Toți cei aproximativ 60.000 de locuitori ai municipiului Vaslui nu vor avea apă potabilă până marți dimineață, după ce societatea Aquavas SA a decis să întrerupă alimentarea tuturor consumatorilor pentru efectuarea unor reparații la conducta principală de furnizare a apei, transmite corespondentul MEDIAFAX.
În acest sens, furnizorul de apă a transmis către asociațiile de proprietari să anunțe toți locatarii, prin lipirea de afișe la intrarea în scările de bloc, că nu vor avea apă la robinete pe tot parcursul nopții de luni spre marți. Reprezentanții societății Aquavas estimează că lucrările de înlocuire a unei piese la o vană pe conducta de alimentare de 600 de milimetri va dura câteva ore.
După efectuarea reparației, realimentarea cu apă a orașului se va face treptat pentru a preveni apariția unor defecțiunea pe rețea. În aceste condiții, vasluienii care locuiesc în zonele mai înalte ale orașului vor avea apă ceva mai târziu față de restul populației.