Adrian Albotă, managerul Spitalului Județean de Urgență Brașov, de care aparține Spitalul „Tractorul”, a declarat, marți, pentru corespondentul MEDIAFAX, că șoferul ambulanței Dacia Break, în care se aflau mai mulți pacienți care au fost aduși la Spitalul „Tractorul”, va fi sancționat.
„Astăzi (n.r. – marți) a fost mai aglomerat ca de obicei și ambulanța nu a putut face toate transporturile solicitate și atunci s-a apelat la o ambulanță care a fost bună la viața ei. Șoferul probabil s-a grăbit și în loc să facă două transporturi, cum ar fi trebuit, a făcut doar unul și a luat mai mulți pacienți. Nu este nici normal, nici legal, prin urmare șoferul va intra în comisia de disciplină și va fi sancționat pentru neglijența sa”, a spus managerul Spitalului Județean Brașov.
Albotă a precizat că în dotarea Spitalului Județean de Urgență Brașov, pe lângă autosanitarele noi, există și trei ambulanțe vechi, care ar trebui casate, dar care mai sunt folosite în situații limită sau în cazuri care nu sunt grave, cum ar fi transportul de medicamente sau al pacienților internați de la un spital la altul pentru diverse analize.
Marți dimineață, jurnaliștii care se aflau în fața Spitalului „Tractorul”, unde mai multe persoane veniseră să aprindă o lumânare și să aducă flori pentru bătrâna de 82 de ani lăsată să plece din unitatea sanitară și găsită moartă de frig pe un câmp, au observat cum dintr-o ambulanță Dacia Break, veche și ruginită, oprită în fața spitalului au coborât mai multe persoane, o bătrână fiind scoasă din portbagaj.
Șoferul a adus pacientele la Spitalul „Tractorul” de la altă unitate medicală, pentru diverse investigații și analize.
Ministerul Sănătății a dispus o anchetă în acest caz. „Din ambulanță au coborât trei pacienți, toți trei fiind înghesuți pe singura targă din mașină”, a declarat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătății, Oana Grigore.
Ministerul Sănătății a cerut Direcției de Sănătate Publică (DSP) Brașov să verifice din ce cauză s-a ajuns în situația ca mai mulți bolnavi să fie transportați cu aceeași ambulanță și dacă exista autorizație.
Totodată, ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu, a trimis corpul de control la Spitalul „Tractorul”, nemulțumit de rezultatul anchetei făcute de DSP Brașov în cazul bătrânei care a fost lăsată să plece din unitate și a fost apoi găsită moartă de frig pe un câmp.
Zeci de persoane, oameni obișnuiți sau care au cunoscut-o pe bătrâna de 82 de ani care a plecat de la Spitalul „Tractorul” din Brașov în pijamale și papuci și a fost găsită moartă de frig pe un câmp, au mers, marți, la unitatea medicală cu flori și lumânări, pentru a fi alături de rudele femeii.
Bătrâna de 82 de ani a fost găsită moartă, duminică seară, pe un câmp din zona cartierului Rulmentul din Brașov, după ce cu o zi în urmă fusese lăsată să plece din Spitalul „Tractorul” în pijamale, cu papuci de casă și având o păturică pe umeri.
Crina Coliban, nepoata bătrânei, declara, duminică, pentru corespondentul MEDIAFAX că bunica sa s-a simțit foarte rău sâmbătă, suferind un edem pulmonar cu stop cardio-respirator, și a solicitat intervenția unei ambulanțe.
„A fost resuscitată cardiac timp de 40 de minute, apoi a fost dusă la Spitalul Județean. De acolo, ieri dimineață, la ora 07.00 medicii au decis să o trimită la Spitalul «Tractorul» pe motiv că nu mai era de competența lor, pentru investigații la Secția de Urologie. Ne-am dus cu ea și acolo ni s-a spus că trebuie să-i aducem niște haine de acasă. Mama mea s-a dus acasă să ia haine… a lipsit 20 de minute, iar când s-a întors gardianul i-a spus că bunica a plecat cu un taxi, în pijamale și papuci de casă”, spunea femeia.
Ea preciza că agentul de pază de la spital i-a povestit că bunica sa a fost lăsată de medicii de pe ambulanță pe un scaun, pe coridor, cu fișa medicală în mână.
„A venit apoi medicul Grigore, o femeie, și a întrebat-o «Cum te simți, mamaie?». Bunica a spus: «Bine și vreau să plec acasă, la Brăila». Doctorița Grigore i-a spus apoi «Mie dacă-mi semnați fișa asta, puteți să plecați». Și ea a semnat”, mai spunea nepoata femeii dispărute.
Ea afirma că agentul de pază i-a povestit că bătrâna i-a cerut 100 de lei ca să plece acasă, la Brăila, și că o infirmieră care își încheiase ziua de lucru a condus-o până la un taxi, deși bătrâna era îmbrăcată în pijamale.
Când s-a urcat în taxi, bătrâna a spus că vrea să meargă la Brăila, iar taximetristul a refuzat cursa.
În urma anchetei interne declanșate la Spitalul „Tractorul” din Brașov s-a stabilit că medicul Veronica Grigore, care a lăsat-o să plece din spital pe bătrână, nu are niciun fel de contract cu această unitate sau cu alt spital din Brașov, ci lucrează la Sfântu Gheorghe. Ea a fost rugată de medicul de gardă titular, Eva Ionel, să îi țină locul pentru că se simțea rău. Doctorița Veronica Grigore, care a fost rezidenta medicului Eva Ionel de la Spitalul Județean Brașov, lucrează ca reumatolog la SJ Sfântu Gheorghe.
Directorul medical al Spitalului „Tractorul”, Daniela Neculoiu, declarat că în cazul Veronicăi Grigore va fi sesizată Poliția, deoarece aceasta nu avea voie să presteze servicii fără un contract cu spitalul.
La rândul său, managerul Spitalului Județean din Sfântu Gheorghe, András-Nagy Róbert, a lăudat activitatea doctoriței Veronica Grigore, spunând că activitatea secției de reumatologie s-a îmbunătățit de când medicul este la unitatea sanitară.
András-Nagy Róbert spunea că Veronica Grigore ar fi vrut să o interneze pe bătrână, dar aceasta a refuzat și, în plus, pe fișa UPU a pacientei nu scria că aceasta ar suferi de vreo boală neurologică, iar când bătrâna a fost externată, nu avea tulburări de orientare în spațiu și timp. Potrivit lui András-Nagy Róbert, dacă medicul din Sfântu Gheorghe ar fi știut că pacienta avea tulburări de memorie, nu ar fi lăsat-o să plece.
După ce în urma necropsiei s-a stabilit că bătrâna a murit din cauza frigului, Poliția Brașov a deschis o anchetă.