Francezii ne construiesc Agenția care să ducă la bun sfârșit munca pe care ANAF nu e în stare să o facă: „Transformați totul în bani! Evitați să păstrați casa Nașului din următoarele motive”

În România, circulă vorba că merită să faci doi-trei ani de închisoare, dacă apoi te întorci liniștit la milioanele de euro produse din infracțiuni, însă această epocă își trăiește sfârșitul. Judecătorul Charles Duchaine, șeful Agenției pentru Gestiunea și Recuperarea Bunurilor Sechestrate și Confiscate din Franța, a arătat cum s-a întâmplat acest lucru în Franța, unde autoritățile au ajuns la performanța de a edita reviste „glossy”, cu bolizii de lux ai infractorilor condamnați pe copertă, pe care îi scot la licitație, în vederea recuperării prejudiciilor.

„Fiți siguri că nu avem numai bunuri de valoare și că nu avem de-a face doar cu criminalitatea organizată. Când un hoț fură o bicicletă, este normal să dea înapoi bicicleta. Nu e crimă organizată, dar nu o să-i facem cadou bicicleta”, râde Charles Duchaine, când arată coperțile de revistă prin care statul francez atrage cumpărători pentru bunurile infractorilor.

„Nu putem lupta eficient împotriva infracțiunilor, dacă nu ne interesăm de averea ilicită„

Nici în Franța nu a fost ușor, a explicat judecătorul Charles Duchain: „Nu putem lupta eficient împotriva infracțiunilor, dacă nu ne interesăm de averea ilicită. Până în 2010, legea franceză contempla sechestrul numai când aveam dovada clară. Sechestram piesele, pentru a încerca să stabilim realitatea infracțiunii, însă nu ne interesam de îmbogățirea persoanei respective. O lege din 2010 a modificat sistemul nostru profund, creând dispoziții speciale pentru sechestru și recuperarea bunurilor confiscate”.

Din fericire, România are și ea astfel de legi, mai bune chiar decât cele din Franța, după părerea judecătorului Duchaine. Ce nu are România sunt rezultatele. Poate și pentru că, spre deosebire de Franța, România nu are un organism specializat, care să se ocupe aplicat de recuperarea acestor prejudicii. Încă din 2012, în România funcționează prevederi legale privind confiscarea bunurilor provenite din infracțiuni și chiar confiscarea extinsă, care atinge alte persoane decât infractorul sau bunuri care nu au fost produse direct ca urmare a unei infracțiuni, rezultatele întârzie să apară. Cornel Călinescu, director în Ministerul Justiției, recunoaște că o Agenție similară cu cea din Franța trebuia să existe încă din 2012, de când există aceste prevederi legale, și că acum nu facem decât să recuperăm timpul pierdut, în condițiile în care sechestrele anuale dispuse de procurori și judecători se ridică la 500 de milioane de euro.

Recent, la bilanțul DNA, Laura Codruța Kovesi a arătat că deciziile definitive ale instanțelor în dosarele de corupție vizează doar în 2014 prejudicii de 310 milioane euro, însă ANAF nu își face treaba de a recupera aceste prejudicii. Conform președintelui Klaus Iohannis, procentul de recuperare se ridică la 10% din prejudiciile constatate de instanțe.

Premierul Victor Ponta a luat în râs acest cifre, luând apărarea ANAF, însă a anunțat, la unison cu ministrul Justiției Robert Cazanciuc, că în curând se va lansa legislația pentru înființarea unei Agenții specializate în recuperarea acestor prejudicii, care să gestioneze sechestrele puse de procurori și confiscările dispuse de judecători. Un personaj de opinia căruia se va ține cont la crearea acestei Agenții este judecătorul Charles Duchaine.

Prezent la București, Charles Duchaine a vorbit în cadrul unei conferințe organizate de Freedom House despre cum a pornit această instituție în Franța, în 2010, care au fost greutățile de care s-a lovit și care sunt principiile după care se ghidează.

„Viața și opera” infractorilor care spun: „Nu este drept. Această casă era a bunicului meu”

Judecătorul Charles Duchaine a povestit că în Franța, confiscarea bunurilor funcționează ca o pedeapsă, în timp ce în România ea funcționează ca o măsură asigurătorie pentru stat, că își va recupera prejudiciul. În Franța, judecătorii confiscă și sechestrează și bunuri care nu aparțin direct infractorului sau care nu au reieșit direct din comiterea infracțiunilor. Acest lucru este posibil și conform legislației românești, însă este rareori aplicat.

„În Franța, judecătorii se pronunță pe confiscarea extinsă, adică pe bunuri care nu sunt produsul direct al infracțiunii, dar o fac pentru a sancționa viața și opera condamnatului. Dacă avem un sentiment atât de mare că tot ceea ce posedă el nu este dobândit prin munca lui, printr-o moștenire sau o donație, încercăm să-i facem un preț en gros. (…) Veți spune că nu este drept. Vă răspund ba nu! (…) Atunci când apreciem viața și opera cuiva, trebuie să ne punem toate întrebările. Vei spune, această casă era a bunicului meu. Desigur. Dar când ai moștenit această casă, ea nu se afla în starea în care este astăzi. Prețul a crescut de 10 ori, pentru că s-a refăcut acoperișul, pereții, ai pus instalații sanitare de lux. Am văzut robinete de aur în unele cazuri. Aceasta nu corespundea deloc cu gusturile bunicului tău„, a explicat șeful instituției din Franța.

El a vorbit și despre infractorii care se hrănesc și se îmbracă luxos, însă habar nu au care le sunt cheltuielile pentru aceste activități. „Avem un număr de persoane urmărite penal care sunt foarte bine hrănite și îmbrăcate, dar care nu știu să spună care sunt cheltuielile lor obișnuite, zilnice. Deci confiscând un bun cu proveniență licită nu este ceva foarte grav, în spiritul legii”, spune judecătorul francez.

Unde se află România. „Putem ajunge la acest nivel în 2-3 ani. Avem anual sechestre de 500 de milioane euro”

Cornel Călinescu, directorul Oficiului Național de Prevenire a Criminalității și Cooperare pentru Recuperarea Creanțelor, din Ministerul Justiției, consideră că România pleacă acum la drum exact din punctul în care Franța se afla cu 5 ani în urmă. Călinescu consideră că în 2-3 ani, România poate ajunge la performanțele Franței în acest domeniu.

„Cred că putem să ajungem la acest nivel în 2-3 ani și vă spun asta în ideea în care avem performanță pe zona de sechestre, cifrele sunt mai mult decât comparabile. La nivel de sechestre, România se află în primele 5 jurisdicții europene. Avem aproape anual sechestre de 500 de milioane de euro și ușor-ușor avem condamnări și confiscări de prejudiciu care încep să acopere aceste sechestre din anii anteriori. Avem o creștere a sesizărilor organelor judiciare către organele administrative, punem foarte mult accent pe creșterea calității controlului intern. Avem sesizări atât dinspre corpurile de control din ministere, cât și dinspre Curtea de Conturi. Sunt evaluate undeva la 1,5 miliarde de euro prejudiciile raportate către instituțiile judiciare. Trendul este ascendent”, a declarat Cornel Călinescu.

Începuturile confiscării: Ce face un judecător cu 20 de ambarcațiuni și 40 de tauri

Până să ajungă să conducă Agenția, din 2010, judecătorul Charles Duchaine își amintește că instituția confiscării sau sechestrului funcționa barbar în Franța și dădea naștere unor situații care astăzi provoacă hohote de râs.

„Judecătorii și procurorii aveau mari dificultăți, pentru că nu numai că nu aveau instrumentele pentru a realiza sechestrul, dar atunci când dădeau dovadă de inventivitate, deveneau victime ale propriilor acțiuni, pentru că trebuia apoi să gestioneze niște bunuri. Și ei erau arătați cu degetul, pentru că aveau fel de fel cheltuieli, de pază, de întreținere, consumau o mare parte din bugetul instanțelor respective. Îmi amintesc că în 2004 am confiscat 20 de ambarcațiuni, sigur că am fost desemnat de prefect drept locatarul a 100 metri liniari din port. Iar factura pentru acești 100 de metri de port venea în fiecare lună pe numele meu. În momentul când am vrut să confisc 40 de tauri, mi-am zis că ar fi mai bine să mă abțin, pentru că nu aș fi avut banii pentru fânul lor. Dau aceste exemple pentru că sunt cele mai nostime, însă sunt din păcate adevărate”, povestește șeful Agenției franceze.

Nici după înființarea Agenției specializate, în 2010, lucrurile nu au stat tocmai pe roze. De exemplu, își amintește Duchaine, serviciile de cadastru și publicitate imobiliară din Franța refuzau pur și simplu să înregistreze deciziile penale: „Când sechestram un imobil, făceam o ordonanță și serviciile de publicitate funciară refuzau să o publice, pentru că în formularul pe care îl aveau ei, nu aveau căsuța necesară pentru decizia mea„.

Cum funcționează Agenția din Franța: „Nu facem acest lucru ca să câștigăm bani”

Agenția franceză care gestionează confiscările și sechestrele dispuse de magistrați în cazurile infractorilor a luat naștere în 2010 și a devenit operațională în 2011. Funcționează sub autoritatea Ministerului Justiției și a Ministerului Bugetului și are în componență 26 de oficiali care reprezintă doar în proporție de 42% sistemul judiciar, restul fiind reprezentanți ai Poliției, Jandarmeriei și Vămilor. Nu are competențe de poliție judiciară, ceea ce îi îngreunează activitatea, conform lui Charles Duchaine, pentru că nu poate pune în aplicare mereu dispozițiile magistraților.

Orice sechestru sau confiscare dispuse de procurori, respectiv de judecători, sunt gestionate de Agenție. În cazul bunurilor sechestrate de la urmăriții penal, Agenția are grijă de bunuri sau chiar le vinde înainte de proces (lucru permis și de legea românească), în cazul confiscărilor dispuse de instanță, Agenția se ocupă de valorificarea bunurilor și de vărsarea la buget a banilor rezultați.

„Vreau să insist, să nu uitați niciodată că Agenția este în primul rând un organism în sprijinul justiției. Nu facem acest lucru ca să câștigăm bani. Facem acest lucru, pentru că nu este de conceput ca un infractor să se poată îmbogăți prin infracțiunile sale. Apoi, dacă făcând acest lucru câștig și bani, cu atât mai bine„, avertizează Charles Duchaine.

Cu un buget anual de 8 milioane de euro, Agenția franceză se și autofinanțează, din dobânda de 1% pe an pe care banca cu care operează o aplică sumelor reieșite din sechestre și confiscări. În 2014, aceste depozite le-au adus 5,6 milioane de euro profit. O altă sursă de venit provine din taxa pentru vânzarea bunurilor imobiliare înainte de judecată, din care Agenția are dreptul la o parte.

„Cheltuielile noastre sunt cele salariale, chiria pentru locațiile noastre și în rest cheltuielile noastre sunt mici, eu nu am Ferrari, nici șofer. Facem economii mai ales pentru a prezenta o imagine ireproșabilă, ca să nu ni se reproșeze că profităm de banii proveniți din infracțiuni„, spune judecătorul.

Cu banii sechestrați sau confiscați este simplu, ei intră direct în conturile gestionate de Agenție. Problemele apar cu bunurile sechestrate sau confiscate. Ele trebuie cât mai rapid valorificate, pentru că altfel ridică cheltuieli de întreținere pe care practic statul le suportă din propriul buzunar.

Valorificarea se face prin licitație publică, fie prin Administrația Domeniilor Statului, fie prin operatori privați. „Alegem mereu partenerul în funcție de bunul respectiv. Administrația vinde foarte bine mașinile clasice, nu se ocupă de Ferrari, nu vinde bijuteriile de lux. Suntem obligați uneori să admitem că administrația noastră nu funcționează bine în anumite tipuri de vânzări”, spune Duchaine.

Din banii gestionați, Agenția nu poate finanța diverse proiecte, deși zilnic primește astfel de solicitări. „Avem în fiecare zi oameni care ne cer bani pentru a finanța proiecte și noi spunem nu. Banii nu ne aparțin nouă, avem depozitele pentru banii terților, acești bani poate mâine va trebui să îi dăm înapoi. Nu se pune problema să finanțăm nimic cu acești bani, suntem un pic ca un alambic. Punem suc de fructe și acesta distilează puțin alcool. Palinca, de exemplu (râde – n.r.). Adică punem mulți bani acolo, avem 625 de milioane de euro, dar acești bani nu sunt ai noștri. În fiecare an vărsăm câteva milioane statului, apoi restituim multe sume”, spune șeful Agenției.

În 2014, Agenția franceză a adus la buget 103 milioane de euro, după ce a sechestrat 660 de bunuri imobiliare și a vândut mai mult de 2.000 de bunuri mobile înainte de judecată.

De ce să se ferească Agenția românească. „Cea mai bună gestiune este vânzarea. Transformați totul în bani”

Judecătorul Charles Duchaine a explicat că o mare capcană pentru o astfel de Agenție este să ajungă să fie sufocată de bunuri mobile și imobile, sechestrate sau confiscate, care necesită cheltuieli de întreținere pe care statul le plătește singur. El recomandă vânzarea lor cât mai rapidă, dacă evitarea lor nu este posibilă, iar pentru acest lucru este nevoie și de colaborarea magistraților, care trebuie să înțeleagă că nu orice bun produs de un infractor merită confiscat sau sechestrat.

„Nu cred că Agenția ar trebui să primească bunuri fizice, în afară de bani. Pentru că păzirea vehiculelor, vapoarelor sau animalelor este ceva necesar și trebuie să se facă în cel mai scurt timp. Când sechestrați ceva, trebuie să știți de ce o faceți. Dacă nu știți, sechestrul nu este bun. De ce sechestrezi o mașină? Dinainte trebuie să îți pui întrebarea ce vei face cu ea? Dacă îți propui să o pui într-un garaj și să o păzești timp de doi ani, vei face ca statul să piardă bani. Trebuie să se organizeze cât mai repede ori vânzarea ei, ori restituirea ei”, spune Duchaine.

O altă capcană este sechestrarea sau confiscarea unor bunuri degradate, care produc mai multe pierderi decât beneficii.

„Îi voi șoca pe polițiști sau pe procurori, pentru că primul obiectiv este de a-i deposeda pe infractori, de acord, dar mulți dintre ei vă vor mulțumi, pentru că îi scăpați de niște mașini care sunt niște epave. Și când îi veți lua mașina, voi trebuie să gestionați întreținerea epavei și nu numai că nu veți aduce nimic statului, ci veți cheltui. Unii procurori mi-au spus da, ai dreptate, dar pentru noi este important să-i sancționăm pe unii, să le luăm mașina, pentru că chiar dacă nu are valoare pentru ei, are o valoare. Faceți-o, dar în mod general trebuie să ai puțin spirit mercantil. Nu trebuie să sechestrezi lucruri care vor costa fizic și bănește statul”, spune judecătorul francez, care amintește că în Franța legea oferă posibilitatea sechestrului în valoare, nu în natură, astfel că se poate merge direct după bani, nu după bunurile suspectului/infractorului condamnat.

„Cea mai bună gestiune pentru bunurile mobiliare este vânzarea. Trebuie să transformați totul în bani, banca va gestiona totul pentru voi și vă va da dobânzi. Trebuie să evitați să păstrați bunuri fizice, bunurile imobiliare sunt ruinatoare. Piața actuală nu este bună, clienții noștri nu au foarte mult bun gust, deci bunurile nu sunt ușor de vândut, pentru că cetățeanul obișnuit nu are chef să cumpere casa Nașului, a unui bandit. Descoperim acum în Franța, după 4 ani de exercițiu, că măsurile inițiale de sechestru sunt pe cale să se transforme în confiscări, astfel că avem acum în proprietate peste 100 de imobile și trebuie să asigurăm lucrările de întreținere, să plătim impozitele, cheltuieli de coproprietate. Este foarte greu”, spune Charles Duchaine.

O altă problemă este că până ajunge să vândă un bun, lucru care poate dura un an, Agenția poate da piept cu alte probleme. „Avem condamnați care au distrus imobilele sechestrate, care refuză să părăsească imobilele sechestrate sau confiscate, care continuă să închirieze imobilele. Și chiar dacă am cu mine jandarmi și polițiști, ei nu au puterea poliției judiciare”, spune judecătorul francez.