Prima pagină » Sport » Serena Williams a învins-o pe Monica Niculescu la Indian Wells

Serena Williams a învins-o pe Monica Niculescu la Indian Wells

Serena Williams a învins-o pe Monica Niculescu la Indian Wells
Serena Williams, locul 1 mondial, a învins-o, sâmbătă, cu scorul de 7-5, 7-7, pe Monica Niculescu, locul 68 WTA, într-un meci din turul doi al turneului de categorie Premier Mandatory de la Indian Wells, primul disputat de americancă după o pauză de 14 ani.

Niculescu a jucat bine în această partidă, iar lovitura ei preferată, „slice-ul”, a incomodat-o pe titrata adversară. Românca a avut posibilitatea să câștige primul set, servind la scorul de 5-4, însă Serena Williams a revenit și s-a impus cu 7-5, după o oră de joc. Și al doiela set a fost echilibrat, Niculescu a salvat două mingi de meci la 4-5, dar nu a mai repetat performanța la 5-6, astfel că Williams, care a greșit mult în aceast partidă, a închis meciul după un alt 7-5 și după două ore și trei minute de joc.

Printre numeroșii spectatori care au umplut arena centrală (16.100 de locuri) de la Indian Wells Tennis Garden s-au numărat Bill Gates și John McEnroe.

Pentru prezența în turul doi la Indian Wells, Monica Niculescu va primi 35 de puncte în clasamentul WTA și un cec în valoare de 17.100 de dolari.

Serena Williams a refuzat să participe timp de 14 ani la acest turneu, în urma unui incident petrecut la ediția din 2001. În acel an, surorile Williams urmau să se întâlnească în semifinalele turneului, dar Venus s-a retras cu puțin timp înaintea meciului, acuzând o accidentare. Publicul a interpretat retragerea lui Venus ca un aranjament. În finală, spectatorii au fluierat-o îndelung pe Serena Williams, care a câștigat totuși partida cu Kim Clijsters, scor 4-6, 6-4, 6-2. De atunci, Serena și Venus Williams au decis să boicoteze această competiție, poate cea mai importantă după turneele de Grand Slam și Turneul Campioanelor.

Organizatorii de la Indian Wells au început negocierile cu familia Williams cu mai bine de un an în urmă, după ediția 2014 a Australian Open. Discuțiile s-au finalizat cu revenirea Serenei în competiție.