O elevă de clasa a III-a a găsit într-un corn primit la școală un obiect care îi putea pune viața în pericol – FOTO

Publicat: 12/03/2015, 13:04

Incidentul a avut loc, joi, la fosta Școală Generală nr. 6 Arad, care face parte acum din Colegiul Tehnic de Construcții și Protecția Mediului Arad.

Reprezentanții școlii au declarat, corespondentului MEDIAFAX, că eleva de clasa a III-a, în vârstă de nouă ani, mânca un corn primit la școală prin programul „Lapte și corn”, iar la un moment dat a rămas cu o lamă de ras între dinți.

Eleva a scos singură lama, fără să fie rănită, însă cadrele didactice spun că puteau fi urmări grave, dacă fata mesteca lama sau o înghițea.

„Din fericire, eleva nu a fost rănită, dar suntem revoltați de acest incident. Putea să aibă urmări foarte grave, dacă acea lamă era înghițită sau mestecată”, a declarat Mirela Dobrei, învățătoarea copilei.

Reprezentanții firmei care distribuie cornurile în școlile din Arad nu au putut fi contactați până în prezent pentru a oferi explicații.

Cazul nu a fost sesizat, până la ora transmiterii acestei știri, la Protecția Consumatorului Arad, instituție ai cărei reprezentanți spun că în 2014 au mai fost înregistrate plângeri față de calitatea cornurilor primite de elevi.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Putin a dat ordinul ISTORIC. A făcut chiar el anunțul ce a îngrozit planeta: Decizia...
Furtuna Caetano a lovit năprasnic. Nu a mai nins atât din 1956
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Motive să fim optimiști: Inovațiile din știință care fac lumea mai bună