, la doar câteva minute după ce decolase de pe Aeroportul din Santa Monica, aflat în apropiere.

Mai multe surse au declarat pentru site-ul TMZ.com că starul american a suferit mai multe tăieturi și contuzii la nivelul capului și a fost tratat chiar pe terenul de golf de doi medici, înainte de sosirea unei ambulanțe. Apoi, actorul a fost transportat la un spital din apropiere.

Howard Tabe, un angajat al clubului Penmar Golf Course, a declarat pentru NBC News: „Avea sânge pe toată fața. Doi doctori foarte buni l-au tratat, s-au ocupat bine de el. I-am ajutat și eu, pentru a pune o pătură sub unul dintre șoldurile sale”.

Harrison Ford, care în prezent se află în stare stabilă la Ronald Reagan UCLA Medical Center din Los Angeles, a fost singura persoană aflată la bordul acelui avion.

Reprezentanți ai Biroului Național pentru Siguranța Transporturilor (National Transportation Safety Board) din Statele Unite au deschis o anchetă și investighează cauzele accidentului.

Nu este pentru prima dată când Harrison Ford a fost implicat într-un accident aviatic. Un avion cu șase locuri pilotat de starul hollywoodian a avut parte de o aterizare dificilă în Lincoln, în statul american Nebraska, în vara anului 2000. De asemenea, un elicopter pilotat de Harrison Ford a fost avariat grav la aterizare, în octombrie 1999.

De asemenea, în iunie 2014, starul american a fost spitalizat la Londra după ce a suferit o accidentare serioasă la o gleznă în timpul filmărilor de la cel de-al șaptelea film din franciza „Războiul stelelor”.

După apariția în presă a informațiilor despre noul accident suferit de Harrison Ford, vedetele de la Hollywood au luat cu asalt rețelele de socializare pentru a-și exprima sprijinul față de starul american. Ellen DeGeneres, Melissa Joan Hart, Dane Cook, Josh Gad, cineastul M. Night Shyamalan și actorul William Shatner se numără printre prietenii și fanii actorului care au publicat mesaje de susținere și încurajare pe Twitter.

Cunoscut pentru rolurile din seriile „Indiana Jones” și „Războiul Stelelor”, Harrison Ford a declarat în trecut că preferă ca publicul să-și amintească de el pentru roluri precum cele din „Martorul” – care i-a adus singura nominalizare la premiul Oscar pentru rol principal – și „The Mosquito Coast”, cu Helen Mirren și River Phoenix, două filme de Peter Weir. Ford a mai jucat în filme precum „Sabrina”, în regia celebrului Sydney Pollack, și „Imigranții/ Crossing Over”, în regia lui Wayne Kramer.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Descoperirea care ne face să regândim modul în care a apărut viața pe Pământ”. Ce...
Decizia luată de Lidl, după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi...
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Ipoteză bulversantă lansată în cazul morții lui Andrei Pârvan A fost otrăvit Versace?! 😲
S-a transformat total în câteva luni: acuzată că a luat OZEMPIC pentru a slăbi! Vedeta...
Vremea 23 iulie - 19 august 2024. De joi, temperaturile scad în toată ţara. Val...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
Răsturnare de situație în cazul dentistei din Brăila! Aceasta ar fi fost ucisă de mafia...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Oamenii de ştiinţă sunt uimiţi de „oxigenul întunecat” din adâncurile oceanului Pacific
Un telescop de pe orbita Pământului, LOVIT de un obiect cu viteză foarte mare
A explodat BOMBA despre Traian Băsescu! S-a aflat ce a făcut fostul președinte al României
Ce a ajuns să facă Oana Zăvoranu. E foame mare de bani
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Reacția Claudiei Pătrășcanu după declarațiile făcute de Gabi Bădălău despre momentul în care și-ar fi...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Noi speranțe în lupta cu HIV, după ce încă un bărbat a fost vindecat de...