El a făcut aceste declarații, întrebat dacă partidul său a negociat cu PC o eventuală fuziune.
„Negociere nu (a fost – n.r.). Am făcut niște discuții în acest sens. Există la nivelul PLR o totală deschidere pentru realizarea unei construcții politice care să contureze o a treia forță politică majoră pe scena politică românească și, din ceea ce știu, există și la PC dorința de a analiza această formulă. Suntem într-o fază preliminară, nu am început niciun fel de negocieri”, a subliniat Tăriceanu.
Acesta a precizat că este normal ca fiecare dintre cele două partide să analizeze întâi în plan intern, „să sondeze terenul, să vadă care este sau nu disponibilitatea pentru un asemenea proiect polic”.
„El (proiectul polic – n.r.) ar fi foarte util, pentru că este nevoie de o forță liberală cât mai puternică pe scena politică românească, și dovada o aveți cu Codul Fiscal. Imaginați-vă ce ar fi fost un guvern fără liberali, fără cei care au legătură cu economia, fără cei care avem o experiență economică și politică și care am împins lucrurile în sensul în care îl vedeți astăzi, materializat în propunerea de Cod fiscal?”.
Întrebat când ar putea începe negocierile cu PC, Călin Popescu Tăriceanu a răspuns: „Vă anunțăm când o să înceapă. Nu vă pot spune”.