Prima pagină » Economic » „Atenție! Tranzacția dumneavoastră va fi comisionată conform condițiilor”. PREȚUL ASCUNS al noilor mesaje de la bancomate

„Atenție! Tranzacția dumneavoastră va fi comisionată conform condițiilor”. PREȚUL ASCUNS al noilor mesaje de la bancomate

„Atenție! Tranzacția dumneavoastră va fi comisionată conform condițiilor
Protecția Consumatorului, instituția care a cerut mai multă transparență bancherilor, spune că aceste mesaje reprezintă doar prima etapă, ele urmând să fie "îmbunătățit gradual".

„Atenție! Tranzacția dumneavoastră va fi comisionată conform condițiilor din contractul încheiat cu emitentul cardului” – acesta este mesajul afișat acum de ATM dacă încercați să scoateți bani de la un bancomat din afara rețelei de ATM-uri a băncii la care aveți card.

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) susține că mesajul care nu oferă prea multe lămuriri în legătură cu costurile efective ale tranzacției pe care urmați să o efectuați este unul provizoriu, un compromis la care s-a ajuns după ce băncile au precizat că afișarea comisioanelor concrete ar fi costisitoare, iar aceste costuri ar urma să fie suportate tot de clienți, prin creșterea tarifelor.

„Pentru cazurile în care consumatorii apelau la ATM-urile băncilor, altele decât cele care au emis cardul, am decis să apară fraza: „Atenție! Tranzacția dumneavoastră va fi comisionată conform condițiilor din contractul încheiat cu emitentul cardului”. Aceasta este o primă etapă și are în vedere faptul că diferă prevederile contractuale pe care le-au incheiat clienții cu instituțiile bancare”, au precizat reprezentanții ANPC pentru gândul.

Ei au arătat că „băncile au venit cu numeroase argumente prin care ne-au demonstrat că implementarea Ordinului, unitar, atât la ATM-uri băncii emitente card, cât și pentru ATM-urile altor bănci, într-un termen scurt, ar presupune costuri mari care ar putea fi transferate către consumatori”.

ANPC: Ordinul va fi îmbunătățit gradual, astfel încât să nu fie majorate costurile consumatorilor

Prin urmare, pentru a evita creșterea comisioanelor și transferarea către consumatori a costurilor, „am preferat ca Ordinul să fie implementat gradual. Ordinul privind anumite măsuri de informare la ATM va fi îmbunătățit gradual în așa fel încât să fie posibilă implementarea sa fără a fi transferate niciun fel de costuri către consumatori”, se mai arată în răspunsul transmis de ANPC.

Întrebați care au fost costurile implementării actualului sistem, reprezentanții industriei bancare au precizat că „fiecare bancă are particularități legate de mărime, număr de sucursale/agenții, număr de clienți, însă mai ales număr de ATM-uri care trebuie să le verifice și să le întrețină”.

„La nivel de sistem bancar costurile nu sunt neglijabile, chiar dacă ele sunt mai mici decât ar fi rezultat în varianta inițială a ordinului ANPC care ar fi impus schimbarea întregii arhitecturi a sistemului de afișare a informațiilor, nu numai varianta afișării costurilor de către băncile emitente, ci și de către băncile acceptatoare”, au explicat pentru gândul reprezentanții Consiliului Patronatelor Bancare din România (CPBR).

Piperea: Este ca și cum ai spune, părerea noastră e să faci cum crezi

Avocatul Gheorghe Piperea, specializat în litigii împotriva băncilor comerciale din România, este de părere că mesajul de atenționare nu este relevant.

„Este ca și cum ai spune, părerea noastră e să faci cum crezi. (ANPC, n.r.) Nu a făcut nimic. E apă de ploaie. Dacă ai observat că e o problemă de lipsă de informații, du-te până la capăt”, a declarat Piperea pentru gândul.

În opinia sa, „atitudinea băncilor denotă același dispreț la adresa autorităților, de care se folosesc în continuare. Cei mai buni avocați ai băncilor nu sunt avocații lor plătiți cu milioane de euro la propriu, sunt autoritățile, de la BNR, la ANPC și Parlament”.

Câte sesizări au făcut românii la ANPC în legătură cu problemele de la ATM

În anul 2014, la ANPC au fost înregistrate câteva zeci de reclamații cu privire la AMT-uri.

Ce au reclamat românii:

– ATM-uri care nu funcționează – retragerea s-a făcut de la ghișeu, fiind comisionată cu un procent din tranzacție sau cu o sumă fixă în lei.

– Reținere nejustificată a cardurilor – blocarea cardurilor în ATM.

– Încasarea unor comisioane de la același ATM al băncii emitente a cardului, despre care consumatorul nu a fost informat, în funcție de opțiunile făcute – contractele se fac între angajator și banca și se negociază comisioanele și tarifele – pentru ceilalți, ca persoane fizice – s-au făcut negocieri în acel moment, orice modificare trebuie anunțată cu 60 de zile înainte.

– Neeliberarea sumelor solicitate la ATM-uri.

– Imposibilitatea citirii chitanței de la ATM (nu mai exista tuș în imprimantă).

Citește și