Personajul cu care Ponta se identifică în intimitate

Imaginea României după 25 de ani de la Revoluția din 1989 îmi aduce aminte de o bucată de pământ peste care a trecut un tsunami. Bucățile de uscat au fost acoperite de ape care abia acum, după un sfert de secol, par a începe să se retragă, să se evapore și să scoată la iveală un tărâm dezolant, dar măcar cu o mare probabilitate de adevăr.

Ies la iveală cioturile, mizeria, cadavrele, noroiul urât mirositor. Și, mai mult ca niciodată, iese la lumina zilei adevărata față a „salvatorilor” care țipau în gura mare că sunt acolo ca să ne conducă. Hoți, impostori, mafioți, mincinoși, pe care i-au ținut în funcții doar tupeul incredibil și gura mare.

Alegerile prezidențiale din noiembrie 2014 au avut un efect de catalizator, de această dată micșorând timpii de reacție. Spectacolul pe care îl oferă societatea românească după 25 de ani este stupefiant. Una dintre instituțiile-cheie de care se legau speranțele anticorupției românești, ANI, avea în frunte un băiat despre care ies la iveală informații năucitoare: tânărul acesta, care a îmbrăcat cu mare dichis haina imposturii, este, de fapt, un individ cu un trecut dubios, care – dacă e să dăm crezare procurorilor – a contribuit la jaful național de la ANRP.

Fiecare leu pe care l-au furat membrii acestor găști în ultimele decenii – de la FSN-ul lui Iliescu, până la PDL-iștii portocalii „băsiști” sau oamenii lui Tăriceanu, Voiculescu, uneperiști, pesediști, conservatori, democrați și cum și-or mai fi spunând, fiecare leu e furat din spitalele noastre, școlile noastre, serviciile noastre sociale.

Oare va putea cineva vreodată să calculeze care este valoarea jafului transpartinic și național din ultimii 25 de ani? Ar putea România să pună cifrele cap la cap, să angajeze o mare firmă de audit care să ne arate câte zeci de miliarde de euro au dispărut? Intuim că de asta nu avem autostrăzi, păduri, dar avem analfabeți și spitale în care mor oamenii. Și mai presus de toate, o natalitate atât de scăzută. Instinctual, acest popor s-a reprodus mai puțin, pentru că România nu era un loc în care să îți crești copilul.

Imaginați-vă cât de mult au băgat în buzunare acești impostori și tupeiști în România, dacă avem un produs internt brut de aproximativ 150 de miliarde de euro în 2014 și auzim în fiecare zi cum că un primar de sector a dat tunuri de 90 de milioane de euro, că un fost ministru al dezvoltării vămuia cu 10 la sută fiecare lucrare sau că primarul unui oraș amărât încasa la pungă 2 milioane de euro prin cimitire?

Catalizatorul își face efectul și în fața noastră se cristalizează imaginea unei Românii vlăguite. De ce ai face o autostradă cu bani de la UE, dacă poți face o străduță cu comision de 20 la sută? De ce ai face un spital de la zero, transparent, dacă poți să faci un șmen cu o firmă locală și să îi pui termopane unuia mai vechi pe un preț triplu? De ce ai face o școală, dacă poți da banii unei societăți care face canalizarea în Comarnic și fură banii?

Cum să se facă România bine după acest tsunami și această mare de impostură în care am înotat toți, de 25 de ani, dacă în fruntea Guvernului se află un „tânăr politician” acuzat de plagiat, care minte în fiecare zi de îngheață apele și care e înconjurat de urmăriți penal? În ce țară normală, europeană, un om de la vârful Guvernului rămâne pe post, având familia implicată în fraude și evaziune fiscală, avându-l pe cel mai bun prieten de pahar – Sebastian Ghiță – acuzat că a susținut grupuri organizate de infractori? Când unul dintre apropiați – Liviu Dragnea – e implicat în toate minunățiile? Când partenerul de casă de avocatură stă să fie arestat pentru că a căpușat companii de stat? Când el, șeful Executivului și trupa sa de băieți au vrut să le ia românilor din diaspora dreptul să voteze liber?

Ultima năstrușnicie și ultimele două minciuni, spuse cu o seninătate debordantă, arată fața acestui politician. Aflat duminică la o emisiune TV, a scăldat-o pe față, fără să fie deranjat de moderatori despre demisia lui Darius Valcov. Cum că Ministrul Finanțelor și-a dat demisia, că a vorbit cu președintele Iohannis, dar a fost o neconcordanță, de fapt plecase, de fapt venise și de fapt nu mai știe cum s-a întâmplat pe minute. În fapt, el vorbise cu Klaus Iohannis după ce președintele ceruse public demisia lui Darius Valcov.

În emisiunea despre care fac vorbire, Victor Ponta spune: Știți câte ordonanțe de urgență a emis Guvernul în 2015? Una. Și arată, ostentativ, cu arătătorul că a fost o ordonanță. Cât tupeu și câtă minciună să aibă acest politician? Presa și ONG-urile au aflat că îngrămădise zeci de acte normative și modificări într-o ordonanță. Și că în 2015 au fost, de fapt, două ordonanțe.Toți îi cer demisia lui Victor Ponta. Credeți că va pleca? Evident că nu.

Victor Ponta a adunat, din păcate, în el tot ceea ce s-a întâmplat mai rău în România ultimilor 25 de ani. Este produsul imposturii și al minciunii, pe care arivismul și săritul etapelor, slalomul printre examenele de la școală și de la baroul de avocați, schimbatul taberelor când a fost cazul – toate acestea l-au adus în funcție. Iar tupeul și neadevărul spus zâmbind cu gura până la urechi îl țin acolo, de neclintit. El este întruchiparea celor din cauza cărora oamenii decenți, cinstiți și cu pregătire nu au loc.

În desele sale luări de cuvânt despre orice, Victor Ponta s-a declarat fan al serialului „House of Cards” („Jocurile Puterii”). Intuiția îmi spune că îl adoră pe personajul central, Frank Underwood (jucat de Kevin Spacey) și modul său de a face politică. Fără să vă dezvălui prea multe detalii despre acest serial, am să vă spun că Frank Underwood urcă absolut toate treptele puterii fiind rareori ales, dar săpând în jur, țesând intrigi. Ajunge președintele SUA.

Fiind în picaj liber în sondaje, Frank aruncă pe piață un program aberant , în care promite un loc de muncă fiecărui american. În România, Victor Ponta, asaltat din toate direcțiile și la minime istorice în intenția de vot, aruncă pe agenda publică un proiect de Cod Fiscal care sună ireal de bine, dar despre care lumea are dubii că va funcționa.

Seria a treia a serialului „House of Cards” începe cu o scenă șocantă. Primul gest, după ce pune mâna pe funcția de președinte al SUA, este să meargă însoțit de coloană până la mormântul tatălui său, pe a cărui piatră funerară urinează, la propriu.

Dacă acest personaj (evident, produsul unei ficțiuni) este un model pentru premierul României, atunci întrebați-vă dacă el, zi de zi, nu repetă gestul lui Frank Underwood, fie și la nivel imaginar, ignorând acuzațiile de plagiat, pierderea alegerilor, împiedicarea votului în diaspora, mințind în fiecare zi, susținând că a zis „mă” în loc de „fă”, deși există înregistrări pe internet, înconjurându-se de penali, sfidând inteligența și decența tuturor.

PS. Nu pot trage o concluzie despre destinul lui Victor Ponta în acest moment. De altfel, nici ultima serie din „House of Cards” nu am văzut-o până la capăt.