Protecția Consumatorilor va participa cu observatori la negocierile colective dintre clienții cu credite în CHF și bănci

Protecția Consumatorilor va participa cu observatori la negocierile colective dintre clienții cu credite în CHF și bănci
Publicat: 16/03/2015, 14:13

„Vom participa cu specialiștii noștri, vom fi acolo ca observatori să vedem ce propuneri le fac băncile clienților la negocieri. Dar trebuie să ținem cont că totuși contractele de credit diferă de la caz la caz”, a afirmat luni președintele ANPC, Marius Dunca, la seminarul „Ziua Consumatorului de Servicii Financiare”, organizat împreună cu Asociația Societăților Financiare ALB România.

AURSF va reprezenta clienții cu credite în franci la negocierile cu băncile, care ar urma să aibă loc în luna aprilie, după ce instituțiile de credit vor fi invitate la aceste discuții. Totodată, vor fi invitați ca observatori reprezentanți ai ANPC, ai Băncii Naționale a României, precum și Avocatul Poporului.

Negocierea va fi condusă de o echipă de experți din domeniile financiar-bancar, juridic și al drepturilor consumatorilor din sectorul financiar.

Clienții au ca obiectiv conversia în lei a creditelor în franci elvețieni cu o reducere semnificativă a ratei față de cursul zilei, fără a se prelungi perioada de creditare.

Dunca a precizat că, în urma sesizărilor și reclamațiilor clienților, au fost cazuri punctuale în care s-a ajuns la soluții cu banca, dând ca exemplu o reducere a ratei de la 638 lei la 300 lei, prin conversia creditului din franci elvețieni în lei, cu aplicare de reducere pe sold și scăderea dobânzii.

„Nu am reușit până acum soluționări de grup, doar ce am avut sesizări la ANPC și am putut să aducem la aceeași masă consumatori și operatori financiar-bancari”, a spus președintele ANPC.

El a menționat că singura soluție în prezent pentru rezolvarea problemelor clienților cu credite în franci o reprezintă o mediere între clienți și bănci, întrucât orice lege care s-ar adopta nu poate fi aplicată retroactiv.

„De aceea, trebuie să găsim o înțelegere din partea operatorilor financiar-bancari care trebuie să vină cu soluții. Ori scad dobânda, ori se face conversia în lei și se reduce rata, pentru că trebuie să înțeleagă și ei că, în momentul de față credibilitatea sistemului bancar este scăzută, iar apoi ce se întâmplă, devin agenție imobiliară? Pentru că vor rămâne cu apartamente, case, imobile și atunci ei ar trebui să vină cu tot felul de politici, să se deschidă către consumator pentru a putea ca acesta să-și plătească rata în continuare”, a mai punctat Dunca.

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor apreciază că, în cazul conversiei creditelor din franci elvețieni în lei, băncile ar trebui să aplice un discount la soldul acestora de minim 20%-25% pentru a reprezenta un ajutor real pentru clienți.

Peste 75.000 de persoane fizice figurează cu credite în franci elvețieni în bilanțurile băncilor locale, iar 95% din împrumuturi sunt concentrate la șase bănci. În realitate, numărul împrumutaților în franci este mult mai mare, având în vedere că băncile au externalizat sau au vândut foarte multe astfel de contracte.

Din totalul debitorilor cu împrumuturi în franci înregistrate în bilanțurile băncilor, aproape o treime (32%) se regăsesc la Bancpost, 24% la Volksbank, 20% la Pireus Bank, 11% la Raiffeisen, 7% la Banca Românească și 2% la OTP Bank.

O treime dintre creditele în franci elvețieni (35%) au fost destinate achiziționării de locuințe, 58% au reprezentat credite de consum cu ipotecă, iar alte 7% au fost alte credite de consum, potrivit datelor BNR.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Retragere bani cash la ATM. Schimbare în premieră pentru cine scoate numerar de pe card
Ce se întâmplă cu concediile începând din 2025. Legea care clarifică toate situațiile
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Autoritățile italiene au recuperat artefacte în valoare de 8 milioane de euro excavate ilegal