Dan Voiculescu anunță că îl dă în judecată pe Traian Băsescu, pentru declarațiile privind Crescent

Dan Voiculescu anunță că îl dă în judecată pe Traian Băsescu, pentru declarațiile privind Crescent
Publicat: 17/03/2015, 15:05

„Băsescu Traian a făcut o nouă declarație publică mincinoasă în care vorbește despre presupuse relații ilegale între Grivco și Crescent. Băsescu afirmă că societatea Crescent a fost firma Securității și a luat banii poporului. Față de acestea, s-a luat decizia predării acestui caz avocaților noștri pentru a porni o acțiune în justiție împotriva lui Traian Băsescu”, a scris Voiculescu, într-o postare intitulată „Chemare în judecată”.

Voiculescu mai scrie că Băsescu a aflat „probabil că mitul regizat” cu „privire la banii Securității „a fost dărâmat de concluziile instituțiilor internaționale (vezi raspunsul Oficiului specializat în recuperarea creanțelor din cadrul Ministerului Justiției)” și că reacția lui Băsescu confirmă reflexul său „nociv de a ataca, prin minciună și fals, doar pentru a camufla propriile probleme cu legea, care vor fi, cu siguranță, confirmate obiectiv de justiție”.

Fostul președinte Traian Băsescu a declarat, luni, că senatorul Gabriela Firea „tot împrumuta an de an” sume de bani „de la Crescent, pe care „se pare că a uitat” să le returneze.

Gabriela Firea „tot împrumuta așa an de an și nu plătea înapoi 400.000 de euro și vreun milion opt sute de mii de dolari de la Crescent și îi transfera într-o companie care era în grupul domnului Voiculescu” a susținut Băsescu, la ieșirea de la sediul PMP, adăugând: „Dacă Firica își aduce aminte de chestia asta, ar fi bine să se spovedească public”.

„Eu cred că organele statului ar trebui să se uite în Grivco să vadă câți bani au fost transferați de la compania Securității Crescent în Grivco în perioada 2007-2011 când doamna Firea era administrator la o firmă din grupul Grivco și doamna Firea, cu mânuța domniei sale a semnat împrumuturi de la Crescent către compania unde era administratori, ceva cu Media Press, ceva de genul ăsta, sau Casa Press. A semnat împrumuturi de 400.000 de euro și 1.800.000 de dolari, pe care se pare că a uitat să-i mai dea înapoi, deci era o spălare de bani, un transfer din banii firmei Securității în firma Grivco”, a spus Băsescu, întrebat dacă are de gând să facă o plângere la adresa Gabrielei Firea pentru că aceasta a luat bani

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Fiica Elenei Lasconi este internată în spital! Candidatul USR a primit această veste chiar îniante...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Cine s-ar afla în spatele lui Călin Georgescu. Informația care aruncă în aer scena politică...
Râzi cu lacrimi. Val de glume după victoria lui Călin Georgescu
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Ce se întâmplă cu Voyager 1? Sonda interstelară a activat un instrument nemaifolosit de peste...