6 din 10 părinți că consideră că elevii cu dizabilități trebuie să meargă în școli speciale

Potrivit datelor oficiale, în România sunt înregistrați 70.647 de copii cu dizabilități, aproximativ 40 la sută dintre ei nefiind incluși în nicio formă de învățământ.

În raportul IPP, datele oficiale transmise de inspectoratele școlare diferă de cele înregistrate de Autoritatea Națională pentru Protecția Copilului și Adopție (ANPDCA). Astfel, la nivelul inspectoratelor școlare sunt înregistrați 13.844 de copii cu dizabilități înscriși în școlile de masă, 24.947 în învățământul special și 1.292 care sunt școlarizați la domiciliu, adică 40.083 de minori cu probleme integrați într-o formă de învățământ.

Datele ANPDCA arată că în învățământul de masă ar fi 23.773 de copii cu dizabilități, în învățământul special – 14.859, iar la domiciliu ar fi școlarizați alți 1.083 de copii, în total 39.715 fiind încadrați în învățământ.

Astfel, ponderea medie a copiilor cu dizabilități școlarizați pe ciclurile de învățământ preșcolar, primar, gimnazial și liceal din învățământul de masă este de 36 la sută. 61 la sută dintre ei figurează ca fiind înscriși în învățământul special și trei la sută sunt școlarizați la domiciliu.

„Deși Convenția ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități prevede în articolul 24 faptul că «statele părți vor asigura un sistem educațional
incluziv la toate nivelurile», peste jumătate din copiii cu dizabilități din România (61 la sută) sunt înscriși astăzi în învățământul special (forma de organizare a sistemului educațional care nu este în acord cu principiile de nediscriminare și respectare a egalității de șanse prevăzute de Convenție). Cea mai mare reticență la integrarea copiilor cu dizabilități în învățământul de masă o manifestă mai degrabă societatea (62 la sută dintre părinții chestionați au declarat că, în opinia lor, copiii cu dizabilități ar trebui să fie școlarizați în unități de învățământ speciale)”, se arată în raportul IPP.

Pe de altă parte, majoritatea profesorilor (peste 80 la sută) consideră că elevii cu dizabilități ar trebui încadrați în învățământul de masă, concomitent cu adoptarea unor măsuri care să îi pregătească pentru lucrul cu acești copii (ex: măsuri de predare-adaptate, dotare cu tehnică asistivă).

Astfel, cele mai mari „șanse” de integrare – conform gradului de toleranță măsurat prin sondaj – îl au copiii cu deficiențe de mobilitate (peste 90 la sută dintre respondenți au declarat că acești copii nu ar trebui să fie înscriși în învățământul special, ci într-o școală de masă), urmați de copiii cu deficiențe de vorbire (86 la sută fiind în favoarea integrării acestora într-o școală de masă).

La polul opus, cel mai scăzut nivel de toleranță față de integrarea în sistemul educațional de masă este manifestat față de copiii cu deficiențe intelectuale (68 la sută susțin că aceștia ar trebui să fie incluși în învățământul special).

Județele în care sunt înscriși cei mai mulți copii cu dizabilități în învățământul special sunt: Vrancea, Cluj și Brașov (100 la sută), Teleorman (98 la sută) și Botoșani (97 la sută). În schimb, județele care au cel mai mare procent cu copii cu dizabilități înscriși în învățământul de masă sunt Călărași (93 la sută), Olt (80 la sută), Tulcea (74 la sută), Mehedinți (73 la sută) și Sălaj (70 la sută).

În ceea ce privește repartizarea pe cele patru cicluri de învățământ, cei mai mulți elevi înscriși în învățământul special sunt în ciclul gimnazial (39 la sută), urmați de cei din ciclul primar și liceal (câte 27 la sută), cei mai puțini fiind preșcolarii (șapte la sută).

Din numărul total de elevi înscriși în învățământul de masă, cel mai mare procent al copiilor cu dizabilități incluși în această formă de școlarizare este în județul Caraș Severin (2,35 la sută), Arad (1,98 la sută), Mehedinți (1,81 la sută), Vâlcea (1,62 la sută) și Olt (1,32 la sută)

„Există județe în care niciun copil cu dizabilități nu este înscris în învățământul de masă: Vrancea și Hunedoara”, se arată în raportul de cercetare.

O altă formă de școlarizare pentru acești copii este cea la domiciliu, situație în care un cadru didactic de sprijin se deplasează la elevul cu dizabilități pentru a desfășura activitatea de predare pe baza unui plan individual de predare și a unei planificări realizate conform curricumului adaptat.

„Județele în care se găsește cel mai mare procent al elevilor cu dizabilități școlarizați la domiciliu sunt: Ialomița (17,77 la sută), Argeș (15,11 la sută) și Constanța (11,91 la sută), pe când cele mai scăzute procente se regăsesc în județele: Vrancea (zero la sută), Sălaj (0,16 la sută) și Vâlcea (0,43 la sută)”, se arată în raportul citat.

Potrivit IPP, la nivel național există 137 de școli speciale, cele mai multe fiind în București (19) și Cluj (13), iar cele mai puține în Covasna, Satu Mare, Giurgiu, Tulcea, Ialomița și Ilfov (câte una), în timp ce în Călărași nu există nici o școală specială.

IPP precizează că, pentru asigurarea accesului la educație a copiilor cu dizabilități, sunt necesare activități de informare încă din școală, atât prin expunerea copiilor la un mediu de învățare incluziv, cât și prin comunicarea de informații privind accesul egal și nediscriminarea în educație a copiilor cu cerințe educaționale speciale către părinți.

De asemenea, părinții tuturor copiilor – atât cei cu cerințe educaționale speciale, cât și cei cu copii fără cerințe educaționale speciale – ar trebui să participe la întâlniri periodice cu reprezentanții școlilor (învățători, diriginți, profesori itineranți), astfel încât să se creeze un mediu de comunicare potrivit asupra importanței integrării copilului cu dizabilități în învățământul de masă.

IPP mai arată că este nevoie de investiții susținute în accesibilizarea infrastructurii educaționale, atât a mediului fizic, cât mai ales a dotărilor (tehnologie asistivă), dar și adaptarea curriculei de studiu pentru copiii cu cerințe educaționale speciale.