Omul de afaceri Georgică Cornu a fost arestat la domiciliu în dosarul cu un prejudiciu de 9 milioane euro

Omul de afaceri Georgică Cornu a fost arestat la domiciliu în dosarul cu un prejudiciu de 9 milioane euro
Publicat: 12/03/2015, 06:59
Actualizat: 06/11/2019, 12:47

În același dosar alte șase persoane reținute inițial de procurori vor fi cercetate sub control judiciar, în urma deciziei Tribunalului Mehedinți.

Ședința de judecată s-a încheiat la miezul nopții, omul de afaceri așteptând în clădirea instituției pronunțarea, deși ordonanța de reținere îi expirase la ora 20.00.

Georgică Cornu și celelalte șase persoane au fost reținuți, marți seară, pentru 24 de ore, iar miercuri au fost prezentați instanței cu propunerea de arestare preventivă.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți a anunțat, miercuri, într-un comunicat de presă, că s-a pus în mișcare acțiunea penală în același dosar pentru alte 12 persoane cercetare în stare de libertate, acestea fiind acuzate de evaziune fiscală și spălare de bani. În dosar au fost reținute inițial 19 persoane, însă procurorii au solicitatea arestarea preventivă doar pentru cele șapte.

În urma audierilor de marți de la sediul Poliției Mehedinți, administratorul unor firme deținute de Georgică Cornu, Lucian Caraiman, și Nicolae Semen, cumnatul primarului din Baia de Aramă și administratorul firmei Trans Exfor care a aparținut primarului Rafael Dunărinți, până în anul 2009, au fost lăsați în libertate.

Perchezițiile de marți au fost făcute în București și în zece județe – Mehedinți, Timiș, Arad, Bihor, Hunedoara, Gorj, Caraș-Severin, Vâlcea, Dolj și Dâmbovița – la locuințele unor persoane suspectate de evaziune fiscală și spălare de bani și la sediile sociale ale societăților administrate de acestea. Între adresele vizate s-au numărat sediul unor firme ale omului de afaceri Georgică Cornu, din Timișoara, dar și locuința acestuia.

Potrivit anchetatorilor, în perioada 2008-2014, 101 persoane, în calitate de asociați, administratori sau împuterniciți ai 88 de societăți comerciale, ar fi eludat obligațiile fiscale. De asemenea, aceștia sunt suspectați că ar fi dispus înregistrarea în contabilitate a mai multor facturi fiscale emise în baza unor operațiuni comerciale fictive, reprezentând cheltuieli cu achiziția de material de construcții, piese și componente auto, în valoare totală de peste 22,5 milioane de euro, pentru care ar fi dedus ilegal TVA și ar fi diminuat artificial impozitul pe profit.

Prin aceste operațiuni fictive, suspecții ar fi prejudiciat bugetul cu peste nouă milioane de euro.

Ulterior, prin intermediul societăților controlate, cei în cauză ar fi făcut mai multe tranzacții financiare, respectiv depuneri succesive de valori monetare, urmate de retrageri imediate sau de „rularea” acestor valori prin conturile bancare ale societăților. Astfel, aceștia ar fi disimulat proveniența și circulația banilor.

În urma perchezițiilor, anchetatorii au indisponibilizat 16 autoturisme a căror valoare depășește 600.000 de euro, printre acestea fiind două BMW X5, două Porche Cayenne și un VW Touareg. De asemenea, a fost ridicată suma de 700.000 de lei – cash – și s-au indisponibilizat bunuri imobile în valoare de 360.000 lei.

Omul de afaceri Georgică Cornu, numit și „regele asfaltului din Banat”, deține grupul de firme Confort și are afaceri și în comerț. El mai are și un centru de echitație la Herneacova, proprietate care se întinde pe 12.000 de hectare. Până de curând, el a fost președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș.

În luna martie a anului trecut, procurorii DIICOT au descins la vila lui Georgică Cornu din Ghiroda (Timiș), dar și la sediul firmei sale de construcții Izometal-Confort. Perchezițiile au fost făcute într-un dosar în care omul de afaceri a fost acuzat că a prejudiciat statul cu aproximativ 60 de milioane de lei prin evaziune fiscală. Cornu a fost atunci reținut pentru 24 de ore, iar ulterior a fost eliberat sub control judiciar.

Primarul orașului Baia de Aramă, Rafael Dunărințu (PSD), a fost vizat, în ianuarie 2015, de mai multe percheziții făcute de către procurorii DNA, într-un dosar vizând fraude cu fonduri europene, el fiind suspectat că ar fi obținut ilegal sume importante de bani din subvenții agricole acordate de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură. Dunărințu se află la al doilea mandat de primar al orașului Baia de Aramă, ambele obținute din partea PDL. După alegerile locale din 2012, Dunărințu a trecut la PSD, fiind cunoscut drept un apropiat al fostului președinte al PSD Mehedinți Adrian Duicu, care se află în arest la domiciliu într-un dosar de corupție.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un tsunami uriaș s-ar putea produce în Marea Mediterană până în 2030. Experții au avertizat...
Horia Tecău, luat pe cameră din bar de șefa de la taxe și impozite Sector...
FOTO. Antonela, răsfățată de milionarul Paszkany! Așa arată tânăra care primește orice dorește
Salman Khan și Iulia Vântur, primele imagini de la nuntă! Filmarea cu ei a scăpat...
Un copil pierdut acum 28 de ani într-o gară chineză și adoptat în Olanda începe...
Vali a murit la Costineşti, după ce şi-a presimţit sfârşitul: 'Să îmi reparaţi maşina şi...'
Soția lui Geoană, diagnosticată cu CANCER LA SÂN! Mihaela a detaliat momentul CRUNT în care...
Rezultate la Bac 2024. Notele de la Bacalaureat, publicate pe Edu.ro
Imaginile durerii de la înmormântarea familiei din Suceava, ucisă de un șofer de TIR
Meteorologii ANM au emis prognoza meteo pentru ziua de luni, 8 iulie. Ce temperaturi vom...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
6 abateri pt. care șoferii iau amenzi pe baza filmărilor video. Care sunt acestea?
Ce este Noul Front Popular, alianţa dintre socialişti, ecologişti şi comunişti ce a câştigat alegerile...
Forme CIUDATE, observate în atmosfera superioară a Pământului
Vin direct la tine acasă. Interdicție pentru toți românii. Este ilegal în România
România, chinuită teribil de caniculă. Maximele incredibile la care ajung temperaturile
Grasu XXL, în lacrimi pe scena de la Neversea 2024. Artistul a reușit cu greu...
Edu.ro Rezultate BAC 2024: La ce oră se afișează notele? Scrie codul tău și află...
Miracolul prin care Lidia Buble a fost vindecată de psoriazis, după ce tratamentele medicilor nu...
SAGA FESTIVAL 2024. Motivul invocat de Nicki Minaj, criticat dur și ironizat: "Ne afectează imaginea...
BANCUL ZILEI. Bulă la ora de Anatomie. Profesoara: – Bulă, ce este coloana vertebrală?
Au reapărut păduchii, iar selfie-urile sunt ocazia „perfectă” pentru răspândire
×