Prima pagină » Știri » Klaus Iohannis și soția sa asistă la un meci demonstrativ de tenis, la Sibiu

Klaus Iohannis și soția sa asistă la un meci demonstrativ de tenis, la Sibiu

Klaus Iohannis și soția sa asistă la un meci demonstrativ de tenis, la Sibiu
Președintele Klaus Iohannis și soția sa asistă, duminică după-amiază, la Sibiu, la un meci demonstrativ de tenis între israelianul Edan Leshem și Victor Cornea, un tânăr antrenat de Marius Vecerdea, cel care îi predă lecții de tenis și șefului statului, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Klaus Iohannis și soția sa, Carmen, au ajuns, în jurul orei 16.30, la Sala Transilvania din Sibiu, unde se desfășoară meciul demonstrativ de tenis între jucătorul israelian Edan Leshem și Victor Cornea, antrenat de Marius Vecerdea, care este și antrenorul personal de tenis al șefului statului.

Președintele, care nu a făcut declarații jurnaliștilor la intrarea în sală, stă într-o lojă alături de Marius Vecerdea și de consulul general al Germaniei la Sibiu, Judith Urban.

La sfârșitul acestei săptămâni, la Sibiu, au avut loc meciurile de tenis din întâlnirea de Cupa Davis România – Israel, țara noastră calificându-se în turul doi al Grupei I.

Sâmbătă, Klaus Iohannis și soția sa, Carmen, au asistat la meciul de dublu dintre România și Israel din cadrul Cupei Davis, perechea Florin Mergea/Horia Tecău învingând cu scorul 6-3, 6-4, 6-4 cuplul Bar Tzuf Botzer/Edan Leshem.

Șeful statului a urmărit întâlnirea cu atenție, a aplaudat, iar în pauzele dintre seturi s-a fotografiat cu persoane din public, în special copii, și a dat autografe pe mingi. La finalul meciului, șeful statului a salutat echipa României aflată pe teren.

„Foarte bun meciul”, le-a declarat Klaus Iohannis jurnaliștilor, la ieșirea din sală, adăugând că le-a transmis felicitări jucătorilor.

La începutul lunii februarie, șeful statului a asistat, la Galați, la meciul Simonei Halep împotriva sportivei spaniole Silvia Soler-Espinosa, din primul tur al Grupei Mondiale II a Fed Cup.

Klaus Iohannis obișnuiește să joace tenis, în 2012 el apărând jucând tenis în biroul său de la Primăria Sibiu, într-un spot de promovare a unui turneu de tenis desfășurat la Sibiu, el spunând atunci că inițiativa i s-a părut „suficient de notabilă” pentru a o promova.

Citește și