Purtătorul de cuvânt al Poliției Rutiere Galați, Aurelian Ropotan, a declarat, marți, că polițiștii de la circulație au observat, sâmbătă, în trafic, un șofer de autobuz al societății locale de transport public care nu a semnalizat la schimbarea direcției de mers, iar la verificarea actelor s-a constatat că bărbatul, în vârstă de 59 de ani, avea permisul de conducere suspendat pe trei luni, începând din 27 decembrie 2014.
La acea dată, bărbatul a fost prins la volanul unui autoturism care avea defecțiuni tehnice, astfel că polițiștii i-au suspendat permisul pe o perioadă de trei luni, până în 26 martie.
Întrucât sâmbătă el a fost prins conducând autobuzul, deși avea permisul suspendat, polițiștii au întocmit un dosar penal pe numele său.
Bărbatul, angajat al societății locale de transport public în comun din municipiul Galați, făcea curse regulate cu autobuzul de câteva zile, de când s-a întors dintr-un concediu medical.
Conducerea societății locale de transport public de persoane din municipiul Galați Transurb spune că șoferul, care s-a aflat în concediu de odihnă și apoi în concediu medical, nu a anunțat când a revenit la muncă, în 12 martie, că avea permisul de conducere suspendat.
„El a revenit la muncă pe 12 martie și a fost depistat pe 14 martie de polițiști având permisul suspendat. Nu ne-a anunțat, așa cum prevede regulamentul, că avea permisul suspendat, motiv pentru care i-a fost desfăcut contractul de muncă și de astăzi (marți – n.r.) nu mai este angajatul societății”, a afirmat directorul Transurb Galați, Genica Totolici.
Reprezentanții Transurb spun că șoferul, considerat unul bun și cu experiență, mai avea doar două luni până să iasă la pensie.