Șoferii români sancționați în alt stat UE vor fi obligați să își plătească amenzile

Șoferii români sancționați în alt stat UE vor fi obligați să își plătească amenzile
Publicat: 14/03/2015, 18:56

Comisia Europeană a aprobat o Directivă (413/2015) care reglementează modalitatea prin care statele membre vor face schimburi de informații privind încălcările normelor de circulație care afectează siguranța rutieră, informează economica.net. Se urmărește astfel ca șoferii indisciplinați, ce comit infracțiuni rutiere pe teritoriul unor state membre, altele decât țara de origine, să fie amendați. Statele membre trebuie să asigure transpunerea prevederilor acestei Directive până pe 6 mai 2015.

Directiva se aplică șoferilor care depășesc viteza neregulamentară, nu folosesc centura de siguranță, nu respectă culoarea roșie a semaforului, conduc sub influența alcoolului sau a drogurilor, nu folosesc cască de protecție, folosesc benzi interzise sau telefonul mobil în timpul conducerii.

Potrivit noilor reglementări, la nivelul fiecărui stat membru trebuie să fie creat un așa numit „punct național de contact”, adică o autoritate competentă desemnată pentru schimbul de date privind înmatricularea vehiculului. Aici vor exista baze de date privind vehiculele înmatriculate în respectivul stat, dar și datele privind proprietarii sau deținătorii vehiculelor. În acest mod, statul membru în care s-a săvârșit abaterea de la lege va putea intra în posesia informațiilor necesare pentru a stabili persoana răspunzătoare pentru încălcările normelor de circulație.

Șoferii vor primi la domiciu o scrisoare de informare de la autoritățile statului membru pe teritoriul căruia a avut loc încălcarea legii. Scrisoarea, redactată în limba șoferului suspect, va include, în conformitate cu dreptul intern, orice informații relevante, în special natura respectivei încălcări a normelor de circulație care afectează siguranța rutieră, locul, data și ora la care a fost săvârșită, o trimitere la dispozițiile aplicabile (inclusiv titlul acestora) din dreptul intern care au fost nerespectate și sancțiunea aferentă, precum și, după caz, date privind dispozitivul utilizat pentru constatarea încălcării.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Israelul își pregătește răzbunarea pentru Iran: ce ținte sunt luate în vizor și când poate...
Ce se întâmplă în fosta vilă a lui Irinel Columbeanu! Vecinii sunt disperați, nu mai...
FOTO. Ea e gimnasta sexy căreia bărbații i-au cerut apa în care a făcut baie!
Demisii în lanț la o multinațională care le-a cerut angajaților să vină 5 zile pe...
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit...
Armata Română caută luptători de comando. Ce condiții trebuie să îndeplinească și ce salarii vor...
Israelul l-a declarat „persona non grata” pe secretarul general al ONU, Antonio Guterres https://tinyurl.com/4kk89pnf
Prințesa Diana și propunerea indecentă făcută de Mohamed Al Fayed: „A ieșit din biroul lui...
Trucul care te ajută să plătești mai puțin la gaze. Factura va fi mult mai...
Topul judeţelor în funcţie de salariul mediu. În Bucureşti se câştigă aproape dublu faţă de...
Ana-Maria Vasiliu l-a înșelat pe Gabriel?! Soacra a rupt tăcerea: "Nu te omoară nimeni degeaba"
El este Paul, motociclistul de 18 ani care a murit într-un tragic accident, în Târgu...
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Dezvăluiri făcute de patronul azilului
Michael Schumacher, prima apariție după 11 ani. A participat la nunta fiicei
Iranul a lansat aproape 200 de rachete către Israel. Atacul a fost „mult mai mare”...
Întrebare de ȘCOALĂ primară! De ce cad frunzele toamna?
Locul unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Ultima dorință a fostului milionar
Serialul fenomen revine pe Netflix. Noul sezon, peste câteva zile. Video
Interviurile Insula Iubirii, sezon 8. Ispita Eric Berinde își vedea viitorul alături de Cristina Rotaru.“Am...
VIDEO China este pregătită de război
Ce mesaj a postat Medana Oprea pe rețelele de socializare: "La fel este și situația...
Ilie Năstase, atac fără precedent la adresa Simonei Halep: "O mare greșeală! Ce vrea să...
BANCUL ZILEI. Bulă face dragoste cu o tipă pe întuneric: - Ce nesimţit eşti!
Orașul distrus pentru că s-a răzvrătit împotriva Romei „a rămas nelocuit timp de peste 170...