O profesoară de matematică din SUA și elevii își realizează propriul manual. În fiecare zi, adaugă câte o pagină

O profesoară de matematică din SUA și elevii își realizează propriul manual. În fiecare zi, adaugă câte o pagină
Publicat: 10/03/2015, 20:57
Actualizat: 12/03/2015, 11:21

O tânără profesoară de matematică din SUA a reușit să-și cucerească elevii cu metodele ei inedite de predare. Sarah Hagan a renunțat complet la manual tradițional, preferând, în schimb, să realizeze propria carte, împreună cu cei mici.

Când a primit propunerea să predea la Drumright High School, în Drumright, Oklahoma, Sarah nici măcar nu absolvise facultatea, relatează getbriefme.com. Nu se gândise niciodată până atunci că va ajunge la catedră într-o zonă rurală atât de săracă, unde salariul unui profesor depășește cu puțin 30.000 de dolari pe an.

A acceptat însă propunerea. Când a ajuns însă la școala unde avea să lucreze, a avut un șoc: „Prima dată când am intrat în sala de clasă a fost cel mai trist lucru pe care îl văzusem vreodată”, a mărturisit ea. „Pereții nu erau toți zugrăviți cu aceeași culoare. Nu aveam nici măcar tablă de scris, nu erau nici aviziere”, și-a amintit ea.

Nu a renunțat, totuși. Ba chiar a pus umărul la reamenajarea sălii de clasă și la redecorarea ei, așa încât elevilor să le facă plăcere să participe la cursurile ei. Și mai inedit a fost însă momentul în care chiar a trebuit să înceapă să predea. Asta pentru că, deși școala comandase mai multe manuale noi de matematică, Sarah a decis că nu le va folosi.

Motivul este simplu, spune ea: „Nu vreau să fiu restricționată în vreun fel de așa ceva. Adică, eu predau o mulțime de lucruri într-o ordine total diferită decât cea din manual.”

FOTO: getbriefme.com

S-a hotărât însă să facă altceva și să creeze, alături de elevi, un manual alternativ, al lor. Practic, cu fiecare lecție predată, cartea mai capătă o pagină la care Sarah și copiii au contribuit deopotrivă cu notițe, abțipilduri sau alte desene care să facă învățarea mai ușoară și mai plăcută. Sarah crede că, dacă le este permis să fie creativi, copiii își amintesc mai ușor ce au învățat.

„Ce vreau să spun este că nu ar trebui să se gândească Ah, este un tabel la pagina 763 care îmi spune cum să fac o anumită clasificare. Ei ai trebui să gândească așa Asta scria pe hârtia aceea albastră pe care aml scris zilele trecute și pe care am desenat în colț„, a explicat tânăra.

FOTO: getbriefme.com

Pe lângă toate acestea, Sarah Hagan utilizează diverse jocuri, trucuri sau cântece pentru a-i ajuta pe elevi să rețină mai ușor informații care, altfel, le-ar părea „reci” sau de neînțeles.

Copiii par să fie extrem de mulțumiți cu asta: „Ne păcălește să învățăm. Ne distrăm foarte mult la lecțiile ei și chiar înțelegem și reținem ce ne predă”, a povestit unul dintre elevii ei.

„Facem puzzle-uri și tot felul de astfel de lucruri. Nici măcar nu pare că trebuie că învățăm ceva anume. Dar apoi, când dai testul, te întrebi: Stai puțin, când am învățat asta? De unde știu cum să răspund?„, a mai explicat un copil.

În final, „e imposibil să pici”, susțin elevii. Asta și pentru că, pe lângă notele 10 și 9, nu există decât calificativul „nu încă”. Drept urmare, copiii care nu reușesc să obțină de la început notele respective, pot să repete respectivele lecții ori de câte ori doresc, până când ajung să înțeleagă exact despre ce este vorba și pot rezolva respectivele exerciții sau probleme.

Sarah Hagan își povestește toate experiențele pe blogul personal, numit „Math Equals Love”.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cum a funcționat rețeaua uriașă și sofisticată construită pe Tik Tok pentru Călin Georgescu, pe...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Detalii nebănuite despre soția lui Călin Georgescu. Cristela are o meserie total diferită față de...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi măreşte diferenţa faţă de Marcel Ciolacu, care a căzut...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Elena Lasconi, prima reacție după ce a intrat în cel de-al doilea tur al alegerilor...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cod Rutier 2024: Care e distanța regulamentară între mașinile parcate?
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Rezultate parţiale. Elena Lasconi, 19,17% - Marcel Ciolacu 19,15%. Aproape...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Cine este Cristela Georgescu, cea care ar putea deveni prima doamna. Cu ce se ocupă...
Cine e fiul lui Călin Georgescu. A fost colegul de cameră al lui Novak Djokovic
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
”The Apprentice”, filmul care dezvăluie latura controversată a lui Donald Trump, respins de actorii de...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Postul are efecte semnificative în creierul uman, a descoperit un studiu