Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Sibiu, Bianca Sabău, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că un incendiu a izbucnit la o locuință din localitatea Șoroștin.
„Din primele informații s-a anunțat că este posibil ca un copil de trei ani să fie blocat în imobil. La fața locului au fost trimise două echipaje de pompieri și un echipaj SMURD, dar incendiul a fost stins de loalnici până la sosirea echipelor de intervenție, iar copilul a fost scos din casă”, a declarat Sabău.
Potrivit acesteia, este vorba despre o fetiță de aproximativ trei ani, care a suferit o intoxicație cu fum și care se află în stop cardio-respirator.
La ora transmiterii acestei știri, fetița primește îngrijiri medicale din partea echipajului SMURD care se află la fața locului.