Veste bună pentru cei care își caută un loc de muncă

Veste bună pentru cei care își caută un loc de muncă
Publicat: 10/03/2015, 09:45

Peste două treimi (67%) dintre companii nu prevăd schimbări.

Astfel, rezultă o previziune netă de angajare de +11%, cea mai puternică din trimestrul patru din 2012 până în prezent. Previziunea netă de angajare reprezintă diferența dintre procentul de angajatori care anticipează o creștere a volumului total de angajări și procentul de angajatori care prevăd o scădere a angajărilor, în trimestrul următor.

„Semnele unei activități de angajare mai intense sunt din ce în ce mai vizibile, atât din îmbunătățirea treptată și modestă a previziunii, pe parcursul ultimelor trimestre, dar și din repartizarea mai echilibrată a optimismului, în rândul angajatorilor din majoritatea sectoarelor de activitate, a regiunilor sau tipurilor de organizații. În cea mai mare parte a regiunilor și sectoarelor de activitate angajatorii se arată nu doar mai optimiști, ci și mai dinamici, scăzând numărul de companii care adoptă o atitudine prudență, de expectativă”, a declarat Valentin Petrof, directorul general al ManpowerGroup România.

Angajatorii din industria prelucrătoare se dovedesc din nou cei mai optimiști, previziunea netă de angajare din sector, de +28%, este cea mai robustă din ultimele 10 trimestre, și a crescut cu 12 puncte procentuale față de cea exprimată în primul trimestru al acestui an.

Cea mai amplă îmbunătățire față de trimestrul anterior, de 15 puncte procentuale, este raportată însă în sectorul transport, depozitare și comunicații, unde previziunea de +17% este cea mai optimistă din trimestrul unu din 2009 până în prezent.

Perspectivele de angajare sunt mai optimiste și în sectorul construcții, angajatorii raportând o previziune netă de +16%, cu 12, respectiv 16 puncte procentuale mai puternică decât cea din primele trei luni ale anului, respectiv din trimestrul al doilea din 2014.

De altfel, oportunitățile pentru cei aflați în căutarea unui loc de muncă se vor multiplica, în mai mică sau mai mare măsură, în toate sectoarele de activitate, cu excepția celui de energie electrică, gaze, apă, unde angajatorii raportează singura previziune negativă din acest trimestru, de -8%, valoare cu 8 puncte procentuale mai slabă decât în trimestrul unu și cu 12 puncte procentuale sub trimestrul unu al anului trecut, menționează raportul.

Din punct de vedere regional, perspectivele de angajare sunt pozitive în toate cele opt regiuni ale țări, fiind fie mai puternice, fie stabile raportat la trimestrul trecut. Cea mai mare îmbunătățire, de 18 puncte procentuale, este raportată de angajatorii din regiunea Sud-Vest. Previziunea netă de angajare din această regiune, de +14%, este cea mai puternică enunțată de angajatori în ultimii trei ani.

Angajatorii din regiunea Sud raportează la rândul lor o îmbunătățire considerabilă față de trimestrul anterior, 30% dintre ei anunțând planuri de a-și crește numărul de angajați în intervalul aprilie – iunie 2015. Previziunea netă de angajare din regiune, de +22%, s-a îmbunătățit cu 12 puncte procentuale față de trimestrul unu și cu 15 puncte procentuale față de trimestrul al doilea al anului trecut, fiind cea mai solidă de pe întreg teritoriul țării.

Angajatorii din organizații de dimensiuni micro, cu mai puțin de 10 angajați, sunt mai optimiști decât în orice alt moment din ultimii 6 ani (din trim. I/2009), raportând o previziune netă de angajare de +11%, îmbunătățită atât față de primul trimestru, cât și față de trimestrul doi din 2014, cu 15, respectiv 11 puncte procentuale.

Și angajatorii din organizații mici (10-49 angajați) și medii (40-249 angajați) se arată încrezători, exprimând previziuni de +8%, respectiv +13%. Activitatea de angajare va continuă și în organizațiile mari, cu peste 250 de angajați, dar previziunea rămâne stabilă comparativ cu trimestrul anterior și scade cu patru puncte procentuale față de trimestrul al doilea din 2014.

„Per ansamblu, această este prognoza cea mai favorabilă din ultimele 9 trimestre. Nu numai că angajatorii se arată mai fermi în intențiile de a-și crește numărul de angajați, ci și mai puțin dispuși să facă scăderi de personal decât au fost în trimestrul întâi. Este încurajator că apar mai multe oportunități pentru cei aflați în căutarea unui loc de muncă în regiunea lor, sau în sectorul de activitate pe care aceștia îl vizează, ceea ce poate fi indicatorul unei reveniri economice mai sustenabile. Totuși, acest optimism mai uniform răspândit este de dată prea recentă pentru a putea fi asimilat unei tendințe, chiar și într-un context european de un optimism prudent”, a adăugat Valentin Petrof.

Pentru România, studiul s-a derulat în intervalul 14 – 27 ianuarie 2015 pe un eșantion reprezentativ de 626 de angajatori. Rezultatele obținute au o marja de eroare de +/-3,9%.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ce spune Adrian Năstase despre Călin Georgescu: Ideile lui sunt asemănătoare cu cele de acum...
Imagini 'bizare' cu soția lui Călin Georgescu. Filmarea cu dansurile Cristelei s-au viralizat rapid! ⤵️
FOTO. Milionarul se însoară cu nepoata fostei soții. Cum arată femeia care i-a luat mințile
Românii fac haz de necaz, după rezultatele din primul tur al alegerilor: „Marcele, găsește-ți diploma...
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” |...
Horoscop 2025 pentru fiecare zodie. Ce nativi își vor schimba complet viețile anul viitor
Călin Georgescu spune că sucurile conțin „nanocipuri care intră în tine ca într-un laptop”
Dorian Popa a fost condamnat! Ce pedeapsă a primit artistul în dosarul în care este...
Cu ce se ocupă, de fapt, Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu: „Asta mi-a zis...
Ce scrie "The Times" despre victoria lui Călin Georgescu în primul tur al alegerilor prezidenţiale....
Cine l-a votat pe Călin Georgescu? Profilul alegătorilor realizat de INSCOP Research
Tinerii protestează în București și în alte orașe din țară! Ce mesaje au transmis manifestanții:...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
E legal să folosești anvelope de vară și de iarnă în același timp? Ce stabilește...
Ce spune presa britanică despre victoria lui Călin Georgescu în primul tur al alegerilor: „A...
A fost pornit cel mai important proiect de FUZIUNE al secolului!
Călin Georgescu a dat înapoi. Decizia anunțată imediat după turul întâi: O singură condiție!
Cea mai bună zi pentru cumpăra bilet de avion. Planifică-ți înțelept vacanțele
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
VIDEO Este Jador copilul preferat al mamei sale? Artistul mai are încă trei frați! "Eu...
Cine este și cu ce se ocupă fiul Mariei Cârneci, Eduard Petrescu
BANCUL ZILEI. Bulă începe să presteze ca gigolo. Pune preţurile pe uşa locuinţei: - Pe...
Puțin peste jumătate dintre americani se opun sprijinului militar pentru Ucraina