Cine este suedezul Tomas Ryde, noul antrenor al naționalei feminine de handbal a României

Cine este suedezul Tomas Ryde, noul antrenor al naționalei feminine de handbal a României
Publicat: 09/03/2015, 17:24

„Federația Română de Handbal a ajuns la un acord cu antrenorul suedez Tomas Ryde pentru preluarea funcției de antrenor principal al naționalei de senioare. Tomas Ryde a acceptat propunerea federației și a semnat deja contractul devenind antrenorul principal al României începând de astăzi. Obiectivul lui Tomas Ryde este calificarea la Campionatul Mondial din decembrie în Danemarca”, se arată în comunicatul FR Handbal de luni.

Potrivit FRH, „Tomas Ryde este unul dintre cei mai importanți antrenori din handbalul mondial, având o experiență uriașă la vârful competițiilor feminine. Tomas este câștigător al Ligii Campionilor cu echipa daneză Viborg în 2006, dar și câștigător al campionatului Danemarcei în 2006 și 2008, și al Cupei în 2007 și 2008. De asemenea, Tomas a fost în două rânduri antrenorul naționalei feminine a Suediei, pe care a dus-o în elita echipelor de profil. Ani la rând, echipele conduse de Tomas Ryde au dominat competițiile din Suedia, câștigând repetat campionatul și Cupa fie cu Tyreso sau Skuru HF”.

Antrenorul secund al naționalei va fi Bogdan Burcea, același care a activat și în mandatul lui Gheorghe Tadici.

„Suntem foarte bucuroși ca domnul Tomas Ryde a acceptat să colaborăm. Împreună cu domnul Bogdan Burcea sperăm să fie cuplul de antrenori care să aducă performanțele dorite de noi toți. Am încercat să avem o continuitate pe banca tehnică a echipei naționale feminine, iar faptul că domnul Burcea este în staff de niște ani buni este o garanție pentru asta. Fiindcă este și vorbitor de limbă engleză, mesajele de la antrenori la jucătoare și invers vor fi corect transmise si înțelese. În același timp ne-am dorit să avem un antrenor principal cu un CV bogat, cu experiență și, cel mai important, cu o mentalitate profesionistă și de invingător. Consider că talentul unanim recunoscut al fetelor noastre trebuie cristalizat intr-o rigoare tactică modernă. Sunt convins că domnul Ryde impreuna cu domnul Burcea sunt capabili de acest lucru”, a declarat, după semnarea contractului cu Tomas Ryde, președintele FR Handbal, Alexandru Dedu.

La rândul său, Tomas Ryde s-a declarat entuziasmat de preluarea naționalei României: „Sunt foarte entuziasmat că mi s-a oferit oportunitatea de a fi antrenorul principal al echipei feminine de handbal a României. O națiune și o echipă cu istorie în contribuția pe care a avut-o la felul în care handbalul se joacă acum. Ce îmi place la jucătorele române e că sunt foarte calificate din punct de vedere tehnic și că joacă foarte corect. Calificarea din iunie nu e una ușoară, dar e normal să fie așa. Vom fi pregătiți 100% pentru cele două meciuri și vom contribui cu toată pasiunea și expertiza noastră pentru a face față acestei provocări, ca în final să ajungem la Campionatul Mondial și la Olimpiada de la Rio”.

Ryde se va alătura naționalei României în 16 martie, când handbalistele tricolore vor sosi la Cluj pentru pregătirea dinaintea participării la Trofeul Carpați (20-21 martie), alături de campioana mondială Brazilia, medaliata europeană cu bronz Suedia, și Germania, ultima fiind preluată recent de danezul Jakob Vestergaard, fost director tehnic la CSM București.

Naționala României nu are antrenor din luna ianuarie, când fostul tehnician Gheorghe Tadici a anunțat că renunță la mandat.

Pe lista de negocieri a FR Handbal s-au aflat mai mulți antrenori, între care și spaniolul Martin Ambros, antrenorul campioanei Europei, Gyor ETO, care ar fi declinat oferta după ce ar fi primit una similară din partea forului național din Ungaria.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Nu e banc! Cu cât se vinde ciocolata Dubai la Târgul de Crăciun din Sibiu
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un instalator care făcea reparații într-o vilă a găsit 30 de kilograme de monede de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în...
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Drumuri blocate, întârzieri pe calea ferată și aeroporturi, după ce vortexul polar a pus stăpânire...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
2024: Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h? Se suspendă permisul?
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Șoferii din România nu pot face ITP. Anunț oficial de la RAR
E cel mai mare coșmar dacă stai la bloc. Toți facem greșeala asta pe timp...
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
Dan Ciotoi suflă și în iaurt după ce s-a vindecat de cancer. Ce regim strict...
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
„Stocarea cuantică” este mai aproape de realitate după ce oamenii de știință au rezolvat o...