Complexul, amplasat pe strada Aleea Terasei, se numește Evocasa Serenia și are 10 etaje, iar apartamentele cuprind studiouri și unități cu 2 și 3 camere, se arată într-un comunicat al Adama.
„După ce în anul 2012 compania a reluat dezvoltările post-criză cu faze noi de dezvoltare în proiecte deja existente, acesta este primul ansamblu rezidențial ridicat într-o zonă a orașului complet nouă pentru dezvoltator. Investiția pentru noul complex de locuințe se ridică la 3 milioane euro, sumă integral alocată din fondurile companiei, lucrările urmând să fie demarate în martie 2015 și programate pentru finalizare într-un termen de 12 luni”, se menționează în comunicat.
Antreprenorul general al lucrării este PlastROM, companie românească, care a mai fost implicată în construcția de clădiri de birouri, ansambluri rezidențiale, centre comerciale, iar managementul de proiect este asigurat de Vitalis Consulting, companie cu care Adama a colaborat la toate proiectele sale post-criză.
„Sectorul rezidențial din România este una din cele mai importante ținte de pe radarul local al Adama întrucât acest segment cunoaște o creștere graduală în condițiile în care cererea de locuințe dedicată sectorului middle-market este insuficient acoperită. Începând cu ianuarie 2014, am derulat intern o analiză aprofundată a portofoliului comun de terenuri aparținând Immofinanz și Adama pentru a-i stabili fiecăruia cea mai potrivită utilizare, iar pe terenul din cartierul Berceni lansăm prima dezvoltare ca urmare a acestei analize”, a declarat, în comunicat, Laszlo Csiki, directorul executiv Adama Group.
Suprafețele apartamentelor variază între 36 metri pătrați pentru un studio și 63 metri pătrați pentru un apartament de 3 camere, iar prețuri pornesc de la 39.900 euro (TVA inclus).
„Sudul Capitalei a cunoscut cea mai mare extindere rezidențială în ultimii 3 ani, dar dezvoltările au avut loc mai ales în afara orașului”, a declarat Alina Necula, head of marketing & sales Adama Group.
Cu această nouă dezvoltare, investițiile post-criză realizate de Adama se apropie de 20 milioane euro, alocate exclusiv din fondurile companiei. Ansamblul rezidențial din cartierul Berceni este al treilea obiectiv investițional după cea de-a doua etapă de dezvoltare din Edenia Titan și Evocasa Optima – București (210 unități și o investiție totală de 14,1 milioane euro) și ultima etapă a Copou Bellevue – Iași (50 unități și o investiție de 1,7 milioane euro).
Adama este activă în România, Moldova, Ucraina și Turcia. Compania a construit până în prezent peste 1.700 de apartamente și cateva zeci de mii de metri pătrați de spații comerciale și birouri, în proiecte în București – Evocenter One, Evocasa Armonia, Edenia Titan, Evocasa Optima, Evocasa Selecta, în Ploiești – Evocasa Orizont, Bacău – Evocasa Completa, Brașov – Evocasa Viva, Iași – Copou Bellevue și Cluj. Numărul unităților vândute de către Adama se ridică la peste 1.200.